MOTTO: „Ne putem pune întrebarea dacă omenirea are foloase de pe urma aflării secretelor naturii, dacă este matură pentru a profita de binefacerile acestora sau dacă aceste cunoştiinţe îi pot dăuna. Eu face parte însă din rândul acelora care gândesc ca şi NOBEL, că oamenii vor folosi noile descoperiri mai curând spre binele decât spre răul omenirii.”
PIERRE CURIE (din cuvântarea ţinută cu ocazia decernării premiului NOBEL, în anul 1903)
Anul 2013, recent încheiat, a fost un an dens în sărbători comemorative. Astfel, în luna octombrie, mai precis pe 21 octombrie, s-au împlinit 170 de ani de la naşterea lui ALFRED BERNHARD NOBEL.
Despre premiile NOBEL se vorbeşte în fiecare an, în sensul că este anunţat numele câştigătorului şi contribuţia creatoare care a condus la descoperiri într-un anumit domeniu al ştiinţei sau invenţii care au pus în altfel de lumină evoluţia domeniului ştiinţei respective. De asemenea, premiile NOBEL se acordă şi pentru realizarea celei mai de seamă opere în direcţia idealistă (literatură), dar şi pentru înfrăţirea popoarelor: instituţia şi extinderea congreselor pentru pace.
Chimistul şi industriaşul suedez ALFRED BERNHARD NOBEL este fundamentul premiului care-i poartă numele – cel mai cunoscut şi prestigios premiu – şi se acordă pentru realizări deosebite – cinci domenii de activitate:
1. – fizică
2. – chimie
3. – medicină sau fiziologie
4. – literatură
5. – promovarea păcii în lume
Premiul NOBEL pentru ştiinţe economice a fost creat în anul 1968 de Banca Suediei şi este decernat anual, începând din anul 1969 de Academia regală de ştiinţe a Suediei.
Alfred Bernhard Nobel s-a născut la 21 octombrie 1833 în Stockholm, Suedia. În anul 1842 familia lui s-a stabilit pentru un timp în Rusia, la Sankt Petersburg, unde tatăl său, Immanuel NOBEL, reuşise să pună bazele unei întreprinderi prospere. Tânărul Alfred şi-a întrerupt cursurile şcolare, abia începute în Suedia, pe care însă le-a continuat la Sankt Petersburg cu profesori particulari, astfel că, deşi nu a obţinut niciodată o diplomă de absolvire a unei şcoli publice, a învăţat să scrie şi să vorbească perfect germana, engleza, franceza ca şi limba sa maternă. În anul 1850 a fost trimis de tatăl său în SUA pentru un stadiu în atelierele navale ale inginerului suedez John Ericsson, bun prieten al tatălui său. Cu acest prilej a făcut un lung popas la Paris unde s-a ocupat în special cu studiul chimiei. S-a întors în Rusia în anul 1854 şi a lucrat împreună cu fraţii săi la firma tatălui lor, care executa comenzi pentru armata rusă. După războiul Crimeei, afacerile firmei au început să meargă prost din cauza lipsei de comenzi, astfel că Alfred Bernhard Nobel s-a întors în Suedia în anul 1859, unde şi-a amenajat un laborator de cercetări în domeniul materialelor explozive. Cea mai mare descoperire a lui s-a produs în anul 1866 când a obţinut dinamita – un amestec exploziv format din trei părţi de nitroglicerină şi o parte de pulbere de Kiselgur. A.B. Nobel a reuşit să pună bazele unei industrii prospere de explozibili, afacere care i-a permis să acumuleze în cursul vieţii o foarte mare avere.
Alfred Bernhard Nobel a fost un pacifist convins, crezând iniţial că invenţiile sale vor fi folosite numai în scopuri paşnice, ceea ce, aşa cum şi-a dat repede seama, nu s-a întâmplat şi prin testamentul întocmit la Paris în 29 noiembrie 1895, el şi-a lăsat aproape întreaga avere fundaţiei creată de el – Fundaţia NOBEL.
„Eu, subsemnatul Alfred Bernhard Nobel, declar prin aceasta – după o matură gândire – că ultima mea dorinţă cu privire la averea pe care o las după moartea mea este următoarea:
Capitalul, transformat de către legătorii mei testamentari în hârtii de valoare, va forma un fond din al cărui venit se vor distribui premii anuale oamenilor care, cu un an în urmă au realizat cele mai mari afaceri. Venitul se va împărţi în cinci părţi egale, care se vor distribui astfel: o parte celui care a făcut cea mai mare descoperire sau invenţie în domeniul fizicii; o parte celui care a făcut cea mai mare descoperire sau îmbunătăţire în domeniul chimiei; o parte celui care a realizat opera cea mai de seamă în direcţia idealistă (literatură); o parte celui care a făcut cea mai mare descoperire în domeniul fiziologiei sau medicinei; o parte celui care a lucrat mai mult sau mai bine pentru înfrăţirea popoarelor sau pentru desfiinţarea sau micşorarea armatelor permanente, precum şi pentru înştiinţarea şi extinderea congreselor de pace. Premiile pentru fizică şi chimie se vor atribui de către Academia regală de ştiinţe a Suediei (fondată în 1739); cele pentru lucrările de fiziologie sau medicină de către Institutul Karolin din Stockolm(fondat în 1815), cel pentru literatură de către Academia din Stockholm; cel pentru pace de către Stortinget(Parlamentul Norvegiei).
