Producția de cărbune a CE Oltenia, mai mare cu 11,5% în 2017

595

Complexul Energetic Oltenia a făcut, la început de an 2018, un bilanț al activității atât pe bază de cărbune, cât și pe bază de energie. Cifrele arată plusurile înregistrate de CEO la ambele capitole.

“Cărbunele a demonstrat, în fiecare an, că reprezintă cea mai sigură sursă de producere a energiei electrice, în special pentru poziția geografică a României și condițiile meteorologice din această țară’’, se arată în comunicat. De altfel, în cuprinsul documentului se subliniază faptul că, anul trecut, producția de cărbune realizată de CE Oltenia a fost de peste 22,5 milioane tone (în creștere cu cca 11,5% față de anul 2016), cu o descopertă de cca. 117 milioane mc (în creștere cu cca. 13% față de anul 2016), cele mai mari livrări de lignit înregistrându-se de la EMC Roșia-Rovinari, EMC Motru și EMC Jilț. “În cursul anului trecut, în sectorul minier, au fost efectuate lucrări de mentenanță la aproximativ 200 de utilaje, cheltuielile aferente(peste 65 milioane de lei) fiind mai mari cu peste 16% față de cele efectuate în anul anterior. Întreruperile accidentale ale utilajelor au scăzut în 2017 față de 2016 cu cca. 28%”, se mai arată în comunicat.
Pentru realizarea producției de lignit respective a fost necesar ca, timp de 10 luni din anul 2017, programul de lucru pentru personalul din zona de extracție a cărbunelui să fie modificat de la 5 la 6/7 zile pe săptămână, mai spun oficialii companiei.

Opt grupuri, mereu în funcțiune
În ce privește energia, raportat la consumul de energie electrică necesar în România și la resursele de care dispune aceasta, Complexul Energetic Oltenia constituie un pilon de bază al Sistemului Electroenergetic Național, se mai subliniază într-un alt comunicat al CEO. “În anul 2017, CE Oltenia a funcționat în medie cu 8 grupuri energetice, acoperind o cotă de până la 24% din piața de energie și de cca. 40% din serviciile de sistem, necesare la nivel național. În perioada de iarnă, CE Oltenia a funcționat inclusiv cu toate cele 11 grupuri energetice disponibile, atingând în repetate rânduri cota de piață de 30%. Cea mai îndelungată perioadă de funcționare a fost înregistrată de grupul energetic nr.6 de la SE Rovinari care a cumulat peste 8200 ore de funcționare pe parcursul anului 2017”, spun comunicatorii CEO.
De altfel, producția de energie realizată de CE Oltenia în 2017 a ajuns, spun oficialii companiei, la 15 TWh, în timp ce, pentru anul 2018, CE Oltenia are contracte încheiate pentru toată capacitatea disponibilă.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.