În Duminica a 8-a după Paşti, cu adâncă evlavie, vom afla minunata desluşire a Pericopei Evanghelice a Pogorârii Duhului Sfânt peste apostolii Mântuitorului, pentru că în această zi a Cincizecimii, “pogorârea” despre care vorbim este nu doar o coborâre a Luminii dătătoare de viaţă, ci şi o rămânere a Sa permanentă în inimile celor ce cred în Duhul Sfânt, sălăşluind pe Hristos, cu Trupul Său Înviat şi proslăvit.
În acest fel, Duhul Sfânt îi pregăteşte pe oameni, le arată pe Hristos cel Înviat, le deschide minţile pentru a înţelege marea Taină a Învierii, pogorând asupra lumii Duhul Adevărului, pentru ca apoi să-L facă prezent pe Hristos în inimile tuturor celor care cred în El.
S-a pogorât Duhul Sfânt “ca o suflare” de vânt, sub chipul limbilor de foc”!
Pogorârea Sfântului Duh sau Cincizecimea încheie ciclul pascal, marcând însăşi naşterea Bisericii creştine, deoarece Duhul Sfânt, Mângâietorul, Duhul Adevărului, pe Care Hristos făgăduise să-L trimită în lume şi prin Care El Însuşi rămâne cu lumea, revelează cu o valoare incontestabilă că Tatăl, Fiul şi Duhul sunt “de o fiinţă şi nedespărţiţi”, iar acum pogoară peste adunarea Apostolilor, în chip de limbi de foc, pentru a propovădui şi a se face înţeleşi în multe limbi, drept pentru care mii de oameni au venit la credinţă în ziua aceea, integrându-se în comunitatea apostolică a ucenicilor. Această sărbătoare cade întotdeauna la zece zile după Înălţare şi la 50 de zile după Paşti sub numele de praznicul Cincizecimii. Să menţionăm că este, totodată, sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine, pentru că, în aceeaşi zi, în urma cuvântării însufleţite a Sf. Apostol Petru, s-au convertit la creştinism aproximativ 3.000 de oameni, care au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim, nucleul Bisericii de mai târziu. Fiecare dintre noi, cei prezenţi la Sfânta Liturghie, vom afla că în această zi minunată, toţi ierarhii bisericeşti sunt moştenitorii şi transmiţătorii acestui har apostolic din generaţie în generaţie, iar “păstorii şi turma” împreună alcătuiesc Sfânta Biserică, trupul mistic al lui Hristos, fiindcă Învierea, Înălţarea şi Cincizecimea sunt tot atâtea trepte spre Împărăţie, prin împreună-lucrarea mântuitoare a Sfintei Treimi. Desigur, înainte de înălţarea Sa la cer, Mântuitorul a poruncit ucenicilor Săi să aştepte împlinirea făgăduinţei Tatălui ceresc, adică, primirea Duhului Sfânt, mai ales că în acestă zi vor fi îmbrăcaţi cu putere de sus, vor fi luminaţi şi întăriţi să predice Evanghelia în toată lumea, să înveţe toate neamurile şi să le boteze în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, pentru că în acest fel, să-I fie martori până la marginea pământului şi până la sfârşitul veacului. Iată, aşadar, că făgăduinţa s-a împlinit în Duminica Cincizecimii, când S-a pogorât Duhul Sfânt peste Sfinţii Apostoli “ca o suflare” de vânt, sub chipul limbilor “ca de foc” revărsând în ei o putere nouă, necunoscută lumii până atunci, care a făcut din pescarii simpli şi temători, cei mai devotaţi Apostoli şi cei mai neînfricaţi misionari, cum n-a mai avut niciodată lumea aceasta în care pregustăm Împărăţia Lui Dumnezeu!
Să răspundem prin rugăciune, prin fapte bune, spre slava Preasfintei Treimi!
