O localnică din Rovinari l-a sesizat, ieri, pe primarul Robert Filip, pe o rețea de socializare, că o parte dintre beneficiarii Legii 416 din oraș se fac că muncesc. Femeia îi demonstra, cu o fotografie, edilului că vreo șapte persoane stăteau pe bănci în parc, în loc să presteze lucrări pentru comunitate. Primarul a reacționat prompt anunțând că nu tolerează lenea, dar și că îi va sancționa pe cei în cauză.
“Știu de aceste probleme legate de cei de la ajutor social și am luat destul de multe măsuri cu ei. Eu nu tolerez sub nicio formă lenea, nu-i obligă nimeni să vină la ajutor social. Unii dintre ei au probleme, iar restul s-au învățat să mănânce, să ia bani și să stea degeaba. Cei din imagine nu vor fi pontați astăzi(n.r. miercuri), iar cel care răspunde de ei va fi sancționat. M-aș bucura să primesc cât mai multe poze cu diferite probleme pentru că îmi este foarte greu să supraveghez toți oamenii din subordine”, i-a transmis reclamantei, primarul de Rovinari, Robert Filip.
A.Stoica
Trebuie sa se sanctioneze mai intai pe el ca nu face nimic si apoi pe altii .