Medicii SJU îngrijesc zilnic câteva persoane muşcate de căpuşe

576

Tot mai multe persoane se prezintă la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu după ce devin victime ale căpuşelor. Medicii de la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) confirmă faptul că zilnic se înregistrează trei-patru prezentări, frecvenţa acestora crescând în week-end. Aceştia îi sfătuiesc pe gorjeni să nu încerce să îşi extragă singuri căpuşele, ci să se prezinte la medic sau să le neutralizeze cu acetonă ori cu spirt.

În ciuda eforturilor autorităţilor de a ţine sub control căpuşele, prin acţiuni de dezinsecţie în parcuri şi în spaţiile verzi, târgujienii continuă să devină victime ale căpuşelor. La SJU ajung zilnic câteva persoane care au pe corp căpuşe. „Ne vin câte trei-patru prezentări pe zi, sau chiar mai multe, în week-end sau când sunt zile libere prin lege. În general, este vorba despre persoane care frecventează parcuri, dar vin şi oameni din mediul rural, care merg la muncile câmpului şi intră în contract cu insectele”, confirmă medicul Ramona Oprea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu.

Măsuri pentru evitarea căpuşelor
capusaPentru a se proteja de eventualele “atacuri” ale căpuşelor, specialiştii le  recomandă gorjenilor să îşi ia câteva măsuri de precauţie: protecţia individuală în cazul deplasării în zone de risc (purtarea unor haine deschise la culoare cu pantaloni lungi introduşi în şosete de culoare deschisă şi textură deasă); purtarea unor pantofi fără orificii sau decupaje; prezentarea la medic în cazul în care se constată prezenţa unei căpuşe fixată pe piele (atât în scopul extragerii corecte, cât şi în vederea educaţiei pentru observarea eventuală a apariţiei unor simptome).
Borelioza poate fi diagnosticată numai prin probe de laborator, dar nu mai devreme de 21 zile de la debutul înţepăturii de căpuşă. Creşterea numărului de boli infecţioase transmise prin vectori este favorizată de schimbările climatice – fluctuaţii de temperatură, precipitaţii abundente.

Prim-ajutor în caz de muşcătură
Persoanele care au neşansa de a fi muşcate de căpuşe trebuie să evite tentaţia de a le extrage. Medicul Ramona Oprea spune că „dacă este în piele căpuşa şi este vie, trebuie neutralizată cu acetonă sau cu spirt şi cade singură. Dacă nu, pacientul trebuie să se prezinte la medic şi căpuşa va fi scoasă cu o mică incizie”.

Muşcătura de căpuşă poate fi fatală
Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj atrag atenţia populaţiei asupra urmărilor grave pe care le poate avea muşcătura de căpuşă. „Muşcătura de căpuşă este foarte periculoasă dacă nu este tratată corespunzător. Este o boală care necesită tratament îndelungat, nefiind obligatorie internarea. Boala Lyme cum este denumită boala dată de muşcătura de căpuşă evoluează în mai multe stadii, stadiul iniţial este cu eritem local şi după aceea este migrator. Pot să apară complicaţii în timp, iar dacă nu se tratează poate duce chiar la decesul persoanei respective”, explică Elena Piţian, purtător de cuvânt al DSP Gorj.
În cazul în care au fost muşcaţi de căpuşă, ar fi bine să se prezinte la medic. Din fericire, la nivelul  judeţului nostru nu a fost confirmat niciun caz de boală Lyme.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here