Între ambasadorii culturii române din spaţiul transatlantic, numele d-nei MIHAELA ALBU este binecunoscut, atât în calitate de scriitor, cât şi ca visiting professor la Universitatea Columbia din New York. Autoare a peste 150 de articole (studii, eseuri, critică literară) publicate în revistele academice şi literare, din ţară şi străinătate, dar şi a unor apreciate cărţi de poezie şi proză apărute în România (monografii, memorialistică), USA, Canada, Germania, Italia şi Republica Moldova, profesoara Mihaela Albu s-a preocupat, în anii din urmă, de problematica exilului românesc şi, cu o aplecare specială, de unele realităţi culturale americane.
Intrarea în contact cu comunitatea română newyorkeză i-a prilejuit reale satisfacţii profesionale şi literare, domnia-sa participând la acţiuni cultural-artistice şi afirmându-se ca publicist şi scriitor (în 2002, cartea «Citind la New York scriitori români», apărută cu sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor, a obţinut Premiul „Internaţional Society Litter Art XXI”). În ultimii ani, universitara şi scriitoarea craioveană s-a dedicat unei memorabile investigaţii: problematica exilului românesc din perioada postbelică, când, constrânşi de istorie şi de abuzivele prefaceri ideologice, mulţi dintre intelectualii români au luat calea exilului după ocuparea ţării de către sovietici. Reprezentând „un segment tragic al istoriei noastre”, aceştia au constituit totodată, într-o mare măsură, „şansa noastră de integrare culturală europeană sau, la nivel mai amplu, internaţională”.
Exilaţii români de după 1945 au menţinut, acolo, departe de patria părăsită în condiţii dramatice, „identitatea culturală”, militând pentru promovarea valorilor româneşti, fără a exclude desigur şi „încercarea de integrare culturală în ţara de adopţie”, dincolo de barierele lingvistice şi de regimurile politice respective.
Fenomenul exilului românesc a fost investigat, recent, de Eva Behring într-o lucrare panoramatică de excepţie, punându-se în vedere contribuţia aşa-zişilor „membri marcanţi”, prezenţi în această ipostază mai în toate publicaţiile de pe mapamond: Mircea Eliade, E.M. Cioran, Vintilă Horia, Al. Ciorănescu, George Uscătescu, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu ş.a.m.d. Este remarcată la loc de cinste editarea de publicaţii apărute atât în spaţiul european (Germania, Franţa, Italia…), cât şi în cel nord şi sud-american.
În lucrarea „Scriitori români din exil (1945-1989)”, apărută la Editura Fundaţiei Culturale Române (Bucureşti, 2001), cercetătoarea precizează că fenomenul exilului a preocupat critica literară germană de câteva decenii, investigându-se cu reale succese „exilul antifascist al anilor 1933-1945”.
Deşi în cultura noastră problematica acestei cercetări s-a ivit „cu întârziere” (mai exact, în ultimele două decenii), contribuţii au început să apară, vizându-se „o mai firească integrare a actului cultural din afara graniţelor în cultura română”. Căci, aşa cum preciza Gabriel Stănescu, coordonatorul unei importante publicaţii culturale newyorkeze (Romanian Roots), „pe lângă o istorie culturală a exilului, încă nescrisă, avem nevoie de cărţi fundamentale din istoria culturii şi civilizaţiei exilului” (interviu publicat de revista Conexiuni).
În 2008, Mihaela Albu tipăreşte la Editura „Universitaria” din Craiova lucrarea «CULTURĂ ŞI IDENTITATE – Ziarul „Lumea liberă” din New York», care este o monografie a „săptămânalului independent al tuturor românilor”, un ziar care a devenit la un moment dat „punct central de referinţă pentru mentalitatea, atitudinea şi acţiunile românilor aflaţi departe de ţară, pe continentul american”.
Investigaţia autoarei priveşte doar latura sa culturală şi numai perioada de exil propriu-zis, adică între octombrie 1988 şi 30 decembrie 1989 (numerele 1-65). (O monografie mai amplă a ziarului va semna autoarea, sub titlul Memoria exilului românesc. Ziarul „Lumea liberă” din New York, la Editura Gh. Spetean, Bucureşti, 2008).
Având în obiectiv, aşadar, în mod selectiv, doar paginile culturale „numai din prima perioadă a apariţiei acestui ziar – şi anume din cea premergătoare revoluţiei”, reflectarea activităţii culturale de după 1990 urmează a fi analizată „într-un viitor volum”…
Este vorba, în cazul de faţă, de un program de investigaţie culturală, Mihaela Albu adăugându-se grupului, nu chiar mare, de cercetători care s-au dedicat problematicii acesteia atât de sensibilă: Virgil Nemoianu, Aurel Sasu, Eva Behring, Vl. Tismăneanu, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu…
Deşi nu a apărut cu foarte mult timp înainte de 1989, newyorkezul „Lumea liberă” a jucat un rol „covârşitor” şi enorm în păstrarea „unităţii de gând şi faptă între românii americani” (V. Nemoianu), ducând, scrie autoarea, „o luptă neobosită împotriva comunismului” şi constituindu-se într-o adevărată tribună a adevărului politic, cultural, social, escamotat în România de regimul totalitar. Ziarul se reciteşte azi ca un „real document”, iar partea studiată şi comentată de autoare „se constituie ca un reper al memoriei exilului românesc din plan cultural, dar şi ca un reper al menţionării identităţii într-un spaţiu străin.”
