Raba – toponim şi aşezare din epoca daco-romană

Multimilenara existenţă a poporului român a lăsat urme ale perpetuării sale pe acest meleag la nord de Dunăre asimilând terminologie, datini şi practici social-economice de la stăpânitori dar păstrându-şi fiinţa naţională, unitatea de spirit, cultură şi teritoriu. În acest context încadrăm ipoteza toponimică privind satul Raba aparţinând de comuna Scoarţa din judeţul Gorj.

Într-o mai veche monografie a localităţii Bobu, realizată de prof. Damian Voichiţoiu autorul explică toponimia localităţii prin starea socială a ţăranilor : rob, roabă…de unde …Raba.

Invitând la explorarea „arheologiei lingvistice” ne sprijinim pe câteva argumente afirmaţia că „ Raba este un diminutiv feminin arhaic al anticului Rabon (Arhabon, Ratabon) denumind vechiul curs al râului Gilort ce se vărsa în Jiu la Tg.Jiu şi cea mai apropiată localitate de acesta, încă înainte de retragerea aureliană din Dacia (271 e.n.) :

1) Argumente lexicale

a) În hărţile lui Ptolomeu de la începutul erei noastre, Jiul este numit Rhabonus, Rabon, iar ulterior la 1.490, Ratabon (Nicolaus Cusanus) , la 1.620 Zul (Peter Kaernius), la 1.686 Zula (Canteli de Vignola) etc. Abia la 1.700 pe harta stolnicului Constantin Cantacuzino apare denumirea Jiu şi deşi cartografii europeni îl mai numesc Sly, Schyll, Schyl, toate acestea sunt traduceri ale termenului „Jii” folosit de localnici. Ulterior, din rădăcina „Ji” s-au format denumiri ale unor afluenţi ori ape colaterale precum Jiuleţ, Jieţ, Jilţ, etc. Practică ce ar fii putut contribui ca din „Rabon” să derive „Raba” ;

b) Condiţiile de randomizare în Dacia au fost puţin favorabile astfel că la impactul latinei populare cu elementul linguistic autohton s-au produs importante modificări fonetice în structura lexicului, cele mai semnificative vizând dispariţia consoanelor finale : bonus – bun, servus- sclav, şerb, facitus – face, ; tot astfel Rabonus – Rabon şi ulterior, Raba (subst.arh., feminin)(2,3)

c) În spaţiul european, vechi teritoriu al traco-geţilor, mai întâlnim un sinonim al termenului în discuţie, Raab – Raba fiind denumirea unui afluent al Dunării pe partea dreaptă ce izvorăşte din Alpii Stiriei iar de-a lungul celor 400 km. Străbate teritoriul Austriei şi Ungariei, fiind navigabil în aval de oraşul Kormend, pentru vase mici. De altfel în 1926 Pârvan Considera rădăcina „rab” de largă extensiune în Piemontul Getic, ea stând la originea apelativului Basarab (Besa-rabo)(1)

2) Argumente hidromorfologice :

a) Cartografia secolului XVIII ilustrează că Dealul Bran ce se întinde de la sud-est de Jiu este brăzdat de o reţea radiară de văi , susţinând ipoteza lui De Martone (confirmată de studii ulterioare) potrivit căreia, râul Gilort ar fi avut un alt curs, din Depresiunea Cărbuneşti îndreptându-se spre Jiu prin regiunea coborâtă de la poalele Branului, zonă denumită de Alexandru Roşu, Depresiunea „Scoarţa –Budieni”, întâlnind Jiul la sud de Tg.Jiu (1) În acelaşi sens, prof. Titu Zălog, un asiduu cercetător al istoriei locale, citându-l pe Al. Roşu cu „Subcarpaţii Olteniei dintre Motru şi Gilort” Buc. Ed. Academiei R.S.R., afirmă că „ depresiunea Budieni – Scoarţa” este alcătuită dintr-o singură treaptă, aceasta corespunzând terasei paleogilortului longitudinal ce se îndrepta prin această depresiune către est pentru a se vărsa în râul Jiu.

Apele recente şi-au săpat trepte proprii în vestul Blahniţei, afluenţii săi de pe dreapta fragmentând puternic această terasă din care n-au mai rămas decât câţiva „umeri” la Raba şi Colibaşi (4) propice pentru constituirea de aşezări umane.

b) Fluctuaţia reţelei hidrografice observată în hărţile sec. XVIII ( Schvantz , Specht, Cantacuzino) evidenţiază fenomenul de „migrare” al apelor (1) sub influenţa forţei gravitaţionale şi geotectonicii :

– în mai puţin de 70 ani gura Jiului s-a deplasat spre răsărit (în aval) cu 15 km…pe urmele vechiului talveg părăsit, înfiripându-se un nou curs de apă, Jiuleţul, afluent direct al Jiului (1) ;

– în sec. XVIII afluentul Şuşiţa se vărsa în Jiu imediat la sud de Tg.Jiu, între timp însă şi-a schimbat gura de confluenţă cu 15 km. mai la sud de locul de vărsare iniţial.

