În continuarea complexei noastre anchete privind soarta ingrată a bisericilor de lemn și de zid gorjene patrimoniale, i-a venit rândul doamnei doctor Olimpia Bratu să-și ofere depoziția personală spre lectura cititorilor din Gorj și din România și, de ce nu, din Europa, în care musai ne vom integra.
A fost un mandat întreg directoarea Direcției Județene pentru Cultura, Culte și Patrimoniu Cultural Național Gorj și încă una eficientă și profesionistă desăvârșită: ”Ne-am concentrat activitatea din ultimii ani pe cunoașterea tuturor monumentelor istorice din județ, pe documentarea și înregistrarea constantă a stării lor de conservare, cu scopul de a semnala tuturor celor în drept, proprietari, administratori, autorități locale și centrale, nevoile care uneori s-au acutizat, de îngrijire a patrimoniului construit din județ. Acesta conferă comunității identitate, autenticitate și îi păstrează un loc încă distinct la marea masă a comunităților cu valori culturale perene. Aceste lăcașuri de rugăciune și meditație sunt ctitorite de mari voievozi și boieri autohtoni. Sunt 184 de biserici din care 119 din lemn și 65 de zid. O statistică a bisericilor de lemn din România înscrise în Lista Monumentelor Istorice arată că Gorjul se poate mândri ca fiind județul cu cele mai multe astfel de obiective de patrimoniul cultural național. În arhitectura religioasă din Gorj, bisericile de lemn mărturisesc despre o civilizație a lemnului cu rădăcini adânci în timp. Făurite dintr-un material perisabil, prin grija micilor comunități locale, ele au dăinuit peste veacuri și întâlnim astăzi construcții de acest tip vechi de peste 300 de ani – Biserica de lemn ”Sfinții Arhangheli”, Ceauru, com. Bălești, realizată în 1672, Biserica de lemn ”Intrarea în Biserică” de la Slăvuța, com. Crușeț, construită în 1684, la care se adaugă un număr însemnat de obiective secol XVIII.
Absenţa pisaniei, o dovadă a vechimii bisericilor din lemn
Subiect al lucrărilor de specialitate, de arhitectură sau de istorie, bisericile de lemn își găsesc cu greu dovada anului ctitoririi marcată explicit prin pisanii sau alte însemnări pe elementele constructive. Dar tocmai absența pisaniei e o dovadă a vechimii lor, așa cum diferitele însemnări ale anilor de pe stâlpii din pridvor sau de pe alte elemente ale edificiilor nu vorbesc întotdeauna despre anul construcției, ci despre anul unor refaceri sau reparații. Bisericile și-au consemnat istoricul începând cu arhitectura și continuând cu marcarea pe elementele constructive sau decorative a datelor care ajung printr-o citire atentă să ne vorbească despre nașterea și prefacerea lor în timp. Specific pentru bisericile de lemn din Gorj este dispunerea temeliei direct pe pământ, prezența peretelui plin între pronaos și naos (”Adormirea Maicii Domnului” de la Didilești, com. Câlnic, ”Sf. Vasile” de la Pieptani, Câlnic, ”Intrarea în Biserică”, Ungureni – Oprișești, com. Crasna), precum și absența clopotniței peste pronaos. Ctitorii lor sunt cei care au scris istoria acestor locuri, moșnenii (oameni liberi), urmați de preoțiu și în rare situații de boieri. Din punct de vedere tiplogic, planul după care au fost construite are particularitățile sale. Altarul în prelungirea navei, fără proscomidie și diaconicon, este forma cea mai des întâlnită și care vorbește despre vechimea bisericilor de lemn din Gorj ca și la numeroasele exemplare unde se întâlnește altarul decroșat poligonal. Forma arhaică a acestuia din urmă se distinge prin intersecția în ax a laturilor de nord și sud întâlnită la Înălțarea Domnului, Târgu Cărbunești, Pojogeni-Cioplești; Sf. Voievozi, Pârâu Viu, Berlești; Sf. Îngeri, Pojogeni, din Văi, Sf. Nicolae, Ștefănești, Târgu Cărbunești; Sf. Gheorghe Pișteștii din Vale, Bălănești; Adormirea Maicii Domnului, Dealul Cârțâneștilor, com. Scoarța, toate exemplarele fiind situate în zone izolate pe coline și văi, condiție care le-a asigurat supraviețuirea într-o formă nealterată de intervenții ulterioare. Bisericile din zona centrală a Gorjului se caracterizează prin decroșarea laturilor de nord și sud ale altarului pentru obținerea în consolă a celor două mese necesare desfășurării ritualului religios, proscomidarul și diaconiconul. Acestui tip îi aparțin 42 de biserici care au ambele nișe (Sf. Arhangheli Doseni, Intrarea în Biserică, Mirosloveni, com. Albeni; Sf. Arhangheli, Sohodol, com. Baia