Meşterii gorjeni, promovaţi prin expoziţii

524
Muzeul Judeţean Gorj va găzdui, săptămâna viitoare, o amplă expoziţie de meşteşuguri populare cu obiecte realizate de meşterii gorjeni. Vernisajul va avea loc luni, iar scopul unui astfel de eveniment este acela de a promova meşterii populari, şi aşa destul de puţini în judeţul nostru.

Arta populară din judeţul nostru se păstrează cu ajutorul meşterilor populari care sunt instructori la Şcoala Populară de Artă şi la secţiile acesteia, în ideea transmiterii meşteşugurilor. Expoziţia care va fi organizată la Muzeul Judeţean Gorj şi care va cuprinde foarte multe obiecte de lemn, ceramică, ţesături, împletituri şi multe altele, va sta timp de o săptămână deschisă publicului. Târgurile şi expoziţiile de artă populară sunt, în judeţul nostru, singurele variante de a promova această artă. „Stăm prost la mentalităţi şi la ceea ce înseamnă, în limbaj actual, politica de marketing, în sensul că dacă în judeţul nostru vecin Vâlcea, spre exemplu, există zeci de magazine de artizanat, în Gorj, practic, există un singur butic iar exponatele nici măcar nu sunt din judeţ”, a declarat Viorel Gârbaciu, directorul Şcolii populare de Artă din Târgu-Jiu. Această situaţie va fi parţial remediată pentru că luna viitoare se va inaugura şi în Târgu – Jiu un astfel de spaţiu de desfacere, la parterul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Gorj.
Dorina CIOPLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here