A venit Madona, a plecat Madona. Această DOAMNĂ înzestrată cu virtuţi artistice excepţionale are totuşi găuri brutale în „ozonul mintal”. S-a vorbit şi se vorbeşte despre vestita DIVĂ ca despre un fermecător…
făcător de minuni, de bine şi dăltuitor de frumos. S-a vorbit mult şi supărător de redundant. În atâta sare şi piper „cultivate” îmbrăcate sexi, Madona a găsit cu cale, pe malurile Dâmboviţei, să dea, românilor şi est – europenilor, lecţii de bună – purtare, civism şi stil de viaţă. Concertul Madonei de la Bucureşti s-a lăsat cu huiduieli, cu fluierături, care au împins presa internaţională să ne ia în colimator; pe noi şi pe ceilalţi est – europeni. Se zice că fermecătoarea divă ar trebui să primească un premiu special (poate o fustă care să învelească toate cele) pentru curajul de a se dezlănţui prin zonă! Nu m-aş fi oprit la acest subiect, dacă impertinenţa şi conotaţiile politice n-ar fi fost mai mult decât evidente. În profunda mea ignoranţă nu mor după Madona, nu sunt fanul ei, nu mă otrăvesc după mădularele ei goale.
Femeia a venit să dea lecţii, să jignească, demonstrând că nu are elementare cunoştinţe despre poporul român şi despre perenitatea valorilor care-i sculptează istoria. Şi, într-un mod impardonabil şi bizar, a reuşit. De altfel, n-avea nevoie de nici o scuză, pentru că intenţia a fost premeditată, iar scopul atins. Şi cu mândrie subliniez, avem un popor sănătos, demn, care reacţionează ca atare, repudiind obedienţa, umilinţa, jignirea ieşite pe gura Madonei. Consumatorii zdroabei artistico – mediatică livrată de madam Madona au plătit să audă şi să vadă un show, nu să asculte o lecţie politico – ideologică rostită, cu emfază, de te miri cine. Evident că, dacă acei 60 – 70 de mii de oameni din Parcul Izvor şi-ar fi plecat capetele, sabia presei n-ar fi tăiat. Mulţi şi-ar fi râs în pumni, însă, că măcar într-o situaţie, românii au fost îngenuncheaţi.
Este o neruşinare să vii în casa omului, să-i ceri bani şi, mai pe urmă, să-l critici că nu te-a lăsat să intri cu bocancii plini de tină şi să te ştergi pe covorul persan. Aşa a făcut madam Madona! Diva, care le ştie pe toate, inclusiv limba ţigănească, i-a întrebat foarte serios pe spectatori dacă ştiu cum se spune în ţigăneşte „iubire nebună”, pentru că, nu-i aşa, astfel e iubirea, nebună. De la iubire şi limba ţigănească madam Madona a sărit coarda la politică, rostind blegoasa inepţie politică. „Mi s-a adus la cunoştinţă că în Europa de Est ţiganii sunt discriminaţi”. Madam nu poate accepta asta, cum nu poate tolera nici ca homosexualii să fie discriminaţi. Trebuie să ne iubim ca fraţii… şi să ne respectăm între noi. Of, of, Madona, Madona, trebuia să vii tu taman din Sfânta Americă să-mi şopteşti, la drumu’ mare, că dictatura e rea, şi democraţia învinge. Bine ai venit, fată dragă, nu fii tristă că ne descurcăm şi fără preţioasele tale sublinieri politice. Treaba ta este să te mai îmbraci, ca să nu răceşti… la minte, că faci cistită şi să cânţi.
Madona ştie – cu sigu-ranţă ştie – că nu noi, ci ei, sunt intoleranţi cu ţiganii. Noi trăim cu ei. Şi, în toate împrejurările căutăm să ne comportăm decent, cu bun – simţ faţă de această etnie. Nu i-am claustrat în rezervaţii (ca americanii pe indieni), nu i-am alungat (ca italienii), nu i-am asimilat (ca spaniolii). Ci am făcut tot posibilul să-i facem să înţeleagă că viitorul lor stă în învăţătură, cultură, educaţie şi comportament civilizat, toleranţă şi îngă-duinţă civică şi onestă. După ce mai sare coarda, după ce se mai răcoreşte la limbă, ar fi bine ca madam Madona să-l citească pe americanul John Dewey, care puncta: „A avea bun – simţ sau judecată înseamnă a cunoaşte conduita cerută într-o situaţie”.
Pe Madona o roade grija şi privitor la intoleranţa faţă de homosexuali. Săraca fată, cel puţin în piscină ar fi putut să vadă că nimeni n-are treabă cu ei! Doar atunci când îşi expun… orientările, în stradă ori prin parcuri, se găsesc câţiva să contra – protesteze. Câţi? Întotdeauna puţini! Insignifiant de puţini!
Ca şi ţiganii, homosexualii trăiesc alături de noi, se bucură şi suferă alături de noi, cei care, în viziunea lor, suntem altfel decât ei. Atâta doar că, din când în când, ne provoacă, ne fură, atâta doar că, din când în când, vor să arate, în stradă, că „normalitatea” lor ar trebui copiată de către majoritate, că pruncii şi nepoţii noştri ar trebui să le urmeze exemplul. Atunci şi numai atunci se încurcă treburile. Madam Madona poate iubi la greu ţiganii şi homosexualii, ceea ce nu înseamnă că eu îi urăsc, dar nimeni nu-ţi poate spune pe cine să iubeşti şi pe cine nu. Există atâţia şi atâţia ţigani intelectuali, de bun – simţ, care, vorba aia, îşi văd de romul lor; există atâţia şi atâţia oameni cu comportamente sexuale altfel, care-şi văd de mica lor plăcere şi care n-are nici o treabă cu lumea. Şi nici lumea cu ei. Doar atunci când provoacă sunt punctaţi. Asta înseamnă discriminare? Şi pentru Madona sunt potrivite vorbele englezului John Locke: „Buna – creştere nu ne permite să ne atingem sau să insinuăm că cineva se face vinovat de abateri de la buna – cuviinţă. Educatorul trebuie să fie, înainte de toate, binecrescut”.
Madona a venit să provoace şi a primit huiduieli la scenă deschisă. Nimeni nu i-a cerut să ne laude. I-a cerut şi a plătit s-o audă cântând. Ea, însă, profitând de statutul de vedetă dezbrăcată, a acuzat. Pe nedrept. Şi, în consecinţă, a primit ce a meritat. Fluierături şi hui-duieli pentru neadevăruri sfruntate şi aplauze sincere pentru show-ul ei. S-a erijat în purtătoarea de cuvânt ca prelungire citoplasmatică a politicului. Fără să ştie? Nu cred. Dacă misiunea ei pe scenă este să tragă de urechi o lume pe care n-o cunoaşte, atunci a meritat oprobiul.
P.S. – Te rog să mai vii, Madona! Ţara mea este frumoasă şi tolerantă, nu discriminează, ci iubeşte tot omul de OMENIE. La noi, în România, sunt fluieraţi şi huiduiţi, distinsă Madona, numai impertinenţii şi obraznicii. Ador o atare intoleranţă şi discriminare!
Prof. univ. dr. Grigore Drondoe