Este voinţa mea expresă ca la acordarea premiilor să nu se aibă în vedere cetăţenia sau naţionalitatea, aşa încât cel mai meritos să obţină premiul indiferent dacă este scandinav sau nu.”
Premiile Nobel se acordă numai laureaţilor în viaţă. Dacă se întâmplă ca laureatul să decedeze premiul şi decernarea acestuia, premiul rămâne valabil.
Premiile Nobel sunt constituite din dobânzile la fondurile depuse, care se împart în părţi egale şi se distribuie laureaţilor împreună cu o medalie de aur care are imprimată pe o faţă efigia lui A.B.NOBEL, iar pe reversul ei două zeiţe care reprezintă Ştiinţa şi Natura, prima ridicând valurile care o acoperă pe cea de-a doua.
Dacă, într-un an, premiul este acordat mai multor laureaţi (doi sau cel mult trei), valoarea premiului se împarte în părţi egale acestora.
Deciziile de acordare a premiilor NOBEL rămân definitive, neadmiţându-se contestaţii. Mai mult, dacă există divergenţe de opinii la dezbaterea propunerilor, statutul Fundaţiei Nobel interzice ca acestea să fie inserate în preocesele verbale sau să fie aduse la cunoştiinţă publicului într-un mod oarecare. Actele, rapoartele şi propunerile Comitetelor Nobel privitoare la atribuirea premiilor nu pot fi publicate sau conoscute în nici un fel.
Hazardul a jucat uneori un rol important în descoperirea unor fenomene noi, ca factor favorizant, dar nu determinant. În istoria ştiinţelor se cunosc cazuri când un cercetător sau altul a trecut pe lângă o mare descoperire deoarece nu a dat atenţia cuvenită unor detalii sau observaţii experimentale: „Nu este suficient ca un măr să cadă din pom pentru a descoperi legea gravitaţiei, ci trebuie ca sub pom să stea NEWTON” spunea Alexandru Boiu în „Celebrităţi ale ştiinţei. Premiul Nobel şi laureaţii săi”, 1982.
Ceremonia de acordare a premiului NOBEL este descrisă foarte sugestiv de fizicianul rus Piotr Leonidovici Kapiţa care a obţinut în 1978 premiul Nobel „Pentru cercetări fundamentale în domeniul fizicii temperaturilor joase”.
„Proaspătul laureat primeşte o înştiinţare prin care i se comunică ţinuta vestimentară obligatorie – palton alb, papion şi frac.
Ceremonia are loc în fiecare an pe data de 10 decembrie, ziua morţii lui Nobel, într-o sală de festivităţi imensă, a cărei scenă este ornată cu garoafe aduse de la SAN REMO, oraşul italian în care ALFRED BERNHARD NOBEL şi-a trăit ultimii ani. În jumătatea din dreapta a scenei se găsesc fotolii albastre, revervată familiei regale a Suediei, iar în jumătatea din stânga, fotolii roşii, rezervate noilor laureaţi. În fundamentul scenei, pe o estradă se află membrii conducerii Fundaţiei Nobel şi membrii Comitetului NOBEL (juriul) care au decis acordarea premiilor. În mijlocul scenei, la o catedră adecvată cu basorelieful lui A.B.NOBEL se află preşedintele de onoare a Fundaţiei NOBEL, care deschide festivitatea.
Directorul Institutului NOBEl de specialitate anunţă numele laureaţilor şi expune motivaţia premierii, adresându-se laureaţilor în limba engheză, după care medalia şi diploma sunt înmânate de rege în aplauzele asistenţei. Acelaşi scenariu se repetă cu fiecare laureat, iar în final răsună Imnul Naţional al Suediei.
Partea a doua a ceremoniei – banchetul festiv – are loc în faimoasa sală albastră a primăriei din Stockholm.
Laureaţii îşi ocupă locurile printre membrii familiei regale, membrii guvernului, academicieni. Unul dintre laureaţi – de obicei cel mai în vârstă – rosteşte un cuvânt de mulţumire. Cuvântul de încheiere este rostit de reprezentantul Asociaţiei Studenţeşti. La banchet participă peste 2000 de invitaţi, dintre care nu lipsesc studenţii, care oferă în continuare un program de cântece şi dansuri. Totul seamănă cu o petrecere din alte timpuri, de la sfârşitul secolului al XIX-lea.
NOTĂ SPECIALĂ: Materialul care a constituit suportul acestui articol a fost cules şi adaptat dintr-o vastă literatură bibiografică care a apărut în România.
Profesor, GHEORGHE I. DRĂGHICI SLĂVUŢESCU
