
Astfel, în cadrul unui comunicat de presă, este explicat tot firul întâmplărilor, de la primul apel primit la numărul gratuit 112 şi până la stingerea ultimelor flăcări. După preluarea apelului prin numărul unic de urgenţă 112, la ora 20:30, la locul intervenţiei au fost trimise două autospeciale cu apă şi spumă de la Garda de Intervenţie nr.2 Novaci din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu–Jiu. Ulterior, la ora 20:43 a fost trimisă o a treia autospecială din cadrul Gărzii de Intervenţie nr.1 Târgu–Jiu, se arată în cadrul acestui comunicat. Cele două autospeciale de la Novaci s-au oprit la aproximativ 2 kilometri de locul în care flăcările distrugeau cele şase cabane. Potrivit ofiţerului de presă al ISUJ Gorj, Mihai Avramescu, acestea nu şi-au mai putut continua drumul „din cauza apariţiei unor probleme tehnice şi anume prezenţa aerului în circuitul de alimentare cu carburant şi ruperea suportului pedalei de ambreiaj la una din autospeciale şi apariţia unor zgomote anormale pe fondul suprasolicitării, cauzate de încărcarea la capacitate maximă a celeilalte autospeciale”. Ulterior au fost trimise alte două autospeciale de la Târgu–Jiu.

Prima autospecială, venită de la Târgu–Jiu, a ajuns la Rânca după o oră şi douăzeci de minute, la vremea respectivă incendiul fiind extins deja la toate cele şase cabane. După alte trei sferturi de oră a mai ajuns o autospecială, venită tot de la Târgu–Jiu, reuşindu-se împiedicarea propagării focului şi la alte construcţii.
Vina pentru intervenţia destul de târzie se pare că se împarte în mai multe direcţii, o mare parte fiind atribuită inclusiv autorităţilor publice locale. Potrivit lui Avramescu, „în cazul Rânca n-am avut niciun sprijin la intervenţie, ci doar la asigurarea surselor de apă suplimentare prin reţeaua de hidranţi exteriori din zonă”. Astfel, autospecialele au fost alimentate cu apă atât de la hidrantul aflat în zonă, cât şi din bazinele cu o rezervă de apă de 30 metri cubi a două hoteluri, situate la o distanţă de aproximativ 400 metri, respectiv 500 metri faţă de locul intervenţiei. De asemenea, un alt aspect cu care s-au confruntat pompierii a fost gradul de uzură al materialelor de intervenţie, 85% dintre acestea fiind bune de dus la casat.
Dorina Cioplea