“Lumea e a mea”, un film cu tineri şi despre tineri azi la Târgu-Jiu

453

Filmul bulversant despre generaţia 2000, “Lumea e a mea”, care va avea astăzi o premieră de gală la Cinematograful “Sergiu Nicolăescu” din Târgu-Jiu, la ora 18.30, aduce în prim plan povestea Larisei (Ana Maria Guran), o adolescentă care vrea multe de la viaţă: bani, valoare, influenţă, popularitate şi respect.

Despre personajul ei, tânăra actriţă, care joi se va întâlni cu cei care vor vedea filmul în municipiu, spune: “Larisa este sensibilă, rătăcită într-o lume care pare împotriva ei. Uneori, este propriul său duşman. Are multă energie interioară, are un suflet bun, dar este o persoană care calcă peste multe lucruri pentru a înceta să mai sufere. Îmi place Larisa, mă face să vreau să urlu la ea şi, în acelaşi timp, să o iau în braţe şi să îi spun că totul va fi bine”.
Ana-Maria Guran, interpreta rolului principal, are 19 ani şi între timp a devenit studentă la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti (UNATC), secţia Actorie. În timpul liceului, a format compania de teatru Zen a Colegiului Naţional “Nicolae Grigorescu” din Câmpina.
Ana Vatamanu şi Oana Rusu joacă rolurile prietenelor Larisei, Olimpia şi Aurora. “Ne-am dezvoltat personajele cu ajutorul regizorului, dar ne-am şi ajutat între noi, completându-ne. Aş vrea să mai joc în filme şi să dau admitere la UNATC”, spune şi Ana, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional “Emil Racoviţă” din Bucureşti.
Distribuţia este completată de Florin Hritcu şi Iulia Ciochină, nominalizată la Premiile Gopo pentru rolul din Drumul Taberei (omnibusul Love Bus).
Prin intermediul peliculei, regizorul Nicolae Constantin Tănase îndeamnă publicul să se întrebe ce şanse are un adolescent din provincie să revină pe drumul cel bun, atunci cand startul în viaţă a fost luat greşit.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here