Prin parcurgerea celor două mii de ani, Maica Domnului, cea care L-a născut pe Hristos cu trup, ne este după Dumnezeu, cel mai mare ajutor şi acea slobozire mângâietoare din toate nevoile şi grijile vieţii! Sfântă Icoana ei curată a luminat şi va lumina casele noastre, fiindcă Preacurata Fecioară a îndepărtat necazuri fără număr, a izbăvit din moartea trupească şi sufletească ce apasă pururea viaţa omului, când rugăciunile către Născătoarea de Dumnezeu au mângâiat prunci, au unit tineri, au înţelepţit bătrâni, iar mijlocirea ei a adus mântuire dintotdeauna neamurilor de pretutindeni! De aceea, simţim nevoia să pledăm pentru sporirea evlaviei şi spre apropierea sufletească a omului de Născătoarea de Dumnezeu, mai ales că relatări însemnate şi rostiri de Dumnezeu insuflate ale Sfinţilor Părinţi despre puterea şi măreţia ei sunt considerate şi relatări minunate din istoria Bisericii, pentru că toate sunt izvoare de folos pentru omul ostenit şi însetat, din care bând, va putea găsi putere şi mângâiere, nădejde sigură şi luminare în toate zilele vieţii! Maica Domnului a fost aleasă de Dumnezeu Tatăl, ca din sânul ei de Fecioară să Se hrănească Fiul şi Cuvântul Său, pentru că Dumnezeu nu Se putea naşte ca om decât în pântecele unei Fecioare Preacurate şi neprihănite de păcate omeneşti şi de patimi trupeşti! Pruncul Iisus, Cel Ce S-a născut din Preacurata Fecioară, nu era şi nu putea fi decât «Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat», iar, noi o cinstim pe Maica Domnului ca fiind cea mai sfântă dintre toți sfinții, cea mai aleasă şi care este unică în lumea aceasta pământească! Astfel, din credinţa neabătută, în ceata sfinţilor, Maica Domnului, Preacurata Fecioară Maria, considerăm că are cinstirea cea dintâi şi cea mai înaltă.
Maica Domnului alături de Fiul ei şi Dumnezeul nostru!
Pentru desăvârşita sfinţenie a vieţii sale şi pentru de-a pururea fecioria trupului său neprihănit, pentru sfânt sânul ei cu Domnul Iisus Hristos, pentru desăvârşita ei ascultare, smerenie şi iubire de Dumnezeu şi de oameni, Preasfânta Fecioară Maria este mai presus de toţi sfinţii şi decât toţi îngerii, «mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită, fără de asemănare, decât Serafimii», făptura umană care a avut sfinţenia vieţii şi smerenia, în cel mai înalt grad, pentru că noi primim ajutorul de la «Sfânta Sfintelor», de la «Poarta cerului» şi «Scara» prin care Fiul lui Dumnezeu S-a coborât la noi! Deci, Maica Domnului este «Casa Domnului» cea plină de slavă, «Uşa» cea încuiată prin care a trecut Domnul după Înviere, iar, din acest motiv, cinstirea cultului ei constituie cea dintâi preaslăvire, după cea a Lui Dumnezeu. Fiindcă cinstirea aceasta deosebită i-o arată Sfânta Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul, când i-a grăit: «Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău! Şi de unde aceasta pentru mine, ca să vină la mine Maica Domnului meu?… Fericită este aceea ce a crezut că se vor împlini cele spuse ei de la Domnul» (Luca. 1:42). Iar, ca un răspuns deplin, cinstirea aceasta o prevesteşte şi o recunoaşte însăşi, Maica Domnului, când a răspuns Elisabetei: ,,Iată de acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire şi slavă Cel Puternic, sfânt fie Numele Lui”! (Luca. 1:48-49). Ca să nu mai spunem că cea mai înaltă cinstire i-o aduce Biserica întreagă şi toată creştinătatea în nenumăratele rugăciuni şi cântări, în sărbătorile închinate ei şi la toate slujbele din cursul anului, alături de Fiul ei şi Dumnezeul nostru! De aceea, Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale şi ale tuturor sfinţilor Săi, să ne miluiască şi să ne mântuiască pe noi, ca un bun şi de oameni iubitor! De altfel, iconografii din toate vremurile au prezentat-o pe Maica Domnului, cât mai frumoasă, blândă, demnă și slăvită prin harul său, chiar dacă uneori au prezentat-o mâhnită și uneori îndurerată, dar întotdeauna plină de dăruire spirituală și de înțelepciune. Se cunoaşte faptul că Sfântul Apostol Luca a pictat prima icoană a Maicii Domnului, în trei tipuri de icoane pictate de mâna lui: «Umilenie» («Doamna noastră a Afecțiunii»), «Hodigitria» («Cea care ne arată calea») și cel de-al treilea tip, fără Prunc sau rugându-se Pruncului Iisus! Preasfânta Fecioară are întotdeauna acoperit capul cu o năframă, care Îi cade pe umeri, conform cu tradiția iudaică din acele vremuri, mai ales că acest acoperământ de cap este de culoare roşie, pentru a simboliza suferința și sfințenia, iar, sub această năframă, hainele îi sunt albastre, simbolizând umanitatea Maicii Domnului. Mai sunt pictate și trei stele, una pe frunte și câte una pe fiecare umăr al Maicii Domnului, stele care simbolizează fecioria Maicii Domnului, înainte, în timpul sarcinii și după Nașterea Domnului. Cele trei stele mai sunt și simbolul Sfintei Treimi, chiar dacă cea de-a treia stea este acoperită de chipul Mântuitorului Prunc, Cea de-a doua persoană a Sfintei Treimi. Sunt cunoscute o serie de tipuri principale de Icoane ale Maicii Domnului în iconografia ortodoxă: «Călăuzitoarea», «Mila Afectuoasă», «Dulcea-sărutare», «Milostiva», «Mijlocitoarea», «Rugătoarea» şi altele, ca o dovadă că Maica Domnului este Chipul Bisericii creștine.
Maica Domnului este cea înveșmântată în slavă nemuritoare în ceruri!
Un element esenţial este legat de culoarea veșmintelor Maicii Domnului în icoană, pentru că în cultul creștin ortodox este redată în 3 culori principale: roșu, albastru și auriu, ce pot fi regăsite toate în aceeași icoană sau numai una dintre ele. Maica Domnului are o haină albastră pe dedesubt și un veșmânt roșu pe deasupra, iar, aceste haine sunt de obicei țesute și împodobite cu aur, având ciucuri aurii, guler sau margini! În creștinism, culoarea roșie a veșmintelor Maicii Domnului din icoane simbolizează slava, măreția și domnia, iar culoarea aurie reprezintă nemurirea, veșnicia sau strălucirea slavei Fiului ei.
Culoarea albastră se referă la culoarea cerului, prin care arată înălțimea petrecerii ei spre înalturi! Într-un cuvânt, aceste culori înseamnă că Maica Domnului este cea înveșmântată în slavă nemuritoare în ceruri, cea care a fost pătimitoare și roabă a Domnului pe pământ! Dacă ne referim la expresia feței Maicii Domnului, un aspect reprezentativ pentru icoanele ortodoxe este stilul zugrăvelii, deoarece faţa Preasfintei Născătoare de Dumnezeu apare de regulă întristată, iar, în alte reprezentări care nu sunt ortodoxe, fața ei este mai degrabă rotundă, plină sau chiar durdulie și veselă! În multe icoane, Maica Domnului este văzută adesea cu un zâmbet mângâietor, având pe față o tristețe lină, ceea ce reflectă lumina din inima ei iubitoare de mamă și grijulie față de mântuirea oamenilor, fiindcă ea este chipul mamei noastre care se jertfește pentru toți prin rugăciunile și stăruințele la tronul ceresc al Fiului ei. În mod sigur, tristețea Maicii Domnului reprezintă amărăciunea durerii celor păcătoși și nefericirea lumii, iar surâsul mângâietor este nădejdea în marea milostivire a lui Dumnezeu! În multe icoane, Maica Domnului este plină de expresivitate, cu un chip senin, reținut, smerit. Maica Domnului nu apare niciodată cu capul descoperit sau cu părul revărsându-se pe umeri, așa cum se mai poate vedea în unele picturi umaniste sau de altă religie, deoarece, părul Maicii Domnului este întotdeauna acoperit de o năframă scumpă şi catifelată! În concluzie, icoanele ortodoxe ale Maicii Domnului nu scot în evidenţă frumusețea chipului, ci, mai degrabă, ascund toate trăsăturile care ar putea îndemna la o privire a frumuseții firești a Născătoarei de Dumnezeu! De aceea, se impune să o vedem înainte de toate ca pe o mamă, nu neapărat ca pe o femeie, mai ales că frumusețea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este una mai presus de fire, o frumusețe duhovnicească, iar, acest lucru face ca ea să capete o lumină aparte și un îndemn la sfințenie desăvârşită! Icoanele în care Maica Domnului apare singură sunt destul de rare, dar, foarte sugestive, de altfel, în care Maica Domnului apare cu brațele încrucișate și capul aplecat, în semn de durere față de Crucea Mântuitorului, iar, uneori mai apare tot singură, cu săbii îndreptate spre inima ei, reprezentând durerea care i-a străpuns sufletul la răstignirea Fiului ei. Dincolo de orice imagine zugrăvită, să spunem în încheiere că nimeni nu a putut cunoaște durerea pe care a simțit-o ca mamă a Fiului Lui Dumnezeu, când Acesta s-a jertfit pentru Viața lumii. Poate că o icoană care merită privită cu atenţie este aceea în care Maica Domnului are capul puţin înclinat către Pruncul Sfânt pe care îl ține în brațe, într-o strânsoare liberă, sau uneori aproape de obrazul ei, iar, această aplecare a ei reprezintă smerenia și supunerea față de Voia Domnului, ca un semn că Acela pe Care Îl ține în brațe, este mai mare decât toți!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
