În cursul nopții trecute au mai fost internate la Spitalul Motru, suspecte de coronavirus, încă patru persoane. Ultimii pacienți sunt membrii aceleiași familii. Este vorba despre o salariată de la Tricotaje, cu soțul ei și cu copiii de 7, respectiv 12 ani, anunță managerul unității medicale, dr.Alin Efrim. În cursul nopții li s-au făcut și lor și celor două femei, salariate la Tricotaje, testul la coronavirus, iar acestea au fost duse personal de manager la laboratorul din Craiova. Acum se așteaptă rezultatele.
,,Am dus, personal, testele, la ora unu, la laboratorul din Craiova. Cea de-a patra persoană care s-a anunțat că vine la spital, s-a răzgândit. A venit însă o altă salariată de la Tricotaje cu familia. Copii au fost aduși ca să fie testați. Sunt toți într-un salon”, a precizat dr.Efrim.
Spitalul Motru are 16 saloane rezervate pentru suspecții de coronavirus și a mai eliberat încă 11. Managerul unității spitalicești susține că a colaborat excelent cu autoritățile județene, cu prefectul de Gorj și directorul DSP Gorj, cu epidemiologul Direcției de Sănătate Publică, în criza creată în localitate după ce o salariată a Fabricii de Tricotaje din oraș, de 58 de ani, a fost depistată cu coronavirus.
În unitatea medicală motreană se află acum internați, asimptomatici, soțul femeii de 58 de ani, paznic al spitalului, trei salariate de la Tricotaje, una fiind cu familia.
Salariații de la Tricotaje, din Mehedinți, nu pot fi monitorizați de DSP Gorj. Se cunoaște că o femeie din Florești-MH, salariată la Tricotaje, a fost luată ieri cu izoleta și internată, probabil, la spitalul din Severin.
Unde-i politia ca sa se sesizeze?
In comuna Dragutesti sat Dragutesti preotul Raica Cristinel a chenat enoriasii sa vina la Biserica pentru a lua Lumina Sfanta. Nu se poate asa ceva