Minori cercetaţi pentru furt calificat

120

Patru minori cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani sunt cercetaţi de oamenii legii după ce au sustras mai multe bunuri dintr-un magazin. În cauză a fost întocmit dosar penal, poliţiştii suspectând că cei patru minori au comis mai multe infracţiuni de furt calificat.

În dimineaţa zilei de 3 decembrie, în jurul orelor 07:30, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Turburea au fost sesizaţi prin 112 de către administratorul unui magazin cu privire la faptul că în perioada 1 – 3 decembrie, persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în sediul societăţii, iar de aici au sustras mai multe bunuri (produse alimentare, ţigări etc.). Pe parcursul cercetărilor, oamenii legii au stabilit că furtul a fost comis de patru adolescenţi cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, din Aninoasa. „Urmare a investigaţiilor efectuate, poliţiştii au stabilit că suspecţi de comiterea furtului sunt patru minori, cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, toţi din comuna Aninoasa, judeţul Gorj. Bunurile sustrase au fost recuperate în totalitate şi predate părţii vătămate. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, a precizat George Neagoe, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Poliţiştii continuă acum cercetările, minorii fiind suspectaţi de comiterea mai multor infracţiuni de furt calificat.
R.L.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here