Pandurii nu-şi subestimează adversara: Trebuie să fim la fel de concentrați

951

Pandurii Târgu Jiu întâlnește pe teren propriu formația Aurul Brad, astăzi, de la ora 15.00. Gorjenii au un moral ridicat pentru că nu au cunoscut nicio înfrângere în primele cinci etape, contabilizând patru victorii. Pe Stadionul Municipal vine în schimb o formaţie care nu a bătut pe nimeni şi are un singur punct. Jucătorii gazdelor nu sunt relaxaţi şi spun că vor trata partida cu maximă seriozitate. Fotbaliştii Pandurilor, Cătălin Afrim şi Cătălin Iovicin, au vorbit şi despre duelul din serie cu CSM Reşiţa, o echipă care, pe hârtie, are cel mai valoros lot. ,,Din punctul meu de vedere, jocul cu Aurul Brad trebuie tratat la fel ca toate celelalte, cu maximă seriozitate ca să fim victorioși la final. Personal, sper să am cât mai multe minute jucate şi, la finalul sezonului, să putem promova. Prin atitudine, îi putem învinge şi pe cei de la Reşiţa. În fotbal este vorba şi de atitudine, nu numai de valoare”, a declarat Afrim. ,,Nu trebuie să ne lăsăm ‘moi’. Trebuie să fim la fel de concentrați cu Aurul Brad, pentru că orice meci este greu la Liga 3. Grupul este mult mai unit ca în sezonul precedent, asta cred eu. Nu mi se par jucători de speriat nici la Reşiţa, dar au destul de mulţi fotbalişti care au fost la Liga 1. Putem să-i învingem prin atitudine şi multă muncă”, a spus şi Iovicin. Mai ,,apropiat” de Gorj, antrenorul formaţiei CSM Deva, Ştefan Nanu, a declarat că le ţine pumnii Pandurilor într-un eventual duel cu Reşiţa, dar şi că formaţia din Banat pare mai bine pusă la punct. ,,Mi-aş dori ca Pandurii să promoveze, dar este foarte greu. Reşiţa este o echipă cu calitate, o echipă cu jucători experimentați şi eu cred că au stabilitate financiară. Acolo au venit 7 jucători de Liga 1. Mi-aş dori din tot sufletul să revin în Gorj, pentru că am mai stat aproape 4 ani la Motru şi acolo am construit o echipă frumoasă cu care am promovat în Liga 2”, a declarat Nanu după duelul câștigat de panduri în faţa Devei.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here