Au trecut mai bine de 24 de ore de la conferința de presă susținută de actualul ministru al educației naționale. Urmăream pe Tvr1 un film coreean. Întreruperea acestuia printr-o ediție specială m-a făcut să cred că este ceva important pentru țară, convingându-mă să-i urmăresc cu atenție ,,noutățile”. Mă așteptam că, de data aceasta, domnul ministru Cîmpeanu ,,o să rupă gura târgului” cu ideile domniei sale despre salvarea de la înec a procesului instructiv-educativ. Recunosc că am ascultat conferința cu ochii copilului din mine, așteptând acea ploaie dătătoare de roadă bună. În realitate a fost o aripă întinsă de grindină care a căzut pe firavele flori. În straturile sufletului meu vedeam licăritul din privirile atâtor generații de elevi care, dorind să-și modeleze personalitatea, căutau spre noi, educatorii, parcă implorându-ne să punem adânc plugul în brazdă și să aruncăm apoi sămânța cea bună, dătătoare de roadă. De data acesta sufletul meu a fost din nou mutilat. Mă gândeam ce s-ar fi întâmplat dacă în clasele a XI-a și a XII-a aș fi făcut atâta școală, cât au făcut elevii care sunt astăzi în aceste clase. De ani de zile, miniștrii educației, fiecare fluturând idei ,,reformatoare”, n-au făcut altceva decât să cârpească peticele ce au mai rămas din firava lege a învățământului. Pandemia a făcut o spărtură greu de reparat în corabia educației. În ultimii ani, la timonă s-au aflat doi miniștri guralivi, care n-au făcut altceva decât să execute militărește ce le ordonau mai marii politici. După ce a trâmbițat cum o să se recupereze orele pierdute ca urmare a învățământului on-line, distinsul ministru al educației vine în conferința de presă și aruncă marea sa realizare de etapă – o vacanță de primăvară extinsă la o lună de zile. Curat murdar, domnule ministru! Am fost elev, am fost educator, am fost părinte de elev, am nepoți care sunt în faza formării. Toate aceste ipostaze mă determină să mă revolt împotriva deciziei dumneavoastră. V-o spun cu deplin temei, elevul este continuarea firească a profesorului, pe o altă treaptă a înțelegerii. Elevii din toate timpurile, așadar și cei de acum, au dorința de a-și modela personalitatea, de a se elibera din tenebrele întunericului, vor să se definească. Fără să le spună cei mari care este rolul învățării, odată cu dezvoltarea lor fizică și mentală, copiii și tinerii realizează nevoia de a învăța. Iar dacă le brăzdăm mintea și sufletul cu cele folositoare ei își văd de drumul lor, au mereu în față steaua spre care privesc. I-ați privit depreciativ, domnule ministru! Ați mimat bunăvoință, crezând că veți primi multe aplauze. Cu siguranță, orice elev se bucură de o vacanță prelungită. Dar, când la ușă bat examenele, când mii de elevi n-au făcut școală on-line deloc, astfel de ,,cadouri” sunt otrăvite. Parcă spuneați că elevii mai mult s-au îmbolnăvit cu virusul în școala on-line, adică când erau acasă. Vă dați cu stângul în dreptul, domnule ministru!
Ar trebui să nu uitați că sunt pământuri care, și fără a fi zgâriate cu plugul, dau roade mulțumitoare, după cum cele mai multe dintre ele, pentru a fi făcute rodnice, trebuie să fie arate adânc, să fie lucrate cu multă migală, cu multă temeinicie. Sufletul tinerilor se adânceşte în bine și se înviorează prin muncă şi piere prin neactivitate!
