Universitatea “Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu a lansat, în data de 2 iulie 2014, proiectul “Acum facem practică”, proiect cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Nu mai puţin de 360 de studenţi vor fi cuprinşi în proiectul a cărui valoare se ridică la aproximativ 2 milioane de lei. Între activităţile realizate până în prezent, în cadrul proiectului, se regăseşte şi amenajarea şi dotarea unui birou pentru consiliere şi orientare profesională şi în carieră.
Universitatea “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu derulează proiectul “Acum facem practică”, cu o valoare totală eligibilă de 1.975.846,86 lei. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creşterea convergenţei dintre formarea universitară şi viaţa activă pentru 360 de studenţi, prin furnizarea unui program integrat de servicii de orientare şi consiliere profesională, organizarea şi accesul simplificat la stagii de practică de înalt nivel calitativ la agenţi economici naţionali şi internaţionali.
Lansat în vara anului trecut, proiectul „Acum facem practică” s-a dovedit a fi un succes. Potrivit echipei de implementare, până în prezent s-a realizat o întâlnire cu partenerii, cu excepţia celui străin.
De asemenea, între activităţile finalizate se regăseşte „Amenajarea şi dotarea unui birou pentru consiliere şi orientare profesională şi în carieră”. Acesta este dotat cu tehnică de calcul, materiale şi echipamente specifice pentru atingerea obiectivului proiectului. De asemenea, potrivit aceleiaşi surse, s-au încheiat contracte pentru promovarea proiectului în mass-media locală.
Obiectivul proiectului şi beneficiile grupului ţintă
Obiectivul general al proiectului “Acum facem practică” îl reprezintă creşterea convergenţei dintre formarea universitară şi viaţa activă pentru 360 de studenţi, prin furnizarea unui program integrat de servicii de orientare şi consiliere profesională, organizarea şi accesul simplificat la stagii de practică de înalt nivel calitativ la agenţi economici naţionali şi internaţionali. Grupul ţintă căruia i se adresează proiectul este constituit din 120 studenţi, de la fiecare din cele trei componente ale Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu: Facultatea de Inginerie, Facultatea de Relaţii Internaţionale, Drept şi Ştiinţe Administrative şi Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor. “Sunt incluşi 360 de studenţi la cele 3 componente ale universităţii. Valoarea proiectului este de aproximativ 2 milioane de lei, perioada de implementare fiind de 18 luni, începând din 29 aprilie 2014”, a precizat Ilie Borcoş, manager proiect.
Cât priveşte beneficiile pentru grupul ţintă, acestea sunt: consiliere şi orientare profesională prin întâlniri faţă-în-faţă prin înfiinţarea biroului de furnizare a serviciilor de orientare şi consiliere profesională şi a unei platforme online pentru e-consiliere şi e-mentoring; stagii de practică la firme de prestigiu din ţară şi străinătate – 10% din studenţi vor fi selectaţi pentru a urma un stagiu de practică în Olanda, cu sprijinul/asistenţa partenerului ENDURANCE; premii – 10% vor fi premiaţi pentru rezultatele deosebite obţinute pe parcursul programului de practică.
Minodora Sucea