Marşul motocicliştilor – Fără animale pe şosele !

363

motociclisti 2010 (44)Câteva zeci de motociclişti din judeţul Gorj s-au adunat sâmbătă pentru a milita, într-un marş al solidarităţii, pentru respectarea lor în trafic

dar şi pentru înăsprirea legilor în ceea ce priveşte lăsarea liberă a animalelor pe străzi şi şosele. Evenimentul este organizat pentru a doua oară la Târgu-Jiu.

Marşul motocicliştilor prin Târgu-Jiu a fost zgomotos, cu motoare turate la maxim şi claxoane asurzitoare. Drumul acestora a început de la Coloana Infinitului, a continuat de Bulevardul Republicii, apoi pe Bulevardul Constantin Brâncuşi, strada Geneva şi apoi pe strada Popa Şapcă, pentru a se opri în parcarea de lângă Biblioteca Judeţeană „Christian Tell”. Motocicliştii au povestit că manifestările de acest gen au fost pornite în toată ţara după ce un timişorean a fost accidentat mortal din cauza unei vaci lăsată liberă pe şosea. „Un prieten de-al nostru, din Timişoara, a murit după ce a intrat cu motocicleta într-o vacă aflată pe stradă. Vrem să nu mai fie lăsate animalele libere, să se ia măsuri”, a spus unul dintre motociclişti.

Marş în 10 oraşe din România

Iniţiatorul evenimentului de la Târgu-Jiu, care a ajuns la ediţia a doua, este Andi Popescu. Anul trecut acesta a reuşit să reunească la Târgu-Jiu motociclişti şi din judeţe învecinate. „Anul acesta suntem doar din judeţul Gorj pentru că marşul are loc astăzi (n.r. – sâmbătă) în 10 oraşe mari din ţară”, a declarat Andi. În drumul lor prin Târgu-Jiu, motocicliştii au atras privirile curioşilor, care s-au oprit pentru a-i vedea. Aceştia s-au oprit în parcarea de pe strada Popa Şapcă unde bijuteriile cu mulţi cai putere au putut fii admirate de doritori. Iubitorii de aşa ceva nu s-au lăsat aşteptaţi, nepierzând ocazia de a se fotografia lângă o motocicletă scumpă.

Dorina CIOPLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here