În Duminica a 18-a după Rusalii, prin slujbe și cântări liturgice, Duhul Sfânt ne va lumina mințile sufletului nostru cu Pericopa Evanghelică despre Pescuirea minunată, cea care subînțelege învățătura ascultării de Dumnezeu, atunci când El ne cheamă în multe feluri la viața Bisericii, pentru a fi pe calea anevoioasă a urcușului duhovnicesc pe care deslușim Lumina, și Adevărul, și Viața, fiind temeluiți în pașii sufletului nostru de învățătura Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
– Rep. Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit, în această Duminică binecuvântată, veți oficia slujba Sfintei Liturghii la Tg. Cărbunești, la Sfințirea Bisericii cu Hramul “Sfântul Antim Ivireanul”, de aceea, v-aș ruga cu smerenie, ca în spiritul Pericopei Evanghelice să ne spuneți, cum putem noi desluși mai bine tainele învățăturii Mântuitorului nostru Iisus Hristos?
– O să vă mire, dar orice om când se întâlneşte fie şi numai cu ideea de Dumnezeu sau cu un semn-simbol care trimite la Dumnezeu (biserică, preot, cruce etc.) are reflexul judecăţii imediate și pripite. Altfel, cum s-ar explica fuga de Dumnezeu concretizată în cele mai neînsemnate gesturi reflexe, precum cel al ocolirii preotului, pe care nu-l cunoşti? Vedeți, secvența în care Sfântul Apostol Petru Îl descoperă pe însuşi Dumnezeu este chiar o reacţie pe care ar trebui să o aibă oricare dintre noi, dacă, la un moment dat, ar avea revelaţia dumnezeirii. În momentul acela Petru conştientizează nimicnicia sa, micimea sa, netrebnicia sa, care se descoperă cu adevărat omului numai atunci când acesta este faţă în faţă cu Dumnezeu. De altfel, Petru însuşi mărturiseşte Lui Iisus, exact acest lucru: «Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând: “Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos”» (Luca 5,8). Aceasta este un fel de conştientizare prin oglindire, un fel de confruntare cu etalonul absolut, cu măsura desăvârşirii!
“Dacă Îl iubim pe Dumnezeu, bineînțeles, că nu ne mai e frică de El”
– Rep. Așa cum este cazul Sf. Apostol Petru, din Pescuirea minunată, care sunt situațiile când se întâlnesc teama și păcatul în sufletul omului?
-Îndoiala, teama și frica sunt caracteristicile omului păcătos! Nu este departe adevărul, pentru că așa cum ne spune Sf. Ioan Evanghelistul, iubirea scoate din noi frica! Dacă Îl iubim pe Dumnezeu, bineînțeles, că nu ne mai e frică de El! Un părinte occidental, Fericitul Augustin, spunea: “Iubește și fă ceea ce vrei”! Adică, atunci când iubești pe cineva sau când Îl iubești pe Dumnezeu, nu neapărat “să-ți faci de cap”, ci, fă ceea ce vrei, pentru că voința ta în asemenea iubire nu poate să fie decât în bine!
– Rep. Pescarii din Pericopă erau îngrijorați de precaritatea hranei materiale, deci, se îndoiau că vor pescui hrană suficientă! Dar, noi, oamenii, avem deschiderea spre hrana spirituală, către credința în Dumnezeu?
-Puțini oameni înțeleg că și meditația de a te hrăni devine un lucru extraordinar! Noi rămânem la nivelul acesta omenesc de a ne hrăni cu hrana aceasta care este de fapt hrana pe care pământul ne-o dă! Orice am spune noi, chiar dacă avem bunătăți de tot felul, tot din pământ își au originea sau din mare, în cazul pescarilor! Pământul acesta care primește poruncă de la Dumnezeu să rodească, el este acela care ne hrănește! Deci, noi mâncăm din frumusețea pământului, din bogăția pământului, din “grăsimea” pământului, cum se spune la Scriptură, dar, bineînțeles că această “grăsime” a pământului se transformă în noi, în această carne, care nu este o chestiune, să zicem așa, de ordin comun, ceea ce înseamnă materialitatea din noi, ci, mai este și frumoasă! Acest lucru este foarte important! Materia din mine nu este o materie simplă, banală, abstractă și așa mai departe, sau o materie comună, ci, este și o materie frumoasă!
