De ceva vreme, cineva devine foarte preocupat de persoana mea. Este un bărbat frumos, matur, serios şi chiar prea puţin comunicativ. Te ţine la distanţă şi când eşti aproape de el, pentru a primi explicaţiile cerute la întrebările lui, pentru care trebuie să-i răspunzi. Este şeful unei echipe de control de la forul tutelar, venit în verificări la unitatea unde lucrez. Fără să vreau, îl privesc des, dar să nu mă observe. Înalt, suplu, impunător ca bărbat, cu faţă curată şi permanent rasă, păr şaten, puţin ondulat, ochii căprui, nasul drept, voce caldă şi îngăduitor mai ales cu mine, când mi-a verificat lucrările pe care le făcusem. Era cu 15 ani mai în vârstă ca mine şi îi simţeam dominarea. Fizic îl vedeam frumos. Discret, chiar îl urmăream şi mă atrăgea mereu mai mult, ca un magnet.
Doamne, ce-i cu mine? Pur şi simplu tresar când aud vocea acestui domn revizor pe care-l cercetez pe furiş, ca o adolescentă! Şi… surpriză! Simt că-şi face mereu de lucru în biroul nostru şi pentru orice lucru mărunt are ceva să mă întrebe şi pe mine. Acum, ştie să zâmbească, e atent cu noi fetele, dar în mod special cu mine.
Am devenit bănuitoare, ce o să vrea să afle despre mine? Ştie că sunt căsătorită. Cred în telepatie şi că i-am transmis că îmi place să fie atent cu mine. El mă tratează cu mult respect şi delicateţe. De ce îl interesează, totuşi, persoana mea? În scurt timp totul s-a limpezit.
Odată, când eram numai noi în birou, şi-a învins „timiditatea” şi delicat m-a întrebat, „dacă aş accepta o mică plimbare cu maşina, undeva, la iarbă verde”. Nu sunt surprinsă, ba dimpotrivă aşteptam, dar, în faţa faptului realizat, nu ştiu cum să primesc propunerea. Mi-ar conveni o ieşire undeva, ferită de ochii colegilor, dar… Şi apoi, copiii! Mi s-au dat asigurări că eu hotărăsc destinaţia şi cât stăm, desigur fără nicio obligaţie. M-a sărutat, strângându-mă în braţe, mărindu-mi emoţiile. Mi-a atins pieptul şi visceral am simţit fiorul atracţiei masculine. O plăcere caldă mi-a străbătut tot corpul, care m-a ţintuit pe loc, în braţele lui. Îmi pierdusem cumpătul şi nu mai raţionam. Eram ameţită şi nu m-am desprins de el, cum s-ar fi cuvenit. Capul îmi vâjâia, iar inima bătea cu putere în pieptul din care ar fi vrut să iasă. Emoţiile mă copleşiseră. Bine că n-a venit nimeni în momentul acela, iar el, prudent, a părăsit biroul. Doamne, ce-i cu mine??!!
Şi totuşi, trebuie să recunosc că după acest eveniment, deşi doream o escapadă, mi-a fost greu să mă hotărăsc. Am acceptat în cele din urmă, mi-am zis că nu fac nimănui niciun rău, dar în maşina cu care ne deplasam mi s-au schimbat gândurile. Deşi acceptasem deliberat, am trăit acel sentiment de necinste, primeam ceva ce nu mi se cuvenea. Pe drum, la ducere, am fost necomunicativă, dădeam răspunsuri scurte la glumele lui. Am mâncat la un camping şi, în afară de faptul că mi-a pus mâna, mângâindu-mă delicat pe picior, nu s-a întâmplat nimic, în afară de câteva sărutări vibrante şi fierbinţi. Deşi ajunseserăm să ne adresăm cu numele de botez, prietenul meu Sandy cred că a rămas dezamăgit.
Eram sigură şi-mi părea rău că l-am pierdut definitiv, că nu-i acordasem ce dorea şi că în viitor n-o să mă mai cunoască. Dădusem un test al unei escapade, chiar neîncheiată cum ar fi dorit prietenul meu aproape intim, fiindcă-i acceptasem sărutările lui pasionale, la care răspundeam cu aceeaşi afecţiune, fiindcă pe mine mă linişteau. Dar pe el?! De acum, am prins şi eu mai multă îndrăzneală, nu mă mai deranjau aluziile altora, ripostam prompt de fiecare dată, îmi deveniseră indiferente răutăţile lor.
Sunt invitată din nou, într-o altă împrejurare, pe când eram la un instructaj la sediul departamentului, din alt oraş. (Va urma)
ION C. Gociu