de Fier; Sf. Arhangheli, Toropi, Sf. Dumitru, Podini, Voiteștii din Deal, com. Bălănești; Sf. Arhangheli, Ceauru, com. Bălești; Adormirea Maicii Domnului, Sf. Voievozi, Stolojani, Sf. Voievozi Valea Pojarului, com. Bustuchin, Sf. Vasile Pieptani, com. Câlnic; Adormirea Maicii Domnului, Crasna din Vale, com. Crasna). La 17 exemplare întâlnim doar proscomidarul (Cuvioasa Paraschiva de la Glodeni-Bâșnegi, Adormirea Maicii Domnului Bălănești-Ciorăști, Sf. Nicolae Ciocadia de Sus, Bengești Ciocadia; Intrarea în Biserică Crasna din Deal și Adormirea Maicii Domnului Crasna din Vale; Sf. Voievozi Larga Mușetești; Nașterea Maicii Domnului Bobu și Duminica Tomii Lazuri, com. Scoarța). Meșterii care au lucrat aceste edificii s-au inspirat din arhitectura bisericilor de zid, fapt observat atât în modalitatea de obținere a proscomidiei și diaconiconului prin decroșarea laturilor de nord și sud ale altarului care amintesc de absidele bisericilor din zid, dar și în decorul cornișelor care imită pe cele de zidărie cu cărămizile așezate pe colț, în retragere succesivă întâlnit la 52 de exemplare (Sf. Voievozi, Stroești; Sf. Dumitru, Glodeni; Cuvioasa Paraschiva, Bâșnegi, Glodeni; Sf. Dumitru, Voiteștii din Deal; Sf. Voievozi, Tașcăi, Voiteștii din Deal; Sf. Voievozi, Pârâu Viu, com. Berlești, la care apar de jur împrejurul pereților exteriori ocnițe săpate în lemn asemenea celor de la bisericile de zid; Sf. Vasile Pieptani, Câlnic; Intrarea în Biserică, Crasna Ungureni; Adormirea Maicii Domnului, Crasna din Vale, com. Crasna). Acest motiv decorativ apare documentat pe edificii din sec. XVII și se menține până în a doua jumătate a secolului XVIII. Deși se mai păstrează doar două exemplare din patru care au ajuns până în contemporaneitate, bisericile Sf. Gheorghe de la Pișteștii din Vale și Intrarea în Biserică de la Mirosloveni, com. Albeni au pronaosul supralărgit, situație interpretată de A. Pănoiu ca fiind într-o relație directă cu obiceiul întâlnit la bisericile din zid de a înmormânta ctitorii în acest spațiu. În forma lor originară, bisericile de lemn din Gorj nu au clopotniță peste pronaos, toate cele 45 de exemplare din secolele XVII-XVIII prezintă această caracteristică care încă se va păstra la edificiile construite la începutul secolului XIX cum sunt Sf. Arhangheli de la Baia de Fier, Sf. Nicolae de la Negomir, cătun Curtișoara. Apariția acestui element se face simțită începând începând cu secolul XIX, când cele noi încep a se construi cu clopotniță dispusă peste pronaos, iar exemplarelor vechi li se adaugă, uneori fără a influența și asupra structurii acoperișului, alteori nu, lăcașul destinat păstrării clopotului (Cuvioasa Paraschiva Bâșnegi, Glodeni, Sf. Arhangheli Ceauru, Sf. Voievozi, Stolojani, com. Bălești).
Moşnenii şi viaţa de obşte dau specificul zonei de nord a Olteniei
Mărturie a trecutului și dovadă a istoriei în care moșnenii și viața de obște dau specificul zonei de nord a Olteniei este prezența pe latura de sud a bisericilor a ”scaunului de judecată” obținut prin prelungireas tălpilor temeliei peste care era așezată bârna care dădea funcțiunea artefactului. Se păstrează în formă originală la câteva biserici (Sf. Voievozi Toropi Bălănești; Înălțarea Domnului, Cioplești Pojogeni; Sf. Nicolae Șura, com. Slivilești, Sf. Gheorghe Rugi Turcinești; Sf. Voievozi Cârbești, com. Drăguțești), dar se pare că a existat și la alte edificii la care se observă prelungirea tălpilor pe latura de sud, dar care și-au pierdut în timp bârna pentru șezut. Pe lângă armonia volumelor și intimitatea spațiului nu foarte mare al bisericilor din lemn, arhitectura lor prezintă unele particularități care merită evidențiate. O astfel de categorie o constituie bisericile cu pridvor la altar obținut prin prelungirea tălpilor naosului și a cosoroabelor care se reunesc la colțuri cu stâlpi, iar cele mai cunoscut exemplare sunt Biserica Sf. Nicolae de la Colibași, com. Scoarța și Biserica Sf. Nicolae de la valea Pojarului, com. Bustuchin. În acest context al particularităților trebuie menționată și Biserica Sf. Trei Ierarhi de la Pișteștii din Deal, com. Scoarța care are două pridvoare, cel inițial și altul datorat intervenției de strămutare din vechime a lăcașului pe amplasamentul de astăzi. Cioplirea lemnului a fost adusă la rang de artă de meșterii care au realizat bisericile de lemn. Întreaga construcție