La UCB Târgu-Jiu, S-au stabilit taxele de şcolarizare pentru noul an universitar

1250

Studenţii Universităţii “Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu, care nu reuşesc să ocupe locuri bugetate, vor fi nevoiţi să scoată din buzunare sume ce pornesc de la 2.400 lei şi ajung la 4.200 lei. Între aceste valori se încadrează taxele de şcolarizare aprobate de conducerea UCB pentru anul universitar 2013-2014, studenţii având posibilitatea de a le achita în 3 tranşe.

Potrivit reprezentanţilor Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, pentru realizarea finanţării din surse proprii a activităţilor din cadrul instituţiei, a fost necesară stabilirea unor taxe care să fie percepute pentru prestarea de către Universitate a unor servicii specifice. Din acelaşi considerent a fost recalculat şi cuantumul taxelor de şcolarizare.
Astfel, pentru anul 2013-2014, studenţii de anul I vor plăti taxe între 2.400 şi 4.200 de lei, în funcţie de facultate şi specializare.

Taxe diferite în funcţie de facultate
Pentru studiile de licenţă, la Facultatea de Inginerie, taxa este de 2.900 lei şi 3.000 lei pentru masterat. La Facultatea de Relaţii Internaţionale, Drept şi Ştiinţe Administrative taxele sunt: 2.400 lei pentru studii de licenţă (ZI) şi 2.600 lei la master. Cuantumul taxelor la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor este de 2.400 lei pentru studii de licenţă şi 2.800 lei la masterat. Studenţii de la Facultatea de Educaţie Fizică, Litere şi Kinetoterapie vor plăti 3.000 atât pentru programele de licenţă, cât şi pentru masterat. La Facultatea de Asistenţă Medicală, Arte şi Ştiinţe ale Educaţiei, pentru studii de licenţă, taxa de şcolarizare este 4.200 lei. Pentru studenţii din anii II, III şi IV taxele diferă faţă de cele pentru boboci, nedepăşind valorile acestora. De precizat faptul că studenţii au posibilitatea de a achita aceste taxe în trei tranşe.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here