Peste 1.900 gorjeni, diagnosticaţi cu viroze şi pneumonie

611

Numărul persoanelor diagnosticate cu viroze şi pneumonie continuă să crească. În ultima săptămână, nu mai puţin de 1.946 de persoane au primit confirmarea medicilor privind diagnosticul, dintre acestea 59 fiind internate cu viroze şi 171 cu pneumonie.

O adevărată explozie a cazurilor de viroze şi pneumonie se înregistrează în judeţul Gorj. De la o săptămână la alta creşte numărul îmbolnăvirilor, la ora actuală fiind înregistraţi aproape două mii de bolnavi. „În ultima săptămână au fost diagnosticate cu viroze 1.013 persoane, 59 fiind internate. De asemenea, 703 gorjeni au fost diagnosticaţi cu pneumonie, 171 necesitând internare. În cursul săptămânii anterioare am avut un total de 762 cazuri de viroze şi 30 de internări, cele mai multe fiind la categoriile de vârstă 5-14 ani şi 15-49 ani. De asemenea, în cea de-a doua săptămână a anului, 510 persoane au fost diagnosticate cu pneumonie şi 120 au fost internate ”,  a precizat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj.
Pentru a evita îmbolnăvirea, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Gorj fac precizarea că oamenii ar trebui să-şi ia o serie de măsuri, printre care cele de igienă personală, precum spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi în special prin gripă.
De asemenea, este recomandat să se evite zonele aglomerate şi expunerea prelungită la frig. În cazul în care este necesară deplasarea în spaţii deschise, este indicat să se folosească mijloacele de protecţie adecvate. Vârstnicii şi, în mod deosebit, cardiacii, este bine să evite deplasările şi frecventarea locurilor aglomerate care creează premisele îmbolnăvirii sau a apariţiei complicaţiilor afecţiunilor existente.
Minodora SUCEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.