Plătiţi de stat pe perioada vacanţei

529

Doi elevi de la nivelul municipiului Târgu-Jiu au fost încadraţi pe perioada verii în câmpul muncii, jumătate din salariile acestora fiind suportate de stat. Potrivit directorului adjunct al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, Ana-Maria Niculescu, două firme din Târgu-Jiu au solicitat sprijinul instituţiei pentru decontarea a jumătate din salariile a doi absolvenţi angajaţi. „Este vorba de doi elevi încadraţi în câmpul muncii, la două firme din domeniul serviciilor. Aceştia lucrează doar pe perioada vacanţei, vreme de 60 de zile, iar noi ne ocupăm să suportăm jumătate din salariile plătite de angajatori acestora”, a precizat adjuncta de la AJOFM Gorj. Angajatorii care oferă un loc de muncă adolescenţilor primesc un stimulent financiar egal cu 50% din salariul minim pe economie. Pentru a beneficia de această facilitate din partea statului, firmele trebuiau să se adreseze AJOFM, perioada maximă de subvenţionare a acestui stimulent fiind de 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic. Nu toţi angajatorii pot beneficia de această facilitate, ci numai cei care încadrează în muncă elevi sau studenţi cu un contract individual de muncă pe o perioadă determinată egală sau mai mică decât durata vacanţei de vară sau cei care încadrează elevi ori studenţi  cu contract de muncă temporar pe aceeaşi perioadă. O altă prevedere legală care trebuie respectată de firme este aceea ce face referire la tinerii de până în 18 ani al căror contract de muncă individual trebuie încheiat cu o durată de muncă de 6 ore pe zi, acesta fiind considerat un contract cu normă întreagă pentru categoria de vârstă căreia îi este adresată. Totodată, nu beneficiază de stimulentul financiar angajatorii care încadrează în muncă anterior datei de începere a vacanţei stabilite potrivit legii, dar şi firmele care au beneficiat, pentru elevii şi studenţii respectivi, de stimulentul financiar prevăzut în lege pentru o perioadă de 60 de zile lucrătoare în cursul anului calendaristic.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here