– Rep. Supralicitarea îndoielii, a suspiciunii și a neîncrederii, nu sunt pe undeva și o tentație “dirijată” a unor persoane de a culpabiliza biserica și slujitorii acesteia?
-Poate o tendință nefirească de a culpabiliza în masă, așa cum spun unii că noi, neamul acesta, suntem așa și pe dincolo, ca niște oameni de ocară! Nu știu dacă e chiar așa, dacă ar trebui să avem viziunea aceasta atât de înjositoare la adresa neamului nostru, pentru că nu am văzut această preocupare în alte țări, în Occident sau la alte popoare, de a stigmatiza o instituție de dragul de a o face obiect de discuție sau temă de controverse.
“Trebuie să avem ceva mai multă responsabilitate în ceea ce privește informația”
– Rep. Însă, vem foarte multe exemple care privesc difuzarea informației cu scopul de a abate atenția de la adevărul dureros uneori, greu de acceptat, de a denatura sensul realității!
-Cred că trebuie să avem ceva mai multă responsabilitate în ceea ce privește informația, difuzarea informației! Informația care atrage după sine un oprobriu general nu are niciodată sorți de izbândă. Cu ce scop scriu eu? Scriu cu scopul de a divulga ceva? De a îndrepta? Scriu cu scopul de a corecta? Sau scriu cu scopul de face bășcălie?
– Rep. Poate că aceasta face parte din arsenalul celor care manipulează informația cu scopul de a dezinforma!
-Nu intrăm în subiectul acesta, pentru că nu cunosc date despre asemenea persoane! Cineva știe despre cele care se întâmplă, însă, necunoscând aceste lucruri, mă abțin! N-aș putea spune că vine cineva deasupra noastră și spune: “Ia, să-i văd pe ăștia cum se ceartă sau să râd puțin de ei, când unii aruncă vorbe de ocară! Sau să văd ce se întâmplă, când unii aruncă praf iar alții se freacă la ochi pentru că îi orbește praful”! Oricum, n-ajută la nimic această intoxicare a societății, că vezi, Doamne, Biserica ar face nu știu ce lucruri suspecte! Biserica este mulțimea de credincioși! Biserica nu există fără credincioși! Dar, unii nu înțelegem acest lucru!
– Rep. Așa cum armata există prin militari sau școala prin elevi și profesori!
-Da, Biserica este și jurnalistul acela care spune că e credincios, Biserica este și moderatorul acela care prezintă o emisiune despre credință, Biserica este și omul acela care spune că nu are nimic de-a face cu biserica, dar, totuși, atunci când tună și fulgeră se închină!
– Rep. Dar, Biserica va păstra mereu sensul de «comunitate», evident!
-Și atunci, această Biserică în care sunt reunite atâtea suflete, care încorporează aceste suflete, merită, oare, să fie luată în batjocură de anumite persoane care poate nu sunt din biserica noastră? De ce, oare, nu ar trebui să existe o conștiință publică în care omul obișnuit să spună: “Domnule, și eu mă simt ofensat când se pătează imaginea Bisericii, pentru că și eu sunt din biserică! Și eu mă simt jignit când domnul «cutare» vorbește despre biserică”! Ce ne vom face, Doamne, când Biserica va deveni ceea ce unii și-ar dori să fie în această societate pe care ei și-o imaginează? Ce vom face atunci când nu vom mai avea Biserica? Să zicem că am ajuns la o limită și va dispare Biserica! Ce vom face atunci, fără biserică?
“Civilizația și cultura nu sunt lipsite de valoarea umană”
– Rep. Sunt persoane care invocă standardul ridicat al societății, fără a realiza că acesta presupune și un nivel superior de spiritualitate!