Luptând împotriva tuturor vicisitudinilor şi a decăderilor oamenilor, ca şi împotriva tuturor păcatelor îndătinate ale comunităţilor umane, Sfinţii Apostoli au izbutit să resădească în inimile oamenilor cea mai curată şi cea mai luminoasă dintre învăţături, Evanghelia dragostei şi a păcii, pentru a realiza, cu cele mai simple mijloace posibile, cea mai mare revoluţie morală şi religioasă cunoscută în istoria umanităţii prin răspândirea creştinismului. De bună seamă că multe binecuvântări dăruieşte Dumnezeu celor ce cred în El şi împlinesc voia Lui în viaţa lor, iar, întrucât Dumnezeu ne iubeşte, cu o iubire infinită şi veşnică, iar noi să răspundem permanent iubirii Lui prin rugăciune şi prin fapte bune, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire! Am putea spune că fiind o sărbătoare a încheierii lăuntrice a Noului Legământ al harului şi al iubirii, prin coborârea Sfântului Duh, Sărbătoarea de luni, a Rusaliilor, constituie şi consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos, deoarece Duhul Sfânt nu este dăruit numai Bisericii în ansamblu, ci şi fiecărui creştin în parte, cu darurile sale. Iată, minunea Rusaliilor se continuă în Biserică, aducând rod în taina Sfântului Mir, de aceea, Rusaliile sunt şi o sărbătoare de mulţumire pentru harul Mirului, iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, mai ales că Pogorârea Duhului Sfânt înseamnă şi revărsarea eshatologică a Duhului Sfânt, încununarea Paştelui Lui Hristos, revărsarea Duhului asupra comunităţii mesianice, iar, potrivit profeţiilor, poate însemna şi deschiderea Bisericii, ca un început al misiunii sale apostolice!
De sărbătoarea Rusaliilor aparţin o sumedenie de datini, credinţe şi rituri!
În biserici se aduc şi azi frunze verzi de tei sau de nuc ce se binecuvântează şi se împart credincioşilor, simbolizând limbile de foc ale puterii Sfântului Duh, Care S-a pogorât peste Sfinţii Apostoli. Ca vechime, dar şi ca importanţă, sărbătoarea Rusaliilor vine îndată după Paşti, fiind oprite îngenuncherea şi postirea în toate zilele Cincizecimii, fiind interzise jocurile din circuri şi palestre, spectacolele păgâne de teatru! Se împodobesc toate casele, în semn de bucurie, cu flori şi ramuri verzi de nuc sau de tei, pentru că de sărbătoarea Rusaliilor aparţin o sumedenie de datini, credinţe şi rituri religioase populare, legate de pomenirea generală a morţilor. Mâine, în sâmbăta dinaintea Rusaliilor, sunt Moşii de vară, numiţi şi Moşii de Rusalii, zi în care se oferă vase cu mâncare întru pomenirea morţilor, iar pe vremuri exista credinţa că sufletele celor morţi părăseau mormintele în Joia Mare, înainte de Paşti, şi rămâneau printre cei vii 50 de zile, după care se reîntorceau în lumea de dincolo, în ajunul Rusaliilor. Se organizează anumite ritualuri de îmbunare a spiritelor celor morţi, deoarece se spune că sufletele s-ar transforma în Iele sau Rusalii care au capacitatea de a face mult rău oamenilor. De Rusalii, cei care merg la biserică primesc crenguţe de tei sfinţite, simbol al limbilor de foc, ale puterii Sfântului Duh, care s-a pogorat peste Sfinţii Apostoli, crenguţe care se agaţă apoi la streaşina caselor sau la icoane, căpătând puteri miraculoase pentru vindecarea celor care suferă de surzenie. Ramurile de tei folosite la Rusalii sunt păstrate peste vară pentru alungarea furtunilor şi a grindinii, iar începând cu această zi, pot fi culese plantele de leac. În vremuri vechi bărbaţii care umblau singuri noaptea, drumeţii care riscau să fie prinşi de magia nopţii de Rusalii, purtau la brâu usturoi, frunze de tei sau nuc, fire de busuioc, pentru îndepartarea puterii misterioase a Ielelor. Se mai spune că nu este de dorit să te prindă în noapte de Rusalii nici la răscruce de drumuri, nici la marginea pădurii, nici în munţi, nici pe malul întunecat al apelor, căci aceia au şanse mari de a surprinde dansul Ielelor şi de a-şi pierde minţile. Legat de Rusalii este şi faimosul joc al Căluşarilor, dans ritual care vine de la săritul peste foc pentru a scăpa de iele, numite şi zânele rele!
Profesor, Vasile Gogonea