impresionează pornind de la modalitatea de îmbinare a bârnelor până la decorul stâlpilor din pridvor sau al ușilor de intrare, a ancadramentelor acestora, dar și migala cu care au împodobit cornișele sau decorul tălpilor de temelie. Întregul decor folosește motive cu valoare de simbol – pomul vieții, brâul în frânghie care înconjoară uneori biserica, imaginea șarpelui, mărul, crucea în creste. Îmbinarea bârnelor în coadă de rândunică este cea mai frecventă metodă de rezolvare practică și decorativă a structurii de rezistență. Mai rar întâlnită, îmbinarea în formă de cap de cal are rolul de a contribui la monumentalitatea edificiului care este cel mai bine reprezentată de realizarea Bisericii Sf. Nicolae de la Negomir, cătun Curtișoara. Acoperișul avea învelitoarea din șiță, material lemnos care era bătut într-o tehnică nume cu ajutorul cuielor de lemn. Multe dintre bisericile de astăzi păstrează învelitoarea de șiță pe care comunitățile au reînnoit-o în timp. Remarcăm grija celor din Stroiești care la 1871 se opun dorinței preotului de a acoperi cu „tinichea” frumoasa biserică, ce se păstrează și astăzi în hramul Sf. Voievozi în comuna Arcani. Cu sprijinul protopopului județului, sătenii au folosit pentru acoperiș materialul pe care în cumpăraseră deja, șița. Realizau, poate nu la nivel conștient, un act de conservare în forma originară a unui lăcaș care numai așa și-a putut păstra autenticitatea și farmecul până astăzi și care ar trebui să constituie un exemplu demn de continuat. Durabilitatea în timp a acestui sistem de acoperire, care dă originalitate și autenticitate acestor construcții, de altfel larg răspândit în trecut inclusiv pentru acoperirea construcțiilor din zid, pare a nu mai convinge astăzi pe cei care încă se închină în ele. Înlocuirea acoperișului din șiță cu cel de tablă sau cu țiglă e cel mult o măsură de protecție pentru a împiedica apa pluvială să pătrundă în biserici. Printr-o atentă monitorizare și prin sensibilizarea factorilor responsabili sperăm să găsim susținerea financiară necesară a ne permite să revenim în scurt timp la originarul acoperiș de șiță, specific și potrivit cu arhitectura de lemn din zonă.
A lăsa o biserică veche în paragină, înseamnă să-ţi baţi joc de istoria poporului român
Ne-am deplasat la Protoieria Târgu Jiu, unde am discutat toate aspectele relevate de investigațiile noastre cu preotul Ionel Câmpeanu. Binevoitor, încă tânăr, ne-a declarat: ”Fondurile structurale au fost accesate prin primării, deoarece pe lângă monumentele istorice se puteau realiza și anumite obiective comunale, ca de exemplu drumuri, interpretate drept căi de acces către monumentul istoric respectiv. De pildă, la Jupânești, unde este un monument istoric la pârâul Boia, s-a făcut pod peste Gilort. Dar putem semnala și o contribuție a preoților în sensul că ei își arată deschiderea către autoritățile locale în vederea accesării acestor fonduri. Mitropolia Olteniei a dat bani numai pentru bisericile în construcție. Pentru renovări, reparații, repictări ale celor din patrimoniu, sumele fiind prea mici, au rămas în sarcina comunităților locale. Dacă lași o biserică veche în paragină, îți bați joc de istoria poporului român. În tinda bisericii generații la rând de copii au învățat carte, au dobândit conștiință națională, coduri etice și norme comportamentale pozitive. Cursul de ”Istoria BOR” cuprinde pe ierarhii care au fost, episcopiile înființate, mânăstirile, bisericile. Totuși, cred că în Gorj bisericile de lemn nu sunt într-o stare atât de degradantă. Unde a fost cazul, s-a intervenit: la Peștișani, la Turburea, s-a înlocuit șița prin contribuția oamenilor de bine ai locului. Aceste monumente nu sunt victime ale nepăsării noastre. Actualmente, parohiile înaintează în instanță acțiuni prin care primăriile au obligația ca în baza unei hotărâri judecătorești de a elibera titlurile de proprietate pentru biserici. În aceeași ordine de idei, casa Cornea Brăiloiu e în curs de restaurare datorită unor fonduri accesate de Mitropolia Olteniei. Bisericile Sfinții Împărați Ceplea, com. Plopșoru, sfinții voievozi Brănești au fost recondiționate și refuncționalizate prin fonduri accesate de primărie. Dacă Primăria Hurezani va dona teren pentru o mânăstire, Biserica Sfinții Împărați , Sfântul Dumitru va fi și ea restaurată și readusă la lumina dumnezeirii.”
Ion Popescu Brădiceni
