Monografia raionului Târgu–Jiu 1964 – Scurt istoric al raionului Târgu-Jiu (III)

226

Prezenta monografie s-a întocmit din sarcina Comitetului Raional P.M.R. Târgu Jiu şi a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Raionului Târgu-Jiu de un colectiv de cadre didactice format din: Pupăză Grigore, profesor la Şcoala de 8 ani Arcani, Popescu C. Ion, profesor la Şcoala de 8 ani Corneşti, Dumitrescu Ilarie, profesor la Şcoala de 8 ani Moi, Romanescu Gheorghe, profesor la Şcoala de 8 ani Rugi, Mărăşescu Ion, profesor la Şcoala de 8 ani Câlnic, între 17 iunie la 15 iulie 1964(actualmente decedaţi). Materialul în cauză, nepublicat până în prezent, ne-a fost furnizat de către prof.Dan Gr.Pupăză.

Colectivul a fost sprijinit de Cabinetul P.M.R. al Raionului Târgu Jiu, de secţiile Sfatului Popular al Raionului Târgu-Jiu şi, în special, de Comitetul pentru Cultură şi Artă al Raionului Târgu-Jiu, Secţia de Învăţământ şi Muzeul Raional Târgu-Jiu.
În alcătuirea ei, colectivul s-a călăuzit de principialitatea materialist-istorică în interpretarea fenomenelor vieţii sociale.
Prin prisma acestui principiu, a căutat să surprindă aspectul specific al acestor fenomene ce s-au desfăşurat în raionul Târgu-Jiu, privindu-le însă în dialectica desfăşurării sale încadrat în generalitatea vieţii patriei.
Timpul scurt în care a trebuit să fie terminată lucrarea n-a permis tratarea unor aspecte până la toate elementele de detaliu pe baza cărora să apară mai puternic reliefat conturul unor probleme, în special, al acelora din trecutul raionului.
Ceea ce colectivul consideră însă ca realizare pozitivă, de importanţă deosebită, în prezenta lucrare, este stabilirea elementelor jalon şi a liniilor mari ale dezvoltării istorice a raionului Târgu- Jiu, aşa cum ele au fost determinate de condiţiile vieţii materiale.
Pentru cronicarii care vor trebui să ducă pe mai departe şirul faptelor ce-şi va depăna firul în anii viitori, rămâne ca o datorie să aşeze în locurile unde noi n-am putut avea la îndemână materialul suficient, tot ceea ce va fi menit să dea mai multă claritate faptelor trecute, făcând astfel, după spusa cronicarului, „Şi cinstită şi iscusită treabă”.
15 iulie 1964.
Prin Ordinul Nr. 508 din 18 martie 1907, Revizoratul Şcolar al judeţului Gorj arată că: „În vederea mişcărilor ţărăneşti, zvonindu-se că se află amestecat şi învăţătorii, servind de agitatori atrage atenţia că este absolut interzis amestecul în asemenea mişcări pe consideraţiunea că această stare de lucruri contribuie la pierirea ţării şi îndeamnă învăţătorii a fi elemente de ordine şi linişte îndemnând în acelaşi timp şi pe săteni la aceasta”.
Din Circulara Ministerului din 24 iulie 1907, se poate însă desprinde că după reprimarea mişcărilor ţărăneşti din anul 1907, recunoaşte că: „Acea mare nenorocire, care, cu mult mai mult decât prin pagube materiale ce a adus, ne-a îngrijorat prin descoperirea neaşteptată, pentru mulţi, a prăpastiei fără fund pe care o avem sub picioarele noastre deschisă prin secole de nepăsare şi de nepricepere, prin starea de ignoranţă vecină cu barbaria, prin care au lăsat să se întunece sufletul onest şi bun şi mintea ageră a ţărănimii noastre”.
De asemenea, prin Adresa nr. 1262 din 10 septembrie 1907 a Revizoratului Şcolar al judeţului Gorj, li se atrage atenţia învăţătorilor ca în cazul că au primit revista „Viitorul Social” editată de nişte „anarhişti revoluţionari”, publicaţie periculoasă pentru ţară, să fie trimisă imediat la revizorat (din arhiva şcolii Brădiceni).
Se poate face prezumţia că şi la nord de linia probabilă a extinderii răscoalei să fi existat unele mişcări sau numai pregătiri pentru mişcare, deoarece în arhiva Şcolii Elementare din Brădiceni se găseşte Ordinul Nr. 1868 din 25 noiembrie 1907, al Revizoratului Şcolar Gorj, prin care învăţătorul Ion Buligan este suspendat din învăţământ şi înlocuit cu tânărul Bălănescu Constantin de la Şcoala Runcurel Mehedinţi. Deşi motivele nu sunt arătate în ordin, unele relatări locale arată că această cauză ar fi fost unele menifestări în sprijinul ţărănimii ale învăţătorului Buligan.
Ca măsură represivă este cunoscută arestarea unui număr de 6 cetăţeni din comuna Corneşti care au fost bătuţi ca instigatori la conacul Mongescu. Acolo, Nicolae Găvan, unul din arestaţi, s-a exprimat: „Numai să vină ei studenţii şi ştim noi ce facem”, iar Pătru lui Nae din Corneşti a spus: „Nu mai sunt curcani”. Au fost duşi la Târgu-Jiu unde au stat o lună de zile şi eliberaţi la insistenţa colonelului Epites, ginerele lui Cloşanu. În alte sate au avut loc arestări de mai scurtă durată.