-Da, unii își imaginează că suntem într-o societate atât de civilizată, încât nu mai avem nevoie de Biserică! Civilizația nu s-a dezvoltat niciodată fără spirit! Civilizația nu este lipsită de suflet! Civilizația și cultura nu sunt lipsite de valoarea umană! Scoate-i sufletul din om și vezi ce rămâne!
– Rep. Ca să nu mai vorbim de faptul că orice civilizație cunoaște și momente de criză!
-Crizele nu sunt întotdeauna în sensul profund al termenului și poate e prea mult să zicem aceasta! Unii oameni sunt mai sensibili, alții mai puțin! Iată, ne spun unii că civilizația românească a intrat în criză! Pentru că sunt enclave de oameni foarte luminați! Chiar în cadrul unei comune! Nu poți să spui că dacă într-o comună e un bețiv, toată comuna este…Nu poți să spui așa ceva!
– Rep. Am întâlnit la unii exegeți ideea că această criză a civilizației începe tocmai de la factorii de ordin spiritual, pe când alții accentuează latura materială a vieții, factorul economic! Se vobește insistent despre diluarea și dispariția unor repere morale!
-Depinde cum participăm la acest spirit al vremii, cum suntem și cât de mult suntem atrași de spirit, dacă avem același spirit, cât de mare este în Eul nostru spațiul necesar pentru spirit! Aici este problema! De fapt, ce este acest spirit? Este ceva pe care îl mănânc? Nu, el este o realitate vie! Noi suntem oameni alcătuiți din trup și suflet! Nu putem să ne separăm de trup și de suflet! Nu trăim nici fără mâncare, dar nici fără spirit. Deci, trebuie împăcate aceste elemente! Să nu lăsăm nimic în afară din existența noastră!
“Îl rog pe Dumnezeu să fie permanent în sufletul meu”
– Rep. Dar, cum putem comunica mai eficient ca să facem “curățenie în societate”, atunci când erorile de exprimare devin “răutățile” noastre de fiecare zi?
-Bine, bine, ele trebuie scoase afară, dar dacă ne dăm seama că sunt “răutăți”, atunci de ce să le ținem înăuntru? Este ca și cum ai ține o măsea în gură, chiar dacă este cariată, iar dacă te doare, o dai afară și pui una nouă! Atunci, dacă scot din mine, din viața mea, aceste elemente care îmi produc disconfort, de bună seamă că voi suporta mai cu ușurință și ceea ce se întâmplă în jurul meu, pentru că mi-am curățit sufletul și Îl rog pe Dumnezeu să fie permanent în sufletul meu! Iar, fără Dumnezeu nu putem să facem nimic! Dumnezeu este prezent clipă de clipă în existența noastră! Atunci voi reuși să-i înțeleg și pe ceilalți! E adevărat că lumea nu se va vindeca niciodată, iar atâta vreme cât va exista dualitatea aceasta bine-rău, sigur că vor exista și oameni care, deși văd realitatea…
– Rep. E un gen de maniheism care debusolează firea omului?
-Nu aș zice chiar maniheism, pentru că maniheism înseamnă a urî material! Unii oameni se simt mai bine în răutatea lor, se complac într-un gen de “posesie” dostoievskiană, iar aici cred că suntem noi uneori cramponați, când ne lăsăm prea repede pradă gândurilor, ideilor de tot felul! Mai bine preluăm ceea ce este străin și nefolosit de alții, drept soluția noastră, așa cum unii aud de nu știu care medicament și caută să se “lecuiască” degrabă cu medicamentul respectiv, chiar dacă n-a fost folosit de nimeni, pentru că așa gândește cineva că i-ar face bine! Sunt situaţii în care ne confruntăm cu soluţii, cu evoluţii ale unor situaţii care depăşesc apreciabil calculele celor din jurul nostru, chiar condiţiile lumii noastre create!
Profesor, Vasile GOGONEA
