Reţinuţi pentru furt din cariere miniere

143

hoti cariera rovinari (4)Nu mai puţin de cinci persoane au fost reţinute de către poliţiştii rovinăreni, într-o singură zi, pentru furturi din unităţi miniere. Pagubele produse de aceştia se ridică la o valoare totală de aproape 8 500 lei. Poliţiştii rovinăreni, în urma unor controale, au descoperit un grup format din patru persoane, cu vârste cuprinse între 21 şi 64 de ani, toţi din Rovinari, în timp ce încercau să

fure un contractor de 125 A de la un transportor dintr-o carieră minieră. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, Daniel Tică, până când au fost surprinşi de poliţişti, suspecţii reuşiseră să distrugă contractorul, creând un prejudiciu în valoare de 1 187 lei. În urma cercetărilor s-a stabilit că unul dintre suspecţi a mai produs un furt, în noaptea de 21 spre 22 septembrie, tot într-o carieră minieră.

Acolo acesta a fost ajutat de către unul din paznici, împreună sustrăgând 180 de metri liniari de cablu care realiza alimentarea cu energie electrică a două macarale.

În acest caz valoarea prejudiciului ajunge la suma de 7 333,2 lei. Un alt prejudiciu, în valoare de 3 561 lei a fost creat şi în data de 29 septembrie, când suspecţii au mai furat trei contractori de 125 A şi trei bride din cupru. Toţi cei patru alături de paznic, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, pentru furt calificat şi distrugere, aceştia au fost prezentaţi, ulterior, Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.

Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here