RADU ROŞIAN – La răscrucea artelor

39
CaniculaSigur că scriitorul Eugen Evu este unul din puţinii dar curajoşii adepţi ai transmodernismului românesc. Prefaţând un album al lui Radu Roşian, l-a aşezat pe pictografician sub semnul noului curent cultural-artistic promovat în România în premieră de Basarab Nicolescu, de subsemnatul şi de Teodor Codreanu, Horia Muntenuş ş.a.
Dar cum este pictorul Radu Roşian un transmodern?

Prin practicarea echilibrului între antiteze (aşa numita antitetică şi trionticitate lupasciană), prin adoptarea noii metode integratoare (în totalul fabulos) a terţului inclus: între lumea tenebrelor şi cea semiologică, între imagerismul cel mai pur şi retorica invenţiei, a originarităţii/ originalităţii refondatoare a pictograficii prin excelenţă exorcizatoare, şi de un tonic optimism.

Transmodernistul Radu Roşian iese din peisajul larg al sintezei, căci desemnele lui redevin pictograme de un dinamism cinematografic (vezi tehnica trans-travellingului). Extrapolând semiotic, pictorul repune în discuţie metafigurativul care recuperează funciar esoterismul care readuce în coexistenţă profanul şi sacrul, care întrepătrunde cultura plastică în aprofundările (n.m. – profundul este un concept transmodern) auto-experimentale. Pictura au(c)torului nostru este poli şi transsemantică (ţâşnind din posibilităţile oferite de transdisciplinaritatea poliedrică). Acordate inventiv/inovator (iată încă un concept de casă şi de manieră proprie noii paradigme cultural-artistice) concepţia poietică şi trăirea estetică glisează subtil spre o transesteticitate unde Adevarataemoţia rezultă din cristalizarea hazardului, în regim metaforic şi explicit ideatic, dintr-un real-fantastic de factură magico-mitică şi sensibil-intelectuală, al cărei mesaj irumpe fascinant, cathartic şi paideic. Oricum Radu Roşian are orgoliul refuzării cyborgizării, computerizării consumerismului postmoderniste, sufletul său fiind îndrăgostit de Frumos, Armonie, Adevăr, Artă şi tinzând, programatic, pre refacerea condiţiei edenice, aceea în care fineţea se conjugă cu intuiţia, în care execuţia şi muzicalitatea recompun altfel spiritul (noia), reexplorează memoria, subconştientul.
Cum demersul renascentist este una din primele forme ale transmodernismului, Radu Roşian respinge agonicul postmodernismului şi paranoia egocentrismului deviant şi perseverează în congruentizarea vulcanicului în luciul unor ape transaparente. Erupţie transversalizată şi travaliu ordonat de un principiu, de un fluid vital, dar simultan transpersonal, subtil, subsidiar regenerator, arta lui Roşian se rebotează – cum ar afirma Valéry – sub vraja transmodernă a simfoniilor de simboluri, culori, linii, semne plastice, recurente, pe linia onirico-realistă, fuzionalistă, a tuturor eurilor într-o metanoie ce evadează din expresionism în plin câmp liric, într-un fel de existenţialism transpoziţional, a cărui componistică – creatoare ontologizează sensul, îl interiorizează, întru ceva, cum ar considera Noica, îl include în linia lui comprehendere a lui Eliade. Astfel că – citându-l rezumativ pe alt hermeneut Csehi Gyula, pictogramele lui Roşian sunt reconfigurări transpozitive supradeterminate/dublate de actul transfigurării fragmentului subconştient şi deveninţei lui ca imagine în mişcare, repet, cinematografică, integralizatoare.
Ion POPESCU BRĂDICENI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here