Pandurii, bucuria gorjenilor cea de toate zilele – 50 de ani de existență

379

…1962… 2012. Așadar, iată, nu demult, s-au împlinit 50 de ani de când nişte oameni cu suflet mare, avându-i în frunte pe demnitarii Ion Negrea, prim-secretar al Comitetului orăşenesc al Partidului Muncitoresc Român și Ion Virgiliu, primarul Târgu-Jiului, implicaţi direct în susţinerea și dirijarea fenomenului sportiv, au decis ca cele două valoroase echipe de fotbal ale Gorjului, respectiv “Flacăra-Unirea” și C.I.L.”-ul, reprezentantele Trustului Petrolului şi ale Combinatului de Prelucrare a Lemnului, să fuzioneze și să poarte numele de “Pandurii”.

Motivația era ca prin această uniune să se construiască o echipă de fotbal puternică, capabilă să promoveze cât mai repede din campionatul regional, în divizia “C”! Cum era de aşteptat, roadele nu s-au lăsat aşteptate şi la sfârșitul sezonului 1962-1963 echipa gorjeană avându-i în componență pe Niculescu, Brumeanu, Grama, Nelu Băloi, Chițimia, Drăgan, Cernitoiu, Melinte, Barbu, Vasilescu, Paraschiv, Florea, Stere, Chițu și Dorobanțu, conduşi de antrenorul emerit Tudor Paraschiva, a promovat în eșalonul trei al fotbalului naţional, alături de Progresul Corabia, echipa din Olt care la acea vreme îl avea în componenţă şi pe foarte tânărul Nelu Oblemenco, viitorul tunar al Universităţii Craiova, din anii 1970. Deşi în perioada ce-a urmat s-au făcut eforturi deosebite pentru ca echipa fanion a Târgu-Jiului, Pandurii, să promoveze mai sus, în divizia “B”, din păcate au trebuit să mai treacă exact 14 ani până când suporterii gorjeni şi-au văzut visul cu ochii – promovarea în divizia a doua, în vara lui 1977! Minunea nu a fost întâmplătoare, fiindcă preşedintele de atunci al echipei, generalul Gică Gorgonețu, a adus în anul promovării un antrenor cu firmă, pe celebrul Titus Ozon, care a beneficiat de un lot de jucători foarte bun, din rândul cărora îi amintim aici pe Mladin, Zuică, Doru Mihuț, Croitoru, Hica, Piţurcă, actualul selecţioner al Naţionalei, Nanu, Tănasie, Velea, Dumitru Băluță, Rădoi, Pâslaru, Bandac, Vlăduțu și Epure. De atunci, din 1977, şi până în 2003, vreme de 26 de ani, Pandurii a fost o echipă de pluton, alternând cu prezenţa în diviziile “B” şi “C” şi chiar cu nedorita şi umilitoarea participare în campionatul judeţean, din ediţia 1992-1993 ! În toamna lui 2003, Compania Lignitului Oltenia, sponsorul principal al echipei, îi încredinţează cârma acesteia lui Marin Condescu, liderul sindical al minerilor, care îl aduce ca antrenor pe Emil Săndoi, trasându-i ca sarcină să încerce o promovare în primul eşalon cu Pandurii. Cu toate că acest obiectiv părea o utopie, având în vedere valoarea lotului de fotbalişti, totuşi, această ediţie este un mare succes când reuşim să ocupăm locul doi, pierzând promovarea, la mare luptă, cu Sportul Studenţesc, la finele campionatului, în vara lui 2004. Ediţia următoare, 2004-2005, a reprezentat şi marea performanţă istorică, visată de generaţii întregi de fotbalişti şi de suporteri, aceea de a promova în divizia ,,A” pentru a ne confrunta cu granzii României, Steaua, Dinamo, Rapid, Universitatea Craiova sau cu CFR Cluj. Bătălia pentru a fi în clubul select al fotbalului nu a fost uşoară defel, iar meritul le aparţine deopotrivă conducătorilor, sponsorilor, jucătorilor, antrenorilor, dar şi Primăriei Târgu-Jiu care, într-o perioadă foarte scurtă de vreme, a ţinut pasul cu rezultatele deosebite ale echipei, transformând stadionul într-o bijuterie arhitectonică pe care nu o au multe mari oraşe ale ţării. Cu toate că de la acel eveniment de mare performanţă pentru istoria sportivă a Pandurilor şi a Gorjului, din iunie 2005, s-au scurs mai bine de şapte ani, jucători ca Tibi Lung, Bălăeț, Pândaru, Trofin, Crăciunescu, Bogoi, Rădoi, Cristea, Ursu, Cr. Popescu, Popete, Bertea, Lăcoviște, Neguț, Arcanu, Ștefan, Vancea, Vintilescu, Bucă, Lăpădat, Petrișor, Câmpanu, Nicola, M. Ilie, Buia, Scarlat, Gengiu, M. Nicolae, alături de antrenorii Emil Săndoi, Florin Bejinaru şi Ion Bură, nu pot şi nu trebuie să fie uitaţi niciodată de toţi cei ce iubesc şi apreciază cu adevărat fotbalul gorjenesc. Drumul nostru în primul eşalon fotbalistic, în cele şapte ediţii de campionat încheiate, 2005-2012, nu a fost nicicând un fel de…floare la ureche însă, prin muncă, prin seriozitate şi prin stabilitate managerială, Pandurii noştri dragi şi-au păstrat locul printre cele mai bune şi respectate team-uri fotbalistice ale ţării. Astăzi, la festin sărbătoresc, când clubul împlineşte o jumătate de veac de existenţă, favoriţii noştri au crescut în valoare aidoma voinicului din poveste, practicând cel mai spectaculos fotbal din ţară, dirijaţi de magicianul Petre Grigoraș, antrenorul care după numai doi ani de când se află la cârma echipei, i-a silit şi pe cei mai pretenţioși ziariști să-i numească pe bravii Panduri ca fiind un fel de Barcelonă a României. Locul doi în turul campionatului,la jumătate de octombrie, ediţia 2012-2013, fotbalişti convocaţi la naţională, suporteri încântaţi, dar şi un Târgu-Jiu rostit pe buzele tuturor iubitorilor de fotbal din întreaga ţară, datorită frumoaselor rezultate înregistrate, sunt doar câteva elemente care ne silesc să afirmăm, fără teama de a greşi, că “PANDURII” nu sunt doar simplă grupare sportivă şi ceva mult mai mult decât şi-ar închipui oarecine: sunt BUCURIA gorjenilor cea de toate zilele!
Dorin Brozbă, autorul cărţilor “Pandurii Târgu-Jiu, o dragoste gorjeană”, 2004, şi “Pandurii Târgu-Jiu, o dragoste oltenească”, 2005
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here