Publicaţii juridice lansate pentru a veni în sprijinul gorjenilor

288

radu nicolae facuta de mineReprezentanţii Centrului de Resurse Juridice au fost prezenţi ieri la Târgu-Jiu pentru a lansa două publicaţii, „Cum sesizăm corupţia din autorităţile publice?

Ghid practic pentru cetăţeni” şi „Integritatea administraţiei publice”. La lansare au fost prezenţi şi o parte dintre reprezentanţii mass-media din judeţul Gorj.

Cele două publicaţii au fost lansate pentru prima dată la Târgu-Mureş, săptămâna trecută, iar, ieri, a venit şi rândul Târgu-Jiului, urmând a fi lansate şi la Iaşi şi Bacău. Radu Nicolae, manager de programe al Centrului de Resurse Juridice (CRJ) a spus că cele două volume s-au publicat atât pentru autorităţile publice cât şi pentru cetăţeni. „Ghidul practic pentru cetăţeni, ajută gorjenii să-şi conştientizeze drepturile pe care le au precum şi modalitatea de utilizare a acestora, cuprinde modele utile de sesizări, ce pot fi folosite atât de persoanele fizice, cât şi de jurnalişti pentru a avea accesul liber la informaţiile de interes public”, a declarat Nicolae. Prin lansarea acestei publicaţii s-a urmărit transmiterea unui mesaj optimist, pentru ca simplii cetăţeni să aibă încredere că pot rezolva probleme ce ţin de structura societăţii şi care la prima vedere par inaccesibile pentru oamenii de rând.
Cazul ,,Iordache”, material de studiu
Publicaţia verde, „Integritatea administraţiei publice”, are incluse în paginile sale numeroase exemple de infracţiuni din diferite judeţe ale ţării, printre care este relatat şi un caz din Gorj, strâns legat de afacerile de familie ale edilului oraşului Turceni, Ion Iordache. „La Turceni a existat un conflict de interese ce este considerat a fi o infracţiune, iar cazul se potriveşte perfect definiţiei acestei infracţiuni din Codul Penal”, a mai spus Radu Nicolae.
Totodată, Agenţia Naţională de Integritate relatează că 61% din cazurile cercetate de agenţie sunt posibile cazuri de fals în declaraţii. De altfel, în zecile de file ale cărţii sunt argumentate juridic cazurile în care este prezentă lipsa de transparenţă din cadrul administraţiilor publice. „În 2004, am cerut Guvernului Adrian Năstase să ne spună pe ce funcţii se află rudele de gradul I ale demnitarilor sau funcţionarilor publici. Din păcate, a fost un eşec. Anul următor, membrii Guvernului Tăriceanu au făcut public aceste informaţii, iar în 2008, din Guvernul Boc, foarte puţini membri au răspuns solicitării noastre. Însă, printre cei care n-au dat curs acesteia s-a aflat şi prim-ministrul Emil Boc”, a mai spus reprezentantul Centrului de Resurse Juridice. Conform acestuia, în anul 2009 s-a înregistrat la nivel central o lipsă de transparenţă din ce în ce mai acută. Singurul caz de bună practică expus în „Integritatea administraţiei publice” este Consiliul Judeţean Timiş, care a luat în seamă petiţia Centrului de Resurse Juridice să publice pe internet proiectele de hotărâri ce urmează a fi aprobate în şedinţele instituţiei.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here