O tradiţie a şcolilor de fete la Târgu-Jiu ( I ) – pagini de istorie –

195
A existat, la Târgu-Jiu, încă de la înfiinţarea lor, o bună tradiţie a şcolilor pentru fete. Acestea se numărau printre şcolarii ce frecventau cursurile primei şcoli româneşti înfiinţate pe baza Regulamentului Organic (1831), care stipula înfiinţarea, după model lancasterian, de şcoli începătoare „pentru amândouă sexurile în fiecare căpetenie de loc a judeţelor”.

Să precizăm că prima gazetă naţională, înfiinţată de Eliade Rădulescu, „Curierul românesc” (1829), cu suplimentul său „Curierul de ambe sexe” (1831), ajungea şi la unele familii boiereşti din Gorj, aducând cu sine un prim mesaj de emancipare culturală şi idei democratice.

Când în iunie 1832 generalul Kisseleff (însoţit de Gheorghe Bibescu, viitorul domn, şi de spătarul Alexandru Ghica) vizitează şcoala de la Târgu-Jiu, unde funcţiona ca proaspăt profesor Costache Stanciovici-Brănişteanu, acela era întâmpinat cu flori de un grup format din 3 băieţi şi 2 fete.
Mulţumit de răspunsurile date de sârguincioşii şcolari, generalul o recompensează cu un cadou pe micuţa Alexandrina Magheru, iar pe dascălul Costache, cum s-a menţionat, cu 120 de galbeni.
Dovedindu-se foarte silitoare, fetele stârniseră în jurul lor un fel de emulaţie şcolărească, reuşindu-se a se clasifica, în 1833, pe primele locuri, precum Luxandra Magheriţa (Alexandrina Magheru), Sevastiţa Frumuşeanu şi Catinca Drecsler.
În 1844, la examenul de sfârşit de an şcolar, erau evidenţiate Masinca Bălăcescu şi Zinca Politimos.
Să menţionăm şi aportul fetelor (trei la număr) la punerea în scenă, de către acelaşi inimos dascăl, în 1834, a primei piese de teatru la Târgu-Jiu: Regulu la Cartagena (apoi, în 1836, Meropa şi ulterior alte trei piese).
Pension pentru creşterea fetelor şi învăţătura lor
Afirmarea fetelor şi pretenţiile ridicate ale familiilor ca acestea să aibă o bună instrucţie şi o educaţie aleasă determină un grup de iniţiativă să înfiinţeze la Târgu-Jiu, după moda pensionatelor, o şcoală de fete. Din raportul întocmit la 20 octombrie 1845 de către profesorul şcolii normale din Târgu-Jiu, N. Al. Popescu-Craiovescu, către Eforia Şcoalelor, aflăm că un grup compus din Simeon Brâncoveanu („sârb de naţiune”), Petre şi Iosif Popescu, români din „Banatul Timişvarului”, împreună cu doamna Keller (de naţiune germană) şi cu guvernanta din familia paharnicului Ion Sâmboteanu („toţi cinci împreună”) au deschis, la 11 octombrie 1845, un pension pentru „creşterea fetelor şi învăţătura lor”. Se precizează, în acelaşi raport, şi disciplinele studiate: limba românească, franceză, germană şi maghiară, dar şi diferite „lucruri de mână”.
Întrucât profesorul oficial numit de Eforie la Târgu-Jiu (prin transfer de la Slatina, în 1837, la schimb cu Costache Stanciovici), era Al. Popescu-Craiovescu, acesta cere Eforiei să precizeze dacă o asemenea şcoală separată de fete (la început doar 9 eleve, plătind o taxă anuală de 20 galbeni împărăteşti) se cuvine să fiinţeze şi dacă el are vreo obligaţiune în supravegherea acestei forme de învăţământ particular. Eforia se adresează ocârmuirii judeţului, precizând că „nu se cuvenea” ca o asemenea şcoală să fie înfiinţată „fără ştirea ei” şi recomandă profesorului Craiovescu să informeze despre „ştiinţa şi destoinicia” celor ce predau la pensionul respectiv, trimiţându-se Eforiei programa „de învăţăturile ce se predau”. Şcoala era, de fapt, înfiinţată de „cinstiţii boieri paharnici” Ioan Sâmboteanu, Constantin Roşianu şi Gheorghe Magheru” , după cum se preciza în prezentarea programei înaintată Eforiei, care se angajau să „privegheze” şi să „ajute” acest pensionat „cu cele trebuincioase”.
“Metod bun”
Într-un nou raport, din 19 noiembrie 1845, N. Al. Popescu-Craiovescu, profesorul şcolii publice normale, furnizează Eforiei relaţii privind pregătirea profesorilor particulari, înaintându-se totodată şi „temele de control” date profesorilor. Petre şi Iosif Popescu studiaseră în Ungaria, frecventând cursuri de filozofie, logică şi algebră, iar nemţoaica Keller (în sarcina căreia cădea „toată educaţia” şi, desigur, „lucrul de mână”) funcţionase ca guvernantă în casa grofinei Forgaci din Pesta. Din răspunsurile date de profesori, rezultă marea atenţie acordată educaţiei dar şi instrucţiei, prin aplicarea unui „metod bun” în relaţia cu elevii. Nu „severitatea, temerea şi bătaia” ar fi metodele de convingere, nici învăţarea mecanică („cuvânt cu cuvânt”) a cunoştinţelor, ci atragerea şi cointeresarea elevilor în procesul de învăţare, prin folosirea unor metode active şi intuitive („diferite imagini”), care să dezvolte în sufletul tinerilor învăţăcei o „curiozitate de ştiinţă”. Se susţine, totodată, ideea formării unor convingeri şi deprinderi morale nu pe cale expozitivă, ci prin atragerea copiilor („trebuie momiţi”) cu diferite „fabule morale şi petrecătoare”.
Prof dr. Zenovie Cârlugea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here