Încercarea de eseu cu acest titlu este mai veche. Mi-am adus aminte de ea, citind şi recitind a doua ediţie a cărţii-album semnată de Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel al Bisericii Ortodoxe Române şi intitulată „BRÂNCUŞI – Sculptor creştin Ordodox”, ediţia a II- a (revizuită de autor). Apărută la editura TRINITAS a Patriarhiei Române, Bucureşti – 2013. Se înţelege şi se argumentează că îndoielile mele anterioare nu-şi aveau rostul. Evident, ca punct de plecare a unor dezbateri pe această idee – şi nu din încăpăţânare – n-am modificat titlul.
Ideea aflării adevărului privind apartenenţa sau nu a geniului Constantin Brâncuşi la francmasonerie n-a fost elucidată încă şi nici nu bănuiesc dacă va fi clarificată vreodată. Pe mine, unul, recunosc, mă preocupă. Îmi este foarte greu să pricep evoluţia unui om, fie el şi hobiţan, deci consătean cu sculptorul, cum e cazul Venerabilului Lojii masonice săteşti, prima în lume de acest fel, Tănasie Lolescu. Omul ce se laudă, fără a putea proba autenticitatea spuselor sale, că a tras cu tractorul sovietic Kirov de Coloana fără sfârşit spre a o duce la fier vechi, ca un oportunist, aşa cum îi cereau mai marii vremii prin anul 1953. Mă rog, poate vrea să se laude cu ceva şi să intre astfel de fapte în istorie.
Că, împreună cu alţii, a înălţat o Troiţă, cu însemne masonice, în cimitirul din Hobiţa, comuna Peştişani, acolo unde sunt mormintele părinţilor lui Brâncuşi, rămâne de înţeles. Faptele bune ori mai puţin bune, unele trase de păr, nu se opresc aici. Insinuarea că sculptorul ar fi fost membru al francmasoneriei tinde să prolifereze. Acelaşi om, Tănasie Lolescu, ajuns la senectute, ar putea să pună punct şi să fie mai selectiv. Aş, ţi-ai găsit. Nea Tănasie vrea nici mai mult, nici mai puţin decât să ofere un teren Marii Loji Naţionale a României, conduse de Marele Maestru Viorel Dănacu, spre a se ridica, la Hobiţa, un Templu masonic. Şi nu unul oarecare, ci ditamai Templul cu spaţii de cazare, utilităţi, săli de conferinţe, săli de divertisment. Desigur, face omul ce vrea cu terenul lui. Şi, în fond, se va construi ceva pe terenul unde, cândva, existau nişte căsuţe gen camping, spaţii în care erau găzduiţi sculptorii invitaţi, în fiecare vară, la Taberele anuale de sculptură, ce au ridicat câteva opere adevărate înainte de 1990, în zăvoiul Bistriţei. La doar doi paşi de Casa Memorială „Constantin Brâncuşi”, unde se doreşte ridicarea Templului masonic.
Iată de ce, facem o incursiune şi un demers nu cu intenţia de a opri construcţia ajunsă doar la faza de proiect. Ba chiar şi mai puţin, de idee. Tragem un semnal de alarmă doar, nicidecum nu vrem să punem o frână. Nici nu ne-ar sta în putinţă. În fond, la lipsa de iniţiative şi activităţi ale autorităţilor comunei Peştişani pentru păstrarea memoriei geniului Brâncuşi măcar masoneria a făcut şi poate va face ceva la Hobiţa.
Încă de la înfiinţarea Marii Loji Naţionale din România, sub conducerea Primului Mare Maestru Constantin Moroiu, acum exact 130 de ani, organizaţia a stârnit multă neîncredere. Doar şi numai exprimarea cuvântului masonerie trezeşte şi acum sentimente de admiraţie ori, dimpotrivă, o ură teribilă, aşa cum susţine istoricul şi publicistul Florian Bichir. Un om cu aleasă cultură şi teolog la începuturi. Pe seama masoneriei s-au spus vrute şi nevrute.
În DEX, francmasoneria este definită drept „Asociaţie secretă răspândită în diverse ţări, ai cărei membri, organizaţi în loji, sunt adepţii principiului fraternităţii şi se recunosc între ei prin semne şi embleme” şi drept un „Curent religios şi filozofic care se caracterizează prin ritualuri mistice şi prin îmbinarea lor cu principii etico-morale şi politice.” Masoneria a „beneficiat”, vorba vine, în timp, atât de sprijinul Bisericii Ortodoxe Române, precum şi de afurisenia acesteia de către aceeaşi Biserică. Mai ales că hotărârea Sfântului Sinod al BOR din 1937 îi condamna rău de tot, considerându-i necredincioşi. În genere, la începuturi cel puţin, masoneria a fost cultivată de călugări şi de ierarhi ai bisericii cu aplecare spre cultură. Se cunoaşte din istoria masoneriei că Miron Cristea, Primul Patriarh al României, devenit şi prim ministru la un moment dat, a fost membru al „Ocultei” sau Frăţiei.
Locuitor al Terrei prin sculpturile sale, creator al unor spaţii nemuritoare de puritate, Constantin Brâncuşi pare râvnit de masonii care l-ar vrea asimilat ca un simbol perpetuu pentru viitorime. Deşi, El îşi avertiza contemporanii asupra efemerităţii fiinţei în raport cu eternitatea.
(Va urma)
Nicolae Roşca