Și mai este ceva de luat în seamă, domnule ministru. Dumneavoastră, decidenții de astăzi, nu aveți gustul pentru amănunte. Gustul pentru amănunte este o caracteristică a spiritelor mari. Să observi în fiecare lucru ceva deosebit, să dai fiecăruia justa sa semnificație, e fără îndoială una dintre cele mai de seamă atitudini intelectuale pe care o poate avea cineva. Acest gust pentru amănunte duce la observarea naturii sub multiplele ei forme, la cercetarea unei probleme din toate punctele ei de vedere. A observa amănuntele, înseamnă a avea un ochi deosebit de fin. Şi dacă nu-1 ai, poţi suplini în parte aceasta lipsă numai printr-o observare atentă şi stăruitoare. Nu ați făcut aceasta când ați luat nefericita hotărâre. Dimpotrivă, aceleași precipitări, aceeași stângăcie în manifestările de orice fel, mai ales de comunicare onestă, bine fundamentată. Suntem în secolul XXI, omul se schimbă de la o zi la alta, transformările sunt și mai rapide. Omul are nevoie de un sprijin temeinic, iar în această pandemie toţi aşteaptă parcă să vină o salvare de undeva, să vină cineva care să le arate tuturor calea cea bună. După ce, de ceva timp încoace, dinspre instituția ce o conduceți au venit numai peteciri ale legii în vigoare, unele inițiative fiind de-a dreptul hilare, acum v-ați ostenit să ,,ajutați” elevii, care au fost vitregiți de știința de carte, mituindu-i. Înclin să cred că nici dumneavoastră nu credeți în ceea ce ați decis. E nevoie să crezi şi să fii convins că prin forţele tale sufleteşti nu eşti destinat îngenunchierii, ci biruinței. Ar fi bine să vă întrebați ce ar fi fost dacă ați fi găsit formula magică care să-i facă pe elevii din toate clasele să recupereze măcar 30% din ce au pierdut în toate aceste luni de bâjbâieli.
Și mai cred, domnule ministru, că v-ați dorit această funcție. Nu e nimic anormal în aceasta. Dacă a fost așa, trebuia să fiți dominat de optimism și să acționați în consecință. Nici lucrurile mici, nici realizările mari nu au pornit şi nu pot pleca de la apatici şi pesimiști, ci de la cei ce au o credinţă, un ideal. Care a fost idealul dumneavoastră? O primăvară fără flori?
Să fim onești. În pandemie nu s-a făcut școală adevărată, a fost spoială, diriguitorii, care trebuiau să le arate elevilor un model de viață pe care să-l urmeze, s-au întrecut în justificări și optimism cancerigen. Și, dacă cumva, la vară absolvenții liceului vor avea ,,norocul” unor subiecte mai ușoare și procentul de promovare a bacalaureatului va fi măricel, vă veți întrece în glorificare ,,reformei”, vă veți aroga laude. Singurii care merită laude sunt elevii care-și irosesc timpul liber pe meditații, părinții care scot din buzunare sume consistente și acei profesori devotați (sunt încă mulți dintre aceștia!), care încearcă la școală să mențină corabia pe linia de plutire.
Precum căldura soarelui în buza primăverii face ca pământul să se trezească din amorţeala lui la viaţă, dând la iveală podoaba lui, tot aşa şi şcoala (în primul rând școala!) dă la vedere comorile naţiunii. Școala nu trebuia deloc închisă. Elevii sunt ființe educabile și, dacă simt că mentorii lor îi conduc în direcția cea bună, merg pe calea deschisă de aceștia. Elevii, cu mici excepții, desigur, știu să respecte regulile. Deși nu s-au făcut studii aprofundate privind rolul lor în răspândirea virusului, școala fost prima dintre instituții care a fost închisă. Că s-a încovoiat imediat în fața liderului politic, pe antecesoarea dumneavoastră o înțeleg. Un troc politic a parașutat-o în fotoliul destinat înțelepților. Nu era locul domniei sale acolo. Pe acel fotoliu, de-a lungul timpului, au stat mari somități culturale. Dumneavoastră însă aveați altă dimensiune culturală. Ce ar mai fi de spus, domnule ministru? Sublimul dumneavoastră elan în prelungirea vacanței elevilor este pângărirea trudei celor care cred în forța luminii. Ați pângărit fecioria glasului geniului din Germania: ,,Lumină, cât mai multă lumină !”. Când aplauzele deciziei dumneavoastră nu se vor mai auzi, sper să înțelegeți că demersurile ca ministru al educației naționale trebuie să fie optimiste, curajoase, fundamentate, servind numai un singur țel – biruința luminii asupra întunericului. Cel care nu-şi foloseşte spiritualitatea, cunoștințele și buna credință în împlinirea acestui țel se condamnă şi se nenoroceşte singur. Năvala directivelor venite de la ,,tătucul” politic nu are ce căuta aici. Acesta este adevărul. Poate și dumneavoastră, acceptând ,,indicațiile” prețioase ale superiorului politic, ați gustat din mărul otrăvit. Timpul va decide unde este adevărul. Adevărul se smerește singur!
Prof.dr.Dumitru Cauc