3.Argumente social-istorice :

a) Din marele drum comercial, construit de romani pe malul drept al Oltului, de la Râmnic spre Dunăre, se desprinde un drum principal la sud de localitatea Râmnicu Vâlcea, ce trece pe sub munţi spre Tg.Jiu, Baia de Aramă, Cerneţi, Orşova (1) pe care azi îl identificăm cu şoseaua Rm.Vâlcea – Tg.Jiu. Pe acesta se transporta sarea de la Ocnele Mari peste podul de la Drobeta şi este posibil să fi fost o arteră de circulaţie importantă. Cu 25 km înainte de Tg.Jiu, în dreptul satului Raba, se desprinde din acesta un drum ce străbate localitatea şi satele de pe Valea Blahniţei (Bobu –Dârmoxa, Mogoşani,Hăieşti (Jidovi) Turiţa (castru roman şi Vila rustica) Săcelu (staţiune balneo-climaterică pusă în valoare de romani).

Prof. Vasile Marinou afirmă în „Romanitatea în nordul Olteniei” Ed.Rhabon, 2004 că „fiecare drum principal avea la 18-20 km câte o staţie (staţio) sau „mansio” cu posturi de pază şi de întreţinere pentru poşta imperială (cursus publicus) hanuri şi depozite de provizii (horrea)”

Este posibil ca la locul de intersecţie al drumului principal cu drumul spre Băile Săcelu să fi existat o astfel de „staţio” iar ulterior să se fi întemeiat o aşezare umană denominată după cel mai apropiat şi semnificativ curs de apă, Raba dăinuind prin secole şi milenii în timp ce râul cu acelaşi nume îşi va fi schimbat cursul pe actuala albie . Presupunem că pe acest drum veneau bolnavii spre Săcelu iar la Raba schimbau mijlocul de transport cu un altul ce-i ducea în Imperiu la sud de Dunăre;

b) Localităţile limitrofe Scoarţa, Copăcioasa, Cerăt ca şi Plopu, Frasinu, Stejari îşi datorează începuturile şi toponimele, practicii de despădurire pentru amplasarea gospodăriilor, drept confirmat de „Urbariul” lui Grigore Ghica la 1766 (1) o schiţă după harta lui Specht ilustrând că la mijlocul sec. XVIII, între Purceleni (azi Blahniţa de Jos) şi Tg.Jiu se întindea o zonă intens împădurită; nefiind un toponim silvan, este posibil ca localitatea Raba să fi existat ca aşezare umană la pintenul Dealului Bobu, ca loc de popas (staţio) la intersecţia drumului principal cu drumul spre Băile Săcelu, staţiune pusă în valoare de romani ;

c) Caracterul de anterioritate al aşezării poate fi confirmat şi prin evoluţia patronimului „Banţa”: venit de peste munţi la 1.870 , Ştefan Ungureanu (zis Banţa) şi-a făcut sălaş pe moşia mânăstirii Tismana în locul numit „La castani” unde era aşezarea numită Bobu (anterior Dârmoxa) ce avea în centru biserica de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, strămutată la 1.825 pe actuala vatră în Gorganie.

Numele „Ungureanu” avea semnificaţia venirii „de peste munţi”, „din spre Ungaria”, fugit de prigoana stăpânitorilor. Descendenţii lui şi-au construit gospodării în satul Raba şi au avut urmaşi atât sub numele Ungureanu cât şi Banţa ca două ramuri diferite, înrudite la origine.

Migrarea spre Raba a fost facilitată de existenţa localităţii din colibe şi bordeie la poala Dealului Bobului şi în apropierea căilor de acces, precum şi sub presiunea „Regulamentului Organic” ce a facilitat constituirea şi „sistematizarea” satelor.

Concluzie

Sintetizând argumentele enunţate în context, putem conchide că un vechi curs al râului Gilort ce curgea prin depresiunea „Scoarţa-Budieni” ca afluent al Jiului din spre est să fi dat nume celei mai apropiate localităţi existente, Raba ca diminutiv feminin al anticului Rabon. Astfel, satul şi toponimul Raba dăinuie din epoca romană ca aşezare umană la intersecţia drumului principal Rm.Vâlcea – Tg.Jiu cu drumul spre Băile Săcelu, pe locul unei foste staţii romane („staţio” ori „mansio”) şi s-a dezvoltat continuu devenind sat al comunei Bobu iar ulterior al comunei Scoarţa.

Victor Gh.Banţa