Povestire foileton – Destăinuiri la ceas de seară (XIII)

143

Punându-mi hainele pe mine şi privindu-mă în oglinda limpede de cristal a băii, mi-am văzut şi studiat faţa răvăşită, care, în loc de o veselie normală în urma plăcerilor petrecute, exprima o nelinişte confuză, ca după un delict grav, tocmai săvârşit. Pierdusem examenul fidelităţii şi regretele deja au început să apară…

Coborând scările hotelului, după atâta stare de extaz, încep să-mi revin şi încet, încet, apar şi complexele. Iar devenisem abătută. Am trecut absentă pe lângă recepţie, fără să mă uit şi să răspund la salutul recepţionerului, care ne-a urat „Drum bun şi mai poftiţi pe la noi!” Simţeam stigmatul pus damelor de consumaţie. „Sunt şi eu o femeie ca toate celelalte, am încălcat cel mai frumos jurământ făcut partenerului meu de viaţă” . Nu m-a liniştit nicidecum faptul că bănuiam şi încercam să mă încurajez că şi soţul meu, tânăr, frumos şi apetisant pentru multe femei, are viaţa lui intimă şi face la fel, pe unde umblă. “Ce am câştigat eu azi, c-am rămas aici cu acest bărbat, ce-i drept manierat, frumos şi inteligent, pe care l-am dorit, dar care acasă este aşteptat de o soţie drăguţă?! Ce dacă mi-a spus că mă iubeşte! De ce n-am încercat să mă abţin în a-i da speranţa că-l iubesc şi eu? M-am comportat ca o hoaţă!” În taxiul cu care m-a condus până la gară, n-am scos un cuvânt şi, la despărţire, l-am lăsat doar să-mi sărute mâna. Aveam impresia că toată lumea de pe peronul gării se uită la mine cu dispreţ, ca şi cum ar fi ştiut ceea ce făcuserăm…. …Către miezul nopţii, am ajuns acasă. Călătoria a durat mult, într-o atmosferă apăsătoare şi a fost cu mult mai mult de grea, decât ar fi fost o povară dusă în spate. În tren, privirile vecinilor de compartiment mi se păreau că mă suspectează, că ştiu de unde vin. La mine acasă copiii, dormeau – ce bine – şi pe ce puneam mâna mi se părea că murdăresc totul. Am adormit spre ziuă şi am avut un coşmar legat de soţul meu. În zilele următoare, ca o pedeapsă, parcă toate îmi mergeau pe dos. Unul din copii s-a îmbolnăvit şi peste tot aveam numai neplăceri. Aşa-mi trebuie! Dar, cu toate acestea, pe parcurs, după ce m-am liniştit, lucrurile s-au estompat şi, în nopţile mele de veghe şi singurătate, trăiam momente contradictorii, asociate cu clipele acelea de emoţii proaspete, petrecute cu Sandy. Îmi aminteam de vorbele şi de mângâierile primite cu atâta delicateţe, de extazul trăit în compania lui, pe care nu-l mai realizasem aşa de mult, dar şi cu teamă că mai poate şti şi altcineva ceea ce am făcut. Oare, cum arată soţia lui, din dreptul căreia am furat sentimentele iubirii? Eram frământată de ideea „dacă acest partener de ocazie” a vorbit serios, dacă mă iubeşte cu adevărat, aşa cum a spus, că mă simpatizează mai de mult, mă va mai respecta de acum înainte, cum a făcut-o până acum, sau dacă mă uită şi o să spună doar formal lucruri insignifiante, ca toţi bărbaţii după ce au pătruns în tainele femeii? Greu de răspuns! Mi-am impus să fiu tare, să mă prefac că sunt aceeaşi, ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic şi ,când va mai apărea, să nu-l mai bag în seamă, să nu-l mai cunosc, fiindcă aşa cred eu că este bine. (Va urma)
Ion C. Gociu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here