Cauzele înrăutăţirii situaţiei economice în aşa grad, încât sărăcia Gorjului ajunsese proverbială prin expresia:
„Dacă ai un câine şi vrei să te scapi de el, nu-l omorî! De ce să-ţi încarci sufletul cu un păcat? Du-l în Gorj – că moare singur de foame!”
Aceste cauze sunt următoarele: în primul rând menţinerea relaţiilor feudale şi împletirea lor cu cele capitaliste, în general. Acest lucru poate fi concretizat prezentând situaţia fostei plăşi Brădiceni, care face parte astăzi din raionul Târgu-Jiu. În plasa Brădiceni existau în preajma Reformei Agrare din anul 1945, 8.294 de gospodării cu o suprafaţă totală de 87.139 de hectare, din care numai 12.003 de ha erau arabile. Este clar că suprafaţa arabilă care reprezintă abia a 7-a parte din suprafaţa totală nu putea satisface nevoile de hrană ale oamenilor de aici. Ceea ce este esenţial însă este faptul că din cele 87.139 de hectare, un număr de 22 de moşieri stăpâneau 45.154 de hectare de pământ arabil, livezi, păduri şi păşuni, iar restul de 41.975 de hectare era în stăpânirea a 8.272 de gospodării. Pe de altă parte, mai trebuie avut în vedere că între cele 8.272 de gospodării ţărăneşti, un procent de 5% erau chiabureşti, care posedau până la 50 de hectare de pământ plus joagărele, varniţele, cazanele, ca mijloace de exploatare.
Se întâlnesc forme sângeroase de exploatare prin dijme şi camăte. Exemplificăm în acest sens o situaţie a Băleştilor unde, pentru un pogon luat în parte de la boierii Coiculeşti, se percepea în anul 1870 o taxă de 1 leu până la 8 lei, pe metru pătrat, în raport de fertilitate, sumă cu care boierul îşi putea cumpăra numai de la un pogon trei perechi de ghete, iar, din cele 40 de zile de clacă pe an, realiza imense capitaluri.
La Turcineşti, unde stăpâneau chiaburii Sîrbu, luau ca dobândă 5 lei la pol pe lună. În al doilea rând cauza constă în faptul că Gorjul nu avea industrie dezvoltată care să absoarbă braţele de muncă devenite disponibile prin dubla lor eliberare:
– de pământ;
– de dependenţa feudală.
În Târgu-Jiu, singurul oraş al judeţului, care era în acelaşi timp şi centru administrativ, se aflau numai câteva ateliere meşteşugăreşti, 2-3 tăbăcării şi un şopron cu instalaţii rudimentare, dar cu pretenţie de fabrică de cărămidă refractară. Această fabrică, ce aparţinuse mai întâi inginerului Alimănescu plecat mai mult în străinătate în călătorii de plăcere, era dirijată de un logofăt şi absorbea foarte puţine braţe de muncă. Abia 14 muncitori lucrau aici, atunci când fabrica a trecut în posesia bancherului Nicolae Lupescu din Târgu-Jiu. Abia în preajma celui de-Al Doilea Război Mondial se construieşte şi la Târgu-Jiu o fabrică de ţigări, iau fiinţă atelierele A.P.A.C.A. destinate producţiei de război, o topitorie de cânepă cu o producţie anarhică din cauza furnizorilor particulari.
Comerţul era acaparat de câţiva negustori ca: Ion Banu, C. Popescu, V. Voiciloiu şi alţii, care au realizat profituri fabuloase construindu-şi case în centrul oraşului, vile la ţară, şi-au cumpărat păduri, vii şi livezi, pământuri arabile etc., pe care le dădeau în dijmă în aceleaşi condiţii în care le dădeau marii moşieri, iar raionul Târgu-Jiu n-avea niciun fel de perspectivă de dezvoltare economică, fiind lipsit şi de o cale ferată care să facă legătura cu bazinul carbonifer al Petroşanilor.
„În privinţa comunicaţiilor – recunoştea profesorul Dr. Popescu Voiteşti – este cel mai puţin favorizat raionul Târgu-Jiu deservit numai de linia ferată secundară Filiaşi – Târgu-Jiu”.
Din anul 1888, când primul tren a sosit în Târgu-Jiu, orăşelul a continuat să rămână punct terminus de cale ferată.
După Primul Război Mondial, s-a întocmit un proiect pentru continuarea liniei ferate până la Bumbeşti, unde s-a împotmolit, fiind reluată construcţia abia după un sfert de veac, în anii regimului de democraţie populară.
În aceste condiţii, bogatele resurse de materii prime: petrolul, cărbunele, lemnele, minereurile, gazele etc. au rămas nepuse în valoare, iar oltenii să-şi cânte doina sărăciei plutind pe bogăţiile unor uriaşe rezerve de petrol şi cărbune.
Aceste bogate resurse nu reţinuseră prea mult atenţia marilor capitalişti. S-au făcut doar câteva investigaţii fără să se treacă practic la punerea lor în valoare, fiindcă aceasta necesita un mare volum de investiţii (căi ferate, utilaje, construcţii etc.), şi, după cum se ştie, capitaliştii îşi investeau banii în întreprinderile care aduceau profituri imediate cu cheltuieli minime.
(Va urma)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here