Liceul cu Program Sportiv, organizatorul concursului “VALUE YOUR ENGLISH!”

255

Recent, la Liceul cu Program Sportiv din Târgu-Jiu s-a desfăşurat faza regională a concursului de limba engleză, “VALUE YOUR ENGLISH!”, ediţia a III-a, propus elevilor din clasele V-VIII.

Concursul de limba engleză “VALUE YOUR ENGLISH!” propus şi organizat de Mirela Tămîşi, profesor de limba engleză la Liceul cu Program Sportiv din Târgu-Jiu, se adresează elevilor din clasele V-VIII. Acesta a devenit concursul de engleză al elevilor din clasele gimnaziale şi urmează să fie desfăşurat în fiecare an cu sprijinul ISJ Gorj şi a partenerilor. Concursul a fos supervizat de conf. univ. dr. Codruţa Goşa de la Universitatea de Vest din Timişoara, Expert in Language Testing. În acest an şcolar, concursul “Value Your English!” a fost structurat pe două secţiuni, Test your English!, fiind prima secţiune propusă elevilor din clasele V-VIII şi constând în susţinerea unui test de limbă, cultură şi civilizaţie engleză, iar a doua fiind Creative Writing şi a vizat elevii din clasele VII-VIII bazându-se pe prezentarea unei creaţii proprii în faţa unei comisii, pe teme de cultură şi civilizaţie.
La Liceul cu Program Sportiv din Târgu-Jiu a avut loc zilele trecute etapa regională, preşedinţi ai acestei etape fiind directorii liceului, Gabriel Răscol şi Valentin Tâlvescu, la care au participat 117 elevi, ce au promovat în urma unei evaluări. Iniţial numărul elevilor participanţi la faza locală a fost de 348, faţă de anul trecut numărul şcolilor participante fiind mai mare, iar activităţile desfăşurate fiind de fapt nu numai instructiv-educative, dar au reuşit să trezească interes şi o implicare activă a elevilor şi a profesorilor (14 profesori supraveghetori şi 26 profesori evaluatori la etapa regională).
Elevii selectaţi pentru etapa regională şi-au prezentat creaţiile proprii şi au purtat o discuţie pe tema acestora cu profesorii din comisia de evaluare şi cu ceilalţi elevi prezenţi.
Festivitatea de premiere a elevilor, ce au obţinut punctajele corespunzătoare clasării pe primele locuri, va avea loc în luna iunie, într-un cadru festiv. Prin derularea acestui proiect educaţional, elevii au avut posibilitatea să îşi formeze un comportament liber, responsabil, deschis spre comunicare şi iniţiativă, conştientizând valoarea efortului depus prin participarea lor activă la astfel de activităţi atractive şi eficiente.
Mirela Tămîşi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here