La Muzeul Judeţean de Istorie „Al. Ştefulescu” – Veşti proaste pentru cultura Gorjului

150

Vinerea trecută, bibliotecarii şi directorii căminelor culturale