Măsuri de ordine publică la meciul Pandurii – Astra

238

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean ,,Tudor Vladimirescu”Gorj, în cooperare cu efective din cadrul I.P.J., I.S.U.J. Gorj, Poliţiei Locale Târgu-Jiu şi ai societăţii specializate de pază, vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor la meciul de fotbal dintre echipele C.S. Pandurii Lignitul Târgu-Jiu şi F.C. Astra Giurgiu, din cadrul returului Campionatului Naţional de Fotbal.

Meciul de fotbal dintre echipele C.S. Pandurii Lignitul Târgu-Jiu şi F.C. Astra Giurgiu va avea loc miercuri, 29 mai, pe Stadionul Municipal din Târgu-Jiu, începând cu orele 21:30, şi a fost catalogat ca fiind unul cu grad de risc preliminar, mediu. Jandarmii vor asigura măsuri de ordine publică în zona apropiată şi imediată a stadionului, până la perimetrul zonei delimitate de porţile de acces în arena sportivă, fiind organizate baraje de filtrare şi patrule de ordine publică în scopul prevenirii săvârşirii de fapte antisociale. „Se va efectua control corporal al spectatorilor şi se va interveni pentru restabilirea ordinii publice în interiorul stadionului numai dacă se constată că în urma producerii unor acte de violenţă, este pusă în pericol viaţa şi integritatea corporală a spectatorilor, a sportivilor, a oficialilor, a personalului de ordine şi siguranţă sau a celorlalţi participanţi. Recomandăm suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică şi să se delimiteze de orice formă de violenţă care poate conduce la tulburarea ordinii şi liniştii publice sau manifestări violente, întrucât nu vor fi tolerate acţiuni de natură să tulbure buna desfăşurare a acestui eveniment sportiv”, a declarat Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Gorj. Spectatorii sunt sfătuiţi să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele de deplasare către locul de desfăşurare al meciului, în apropierea şi în incinta stadionului; de asemenea, li se atrage atenţia asupra faptului că au obligaţia să prezinte documentele de acces şi actele de identitate la solicitarea forţelor de ordine, fiindu-le interzis să pătrundă în stare vădită de beţie, să introducă în stadion băuturi alcoolice, bannere, afişe, steaguri care conţin texte cu conţinut obscen, materiale pirotehnice sau alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la competiţia sportivă.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here