Premii obținute de pianiști la concursuri naționale și internaționale

614

Chiar dacă abia a sosit primăvara, luna martie se dovedește benefică în culegerea roadelor muncii elevilor de la Liceul de Arte ”Constantin Brăiloiu” din Târgu-Jiu, prin premiile obținute la concursuri naționale și internaționale de interpretare instrumentală, unde patru elevi au participat la secțiunea pian.

Maria-Diana Neagoe, clasa a IV-a și Daniel-Emilian Neagoe, clasa a VII-a, profesor Mihaela-Sanda Popescu au participat la cea de-a XXX-a ediție a Festivalului-Concurs Johann Sebastian Bach, de la Cluj-Napoca, de unde s-au întors victorioși, obținând o diplomă de excelență și una de merit.
De la clasa doamnei profesor Mariana Mănescu, alți doi elevi cu experiență pe scenă și în competiții s-au aflat la înălțime, ridicând cota liceului nostru, la Concursul Internațional ”Pro Piano” de la Craiova, aflat la cea de-a IX-a ediție. Aceștia s-au întrecut cu pianiști din țară și din străinătate, demonstrând că pot fi printre primii, chiar dacă provin dintr-un oraș mic, precum Târgu-Jiu.
Este vorba despre Anisia Staicu, clasa a X-a, care a reușit să obțină premiul III și despre Andrei-Christian Firoiu, clasa a IV-a, care a obținut o valoroasă mențiune.
Eugenia-Liliana Ștefănescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.