Opt primării gorjene, amendate de Garda de Mediu

378
Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu Gorj a sancţionat în decurs de o săptămână opt primării de pe raza judeţului Gorj pentru depozitarea necontrolată a gunoaielor.

Acţiunea a demarat încă de la începutul săptămânii trecute şi, până în prezent, din nouă comune verificate, opt administraţii locale au fost amendate. „Am făcut multe controale pe depozitarea deşeurilor la Godineşti, Ciuperceni, Teleşti, Câlnic, Târgu-Cărbuneşti, Bumbeşti-Jiu, Motru, Ţicleni şi Băleşti. În afară de ultima, toate primăriile au fost amendate cu suma de 15.000 de lei fiecare”, a declarat comisarul-şef, Simona Cornea. De altfel, până acum, o parte dintre aceste administraţii locale şi-au achitat deja datoriile, iar altele sunt în termenul legal de achitare. De altfel, în ultimele zile, comisarii de la Garda de Mediu Gorj au efectuat diverse controale la Mina Ploştina, verificări ce fac parte din planul anual de inspecţii. Momentan, cercetările acolo nu au fost încă finalizate, astfel că nu putem spune dacă sau dat sau nu sancţiuni. Totodată, la sediul acestei instituţii s-a primit o sesizare de la un localnic din comuna Albeni care a reclamat că vecinul său are o sondă pe terenul grădinii primului. „Ca măsură luată de noi, s-a dispus ecologizarea zonei, termenul limită fiind 20 martie”, a menţionat Cornea. Alte două sesizări primite în această săptămână şi care au intrat în atenţia comisarilor de mediu gorjeni sunt de la un cetăţean din Târgu-Jiu care a reclamat că o societate din apropierea domiciliului său susţine o activitate de spălătorie auto fără a avea documentele în regulă, iar o alta de la un locuitor din Logreşti care a reclamat o tăiere de pomi nejustificată. Cele două reclamaţii sunt în curs de verificare de către Garda de Mediu Gorj.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here