„René Huyghe arată în „Dialog cu vizibilul” că arta e o salvatoare a sufletului, că semnul eliberează gândirea, că arta este un limbaj inteligibil, frate bun cu sensibilitatea, că facultatea artistică este superioară facultăţii muncii, că frumosul ar fi superior utilului. De altfel, Liviu Rusu în „Logica frumosului” afirmă că esenţa frumosului constă în nuanţa de coloratură dată sentimentelor, rezonanţelor emotive, personanţelor etc.
Ştiţi ce credea Wassily Kandinsky? Că plimbându-ţi privirea pe o expoziţie de pictură, rezultă două efecte principale: cel pur fizic, ochiul însuşi fiind cucerit de frumuseţea şi de alte calităţi ale culorii. Sau ochiul este înviorat, întocmai ca şi cerul gurii de un aliment picant. Celălalt efect al culorii e cel psihic, care trezeşte o vibraţie sufletească.
Culorile au sunet, au interpretări prin asociere de idei, cromoterapia e de uz curent: culoarea roşie acţionează ca excitant asupra inimii, iar lumina albastră poate provoca paralizii temporare. Astfel pictura este guvernată de principiul necesităţii interioare. Acesta dictează aspectul construcţiei: una ascunsă şi cealaltă ostensiotică, abstracţie pură şi realism pur, iar între ele libertatea fără margini, adâncimea, lărgimea, bogăţia posibilităţilor, fantasticul superior al formelor, căci între aceste două limite se află un număr infinit de forme; forma fiind desigur expresia conţinutului interior.
Limbajul formelor şi al culorilor, cele dintâi abstracte şi autonome, cele de pe urmă concrete, muzicale (căci culoarea îşi are sunetul ei interior) antrenează imaginarul (adică mişcarea) într-un joc combinativ transfinit şi inefabil bazat pe cele trei nevoi mistice: personalitatea, stilul, artisticitatea. Este îndeajuns să pătrundem cu privirea spirituală primele două elemente pentru a-l vedea clar pe cel de-al treilea.
Jean Guichard-Maili opinează în „Să privim pictura” ca a privi este totuna cu a discerne cu spiritul, a înţelege cu propria minte, apoi de a identifica mutările calitative, reflexele interogative, viziunea artistului, instantaneitatea, rafinatele abordări, arsenalul (trans)retoric ş.a.
René Huyghe însă pledează pentru cercetarea a ceea ce se găseşte în subsolul spiritului, deci pentru explorarea inconştientului. Căci, în cele din urmă, Imaginea are o valoare revelatoare a profunzimilor noastre, doar dacă nu e transformată în reflectare a ideii căreia îi este anterioară prin însăşi natura sa. Odată modelată imaginea, cu inteligenţa de rigoare, urmează transgresarea tendinţei interzise pe calea dublului joc (al simbolurilor).
În ceea ce-i priveşte pe cei care se confruntă azi cu noi, contemplatorii invitaţi de vernisaj, ostensiunea tablourilor este şi dicţională şi ficţională, şi mimetică şi antimimetică. Sunt regentate – poate nu în egală măsură – de cele 5 euri: liric, auctorial, dramatic, argumentativ, narator/epic.
Pictura de acum a celor doi expozanţi e categoric modelare şi instaurare, îşi conţine decizia, ea irupe, e imperativă. Tablourile produse de ea sunt însemne, desemne şi consemne. Suprapunerile de pete, tuşe, sunt cele care în ordinea sintagmatică creează emoţia, tensiunea pictorului. Dar produsul final e paradigmatic, ostensiv (ostensiotic) pentru percepţie. În pictură, marca şi remarca sunt toposenzitive. Configuraţiile sunt, repet, ostensive şi cumva, prin pătrunderea tainei lor, ofensive şi confesive. Forma se semnifică prin simpla şi pura prezenţă, prin ostensiune ca stil, simbol, structură, ştiinţartă, descripţie fantastică, climat oniric, aspiraţie metafizică, întoarcerea la emoţie, deconstrucţie şi reconstrucţie, excluderea arbitrarului, estetică simultaneistă, sincronism, explorarea spiritului, distilarea esenţei, montarea atitudinilor în asamblaje noi, reţinerea valorilor esenţiale, viziunea integratoare socială ş.a.m.d.”
Am rostit acest discurs pe 16 noiembrie 2019, la ora 12,30, la Sala Florin Isuf a Centrului Judeţean Al Creaţiei Gorj, la expoziţia de pictură a Oanei Larisa Mutu şi a fiului ei Ioan Mihail Mutu, cea dintâi o pictoriţă de sărbătoare a culorilor, cel de-al doilea un puşti extrem de talentat şi promiţător in nuce.
Ion Popescu-Brădiceni, cronicar plastic
