Mai puţine autoturisme noi înmatriculate în Gorj

369
masini-traficAnul 2009 are o statistică mai îmbucurătoare faţă de 2008 din punctul de vedere al maşinilor second hand înmatriculate în judeţul Gorj. Astfel, dacă anul trecut se înmatriculaseră în judeţul nostru un număr de 3.162 de maşini second hand, anul acesta, numărul a crescut cu 1.077 de autovehicule.

Nu tot atât de roz este situaţia în cazul maşinilor noi, care de la începutul lui 2009 şi până în prezent, au fost înmatriculate în Gorj 885 de autoturisme, faţă de anul trecut când s-au înregistrat 1.308.

De asemenea, au crescut în 2009 cu 817 numărul vehiculelor aduse din alte judeţe, în timp ce în 2008 se înregistrau 2.449. De vină pentru scăderea de înmatriculări a autoturismelor noi este criza financiară.
În semestrul I 2009, potrivit evidenţelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule, numărul de înmatriculări noi de vehicule rutiere a fost, în Oltenia, de 14083 pentru transportul pasagerilor şi de 1605 pentru transportul mărfurilor, reprezentând 7,1% şi, respectiv, 6,1% din nivelul naţional. În cadrul judeţelor componente ale regiunii, cele mai multe vehicule noi pentru transportul pasagerilor s-au înmatriculat în judeţul Dolj (1122 vehicule), urmat de Vâlcea (708 vehicule), Gorj (656 vehicule), Olt (479 vehicule) şi Mehedinţi (364 vehicule). Cele mai multe vehicule rutiere noi pentru transportul mărfurilor s-au înregistrat în judeţul Dolj (46,3%), urmat de Vâlcea (22,3%), Gorj (13,5%), Olt (11,5%) şi Mehedinţi (6,4%).
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here