Patru percheziții în Gorj, într-un dosar de evaziune fiscală

1067

Poliţiştii din Mureş au efectuat, ieri, 68 de percheziții, în Bucureşti şi în 14 județe, între care și Gorjul, la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane bănuite de evaziune fiscală. Patru dintre percheziții au fost făcute la Mătăsari, Târgu-Jiu și Rovinari.”Activitățile s-au desfășurat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, în Capitală, precum şi în județele Mureş, Bistriţa Năsăud, Braşov, Galaţi, Gorj, Ilfov, Iaşi, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Prahova, Suceava, Vâlcea, Vaslui. Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2012 –2016, reprezentanţii unei firme din Mureş, având ca obiect principal de activitate transporturi rutiere de mărfuri, ar fi stabilit relaţii comerciale fictive şi ar fi înregistrat în contabilitate facturi fiscale fără conţinut economic real. De asemenea, cei în cauză ar fi omis înregistrarea în totalitate a livrărilor efectuate, beneficiind astfel de deduceri fiscale ilegale. Prin faptele lor, ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 1.300.000 de lei. Vor fi puse în executare 15 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la audieri”, se precizează într-un comunicat al Poliției Române. La acțiune au participat şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here