Cei trei medici ai Spitalului de Urgență din Târgu Cărbunești mai au de așteptat până când vor afla verdictul din partea Curții de Apel Craiova, acolo unde au contestat decizia Tribunalului Gorj, prin care erau condamnați la închisoare cu suspendare. Magistrații din Bănie erau acum pe punctul de a da un verdict final în acest dosar, însă, pentru a da o decizie, judecătorii au cerut clarificări suplimentare de la colegii lor de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Aceștia ar trebui să le transmită celor de la Craiova dacă medicii sunt sau nu funcționari publici și, ca urmare, dacă pot fi condamnați sau nu pentru fapte de corupție. “Sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu modalităţii de interpretare a dispoziţiilor art. 175 alin.1 şi alin.2 din Codul penal privind funcţionarii publici, respectiv dacă medicul este funcţionar public în sensul alin.1 ori alin.2. În temeiul art. 476 alin.2 Cod procedură penală, suspendă soluţionarea cauzei pînă la pronunţarea hotărîrii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept. Definitivă”, se arată în hotărârea Curții de Apel Craiova. Medicii Dana Uţupanu, Aurelian Dobran şi Grigore Dinu au fost condamnaţi la câte doi ani de închisoare, executarea pedepsei fiind înlocuită cu un termen de încercare de patru ani, după ce și-au recunoscut faptele de care erau acuzați. De asemenea, Tribunalul Gorj le-a interzis celor trei medici să mai profeseze şi i-a obligat la plata a câte 1.300 de lei cheltuieli judiciare. Magistraţii au mai dispus încetarea măsurii arestului la domiciliu în cazul celor trei, aceștia fiind acuzați că au condiționat actul medical de primirea unor sume de bani, prețul unei operații de cezariană fiind de 1900 de lei.
Gelu Ionescu