Muzeul crucilor de la Măceşu, de importanţă mondială

474

cruci (4)Nu mai puţin de 40 de cruci se află, în momentul de faţă, în Muzeul Crucilor, din satul Măceşu. Ceea ce se vrea a fi un proiect important şi îndrăzneţ, anume înfiinţarea unui astfel de muzeu,

începe să prindă contur, inaugurarea având loc pe data de 26 octombrie.

„Crucea a fost întotdeauna cel mai sigur obiect în lupta cu forţele răului”, este de părere Pompiliu Ciolacu, directorul Palatului Copiilor din Târgu – Jiu. Din dorinţa de a scoate în evidenţă importanţa dar şi frumuseţea crucilor, care sunt de mai multe feluri, şi anume cruci comemorative, cruci de trecere şi cruci de mormânt, Ciolacu a iniţiat acest proiect. Muzeul cu pricina, care va fi unul în aer liber, amplasat în curtea fostei şcoli din satul Măceşu, se va numi „Muzeul crucilor” pentru că aici, deşi în acest moment există doar curci de lemn, vor fi aduse, potrivit directorului Palatului Copiilor din Târgu-Jiu, şi cruci de piatră, vechi, poate chiar cu însemne chirilice.
Cruci uitate de vreme
Muzeul crucilor este un proiect ambiţios, dorindu-se ca acesta să devină un obiectiv cultural important, poate chiar la nivel mondial. „Îl vom completa an de an pentru a deveni unul dintre cele mai mari din lume”, a declarat Ciolacu. În prezent, în muzeul care va fi inaugurat pe data de 26 octombrie, au fost aduse 40 de cruci din Turburea, Vladimir, Valea Seciuri, Hurezani. „Le-am ales pe cele care nu se mai folosesc, cu voia preoţilor, bineînţeles”, a completat directorul. Vechimea acestora variază şi, prin urmare, şi starea în care se află este diferită de la obiect la obiect. În muzeu există şi cruci de 10-20 de ani, dar şi cruci mai vechi de 100 de ani, uitate de vreme şi oameni, cruci pe care nu se mai poate citi nume sau an, dar pe care se poate vedea trecerea timpului.
Secţia de etnografie, inaugurată anul viitor
În curtea fostei şcoli generale din satul Măceşu, de-a lungul aleii, vor fi amplasate crucile care vor forma Muzeul crucilor, în aer liber. Aleea va duce spre incinta şcoli unde, în primăvara următoare, va fi inaugurată şi o secţie de etnografie, astfel încât satul să conţină un complex muzeal, cu mai multe secţii. La intrarea în curte a fost deja amplasată o poartă ţărănească ce a fost preluată de la o bătrână din sat. „Nu prezintă ornamente deosebite, dar este în stilul ţărănesc şi se poate vedea vechimea, fiind foarte potrivită pentru intrarea în muzeu”, a completat Ciolacu.
Dorina CIOPLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here