Sindicaliştii gorjeni se vor deplasa în Capitală pe 2 iulie, conform programării organizaţiilor judeţene Sanitas pentru desfăşurarea pichetărilor la Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Ministerului Finanţelor Publice. Reprezentanţii Sanitas Gorj vor picheta Ministerul Muncii.
Salariaţii din domeniul Asistenţei Sociale membri ai Sanitas Gorj, vor picheta Ministerul Muncii, în data de 2 iulie. „Pe data de 2 iulie vor participa la pichetarea Ministerului Muncii angajaţii din Asistenţă Socială. După cum ştiţi, în acest domeniu este dezastru; sunt cei mai prost-plătiţi angajaţi din sistemul bugetar”, confirmă Valentin Popa, preşedintele Sanitas Gorj.
Reamintim faptul că pe data de 13 iunie, Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas din România s-a întrunit şi a stabilit cu liderii din toate judeţele ţării să iasă în stradă pentru a-şi câştiga “meciul” cu reprezentanţii Guvernului României prin: Ministerul Sănătăţii; Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Ministerul Finanţelor Publice. Neonorarea revendicărilor transmise în repetate rânduri de către liderii Federaţiei Sanitas din România reprezentanţilor Guvernului României, va duce la declanşarea acţiunilor de protest în toată ţara.
Revendicările sindicaliştilor de la Sanitas
Potrivit reprezentanţilor Sanitas, revendicările sindicaliştilor pentru a nu se ajunge în stradă sunt: 1. Creşterea cu 10 % a veniturilor în sănătate şi asistenţă socială, începând cu data de 01 iulie 2014 şi aplicarea Legii 284/2010 în sănătate şi asistenţă socială, de la 01 octombrie 2014;
2. Publicarea în Monitorul Oficial a Contractului Colectiv de Muncă pe sectorul sănătate şi activităţi sanitar-veterinare, înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice cu numărul 1726/29.11.2013, până în data de 20 iunie 2014;
3. Deblocarea de urgenţă a posturilor vacante în sănătate şi asistenţă socială până pe data de 20 iunie 2014.
Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas a stabilit ca în perioada 23 iunie – 04 iulie să înceapă acţiunile de protest prin pichetarea instituţiilor statului abilitate în rezolvarea revendicărilor descrise mai sus.
Minodora Sucea
Presedintele sindicatului Valentin Popa , protesteaza in fata administratiei condusa de Valentin Popa , pentru cresterea drepturilor salariale ale asistentului Valentin Popa . Daca nu e de ras, e de plans. Vreti sa mai mearga bine ceva in tara asta?