În acest an, municipalitatea a pregătit noi proiecte ce vor fi implementate la nivelul cartierelor din Târgu-Jiu. În următoarea perioadă vor demara lucrările de construcţie a unor noi locuinţe sociale în zona Ciocârlău şi, de asemenea, vor şi realizate trei obiective la unităţi de învăţământ de pe raza municipiului nostru. Blocurile de pe strada Unirii vor fi reabilitate, iar Parcul Central va fi supus unei amenajări peisagistice cu finanţare externă.
Reprezentanţii Primăriei Municipiului Târgu-Jiu spun că în programul de investiţii pentru anul în curs sunt prevăzute fonduri pentru demararea unor noi lucrări şi, în special, lucrări de un interes major, în cadrul unor programe cu finanţare guvernamentală sau cu finanţări europene. „Prin Ministerul Dezvoltării, care este finanţatorul principal şi, bineînţeles, municipalitatea va cofinanţa lucrările conexe, vom demara în perioada următoare construcţia a două blocuri de locuinţe sociale, în zona Ciocârlău; ele sunt similare cu cele care s-au pus în funcţiune în acest an, deci este vorba de încă 64 de unităţi locative. De asemenea, tot în perioada următoare vor demara lucrările pentru reabilitarea a 13 blocuri; este vorba despre blocurile situate pe strada Unirii, de la Piaţa Centrală până la Parcul Tudor Vladimirescu şi blocuri din zona Confederaţiei – Traian. Toate acestea se vor reabilita anul acesta”, a confirmat Raul Chiriac, şeful Serviciului Investiţii din cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu.
În cadrul Programului Operaţional Sectorial de Mediu sunt cuprinse mai multe lucrări privind alimentări cu apă, captare apă, apă uzată. Între acestea se regăseşte şi o lucrare care deja este în execuţie: canalizarea Romaneşti – Iezureni; o altă lucrare de canalizare apă uzată în zona Vărstături, străzile Petreşti, Sfântul Dumitru, Calea Bucureşti şi cartierul Drăgoieni; extinderea şi retehnologizarea staţiilor de apă din cartierele Preajba şi Polata şi reabilitarea unor canalizări din cartierele municipiului.
Bazin de înot pentru elevi
Din planul de investiţii al Primăriei Târgu-Jiu nu lipsesc proiectele din domeniul învăţământului. Raul Chiriac spune că „sunt trei obiective la unităţi şcolare: realizarea unei săli de sport cu 150 de locuri la Colegiul Comercial „Virgil Madgearu”, realizarea unei săli de sport de gimnastică la Şcoala Generală „Gheorghe Tătărescu” şi un bazin de înot tot la Colegiul „Virgil Madgearu” datorită faptului că acolo dispunem de un teren adecvat preluat de la Unitatea Militară; este vorba de un teren situat în vecinătatea Colegiului; bazinul de înot va fi destinat tuturor elevilor din municipiu”.
Parcul Central va avea o altă „faţă”
Şi Parcul Central va intra într-un proces de modernizare; mai exact, grădina publică a municipiului nostru va avea parte de o amenajare peisagistică ce se va realiza pe fonduri externe. „În cadrul Ministerului Culturii am depus un proiect privind amenajarea peisagistică a grădinii publice; este vorba despre Parcul Central, cu o suprafaţă de aproximativ 10 hectare. Proiectul este depus deja în cadrul unui program finanţat din fonduri norvegiene, la Ministerul Culturii. Acest proiect prevede reamenajarea integrală a Parcului Central, pavarea aleilor, amenajarea tuturor spaţiilor verzi, plantări, replantări, refacerea împrejmuirii, refacerea sistemului de iluminat, cu alte cuvinte va fi o modernizare integrală a grădinii publice”, a explicat Raul Chiriac, şeful Serviciului Investiţii din cadrul Primăriei Târgu-Jiu.
M.S.
Faceti un plan marsal economic la Gorj,bani aveti,sa dovedit asta prin cheltuelile masive si fara profit din trecut.inlocuitile urgent cu unele ale productiei,ale espansiunii economice,ale multiplicarii banilor,puneti mana studiati meneigment economic ,abia apoi creati planuri de cheltuiala,am incheat sperand ca nu am pierdut timp si scuzati erorile ,dar ma grabesc si nici nu stiu daca sa meritat
Bai gorjeni inapoiati ,tot asa va stiu decand am plecat de la voi acum 7 ani. Aici unde sant mie rusine sa spun ca mam nascut in Targujiu ,deoarece lumea spune ca gorjul este un judet cu o saracie lucie.Multi il confunda cu Hunedoara datorita mineritului din ambele judete.imi plange inima ca desi mai vin din nostalgie odata pe an,nu vad nimic schimbat pe plan economic.Aaceeasi gandire mica ,parca timpul a stat in loc.Tot investitii neproductive economic,tot cu o piata a muncii extrm de redusa,tot cu euforia primilor ani de democratie in care un mol pare o adevarata trnsformare a orasului.Sa fim seriosi sant 300000000000 de ani iar alte orase ca cluj,Caransebes,Arad,Timisoara,Bucuresti etc au rezolvat de mult cu problema locurilor de munca.Problema lor acum este pe ce salarii nicidecum unde lucram.Nam vazut nimic o ferma,poate o sera.Nici planurile de viitor nu par prea marete,caci mai privesc sieu pe net ce se mai intampla,dac ceva palpabil se vede in viitor acolo in vechiul meu camin numit targujiu.Repet ma doare inima cand vad ca investitile se rezuma doar la a cheltui fara a produce un profit si locuri de munca permanente nu doar pentru ,3,4 luni.o fabricuta ,poate 2222222222 cu investiti locale pentru export,o sera poate mai multe ca la isalnita,o ferma poate 10,doar asa facem profit nu asteptand para investitorilor straini in gura lui natafleata.SAomajul nu asteptand se rezolva si producand facand ceva ce produce bani.Ce produce stadionul ala blestemat,dar canalizarile alea nenorocite,pasajele ce vreti sa le faceti,Parcurile Voastre nenorocite care seamana mai mult cu niste morminte cu flori pusti.Va spun ca ce ma socat faptu ca dupa 7 ani mi se pare orasul pustiit,nu mai vezi oameni decat pe centru,nici in restaurante,sau la materiale de constructi penicaieri.Unde este animatia aceea pe care am lasato cand am plecat.Salvati Gorjul nu mai aruncati banii pe nimic produceti ceva ,chiar santeti ultimi oameni?
Numai minciuni,atata tot.Prostesc oamenii in fiecare an,dar concret nimic,nimic.