Pelinul este un arbust peren şi aromat, cu frunze verzi-cenuşii acoperite de perişori albi şi mătăsoşi. Inflorescenţele mici şi galbene apar vara şi toamna, în mănunchiuri. Plantă de grădină foarte populară în multe părţi ale lumii, pelinul este originar din Europa, Asia şi Africa. Creşte adesea pe terenurile virane şi pe marginea drumurilor.
Frunzele, tulpinile şi florile se usucă şi sunt folosite la prepararea de infuzii şi tincturi. Pelinul este una dintre cele mai amare plante cunoscute şi se foloseşte în doze foarte mici la prepararea unor băuturi alcoolice precum absintul şi vermutul.
Compoziție: printre compuşii activi ai pelinului se numără uleiul esenţial, flavonoidele, lignanii, lactonele sesquiterpenice şi acizii fenolici. Circa 35% din uleiul esenţial este compus din tujonă, substanţă toxică, dacă este administrată în exces.
Acțiune: pelinul are acţiune antiparazitară, antihelmintică, stomahică, carminativă, stimulează şi ușurează digestia, tonic digestiv, tonic nervos, analgezic şi narcotic.
Indicații terapeutice: preparatele pe bază de pelin sunt indicate în cazurile de viermi intestinali, pentru stimularea apetitului, pentru detoxifiere, pentru vindecarea ulceraţiilor şi a rănilor purulente, în reumatismul articular, febră, infecţii, candidoză, hemoroizi.
Administrare: pelinul se administrează intern numai cu avizul unui specialist.
Precauții și contraindicații: Nu se administreaza femeilor gravide sau care alăptează, persoanelor cu infecții acute intestinale sau boli nervoase.
Supradozajul sau excesul de pelin e toxic, dă agitație, halucinații, amețeli, pierderea cunoștinței, iar abuzul de băuturi poate duce la tulburări psihice, pierderea memoriei, grețuri, tulburări gastro-intestinale, convulsii.
Perioada de administrare nu trebuie să depășească 2 săptămâni.
Alexandra Cruceru