Precedat de cel „antebelic” (al legionarilor din 1940 aflaţi în conflict cu Ion Antonescu, apoi de exilaţii anului 1944, când graniţele s-au deschis), exilul românesc de după instaurarea comunismului (valul de la 1948, când România a devenit „provincie sovietică” – Pavel Chihaia) este prin excelenţă unul „politic”, şi nu unul din motive mai mult economice şi personale, cum s-a întâmplat după revoluţia de după 1989.
În primii ani de după cel de-al Doilea Război Mondial, odată cu schimbarea regimului, au luat calea exilului acele personalităţi de prim rang care au avut o clarviziune a rinocerizării într-o România comunizată (M. Eliade, V. Horia, E. Cioran, E. Ionescu, Şt. Baciu…). Ei au continuat să scrie în limba natală, dar s-au afirmat şi în cultura de adopţiune, înfiinţând publicaţii şi editând lucrări importante în condiţii vitrege, jertfindu-se pe altarul rezistenţei culturale.
Ca profesori universitari şi lucrători în domenii diferite, inclusiv în mass media occidentală, emigranţii români au editat reviste şi ziare, au tipărit cărţi şi au deschis biblioteci, centre culturale ori institute, realizând astfel o adevărată „reţea” prin care exilaţii s-au simţit solidari, în numele libertăţii de expresie, al adevărului şi afirmării personale.
Deşi viza în primul rând „exilul american”, „Lumea liberă” a publicat reprezentanţi ai exilului românesc de pretutindeni, polemici cultural-politice (Virgil Ierunca, Mircea Dinescu, Ileana Vrancea, Constantin Mareş…), critică literară şi eseuri (Sorin Stratilat despre M. Eliade, E. Cioran, G. Astaloş, Virgil Ierunca despre N. Steinhardt, Dan Costescu despre Dan Cernovodeanu…), poezie (Ştefan Baciu, poetul braşovean din Honolulu-Hawaii, S.G. Teodorescu, Cornelia şi Vlad Mănuceanu, Zahu Pană, Vasile Preda, Florentin Smarandache, creatorul „paradoxismului”…), proză (Dominik Nicol, George Băjenaru, Voica de Fay, Silvia Ciuca, Jean Nedelcu, Dan Platon, Dumitru Radu, Mircea Petcu…), materiale privind unele manifestări culturale (despre Constantin Brâncuşi şi Centenarul Eminescu), critică literară, evocări, eseu (George Ciorănescu, Gelu Ionescu, Gh. Calciu-Dumitreasa, Victor Bilciurescu, Sorin Stratulat, Nicolae Teişan, Mihai Vinereanu, Vlad Angelescu…).
Ilustrând ideea Monicăi Lovinescu, pentru care „exilul nu există la singular”, Lumea liberă din New York a constituit un liant al diasporei în susţinerea valorilor şi fenomenului cultural românesc. „Datorită lor, scria Mircea Eliade, România există astăzi” („Pentru o bibliografie a pribegiei”, în vol. Profetism românesc, Ed. „Roza Vânturilor”, Bucureşti, 1990, p. 152). Monografia Lumii libere newyorkeze, realizată pe latura culturală de Mihaela Albu, adună, într-o Anexă de vreo 50 de pagini, câteva texte reprezentative despre politică şi cultură (texte semnate de George Astaloş, Liviu Cangeopol în dialog cu Dan Costescu, Dan Petrescu), despre critică literară şi eseuri (V. Ierunca, Ileana Vrancea, C. Mareş, G. Ciorănescu, Gelu Ionescu, prof. Pr. Gh. Calciu-Dumitreasa, Victor Bilciurescu), dar şi poezii semnate de Şt. Baciu, Zahu Pană, Dorin Tudoran. Menţionăm frumoasa poezie a lui Hans Arp, Coloana fără sfârşit, în traducerea lui Paul Teodorescu, pe care o reproducem în numărul de faţă).
În general, lucrarea Mihaelei Albu este o contribuţie majoră în recuperarea exilului românesc, o acţiune de „restituire” culturală a săptămânalului „Lumea liberă” din New York, îndeobşte remarcat, pentru mentalitatea, atitudinea şi acţiunile românilor aflaţi departe de ţară, pe continentul american” (v. coperta IV, mărturisirea autoarei). Odată cu volumul al doilea, se impune, desigur, şi realizarea unui Indice de nume, unde să găsim consemnate toate semnăturile compatrioţilor exilaţi şi ale colaboratorilor de pretutindeni.
(Va urma)
Prof. dr. Zenovie Cârlugea
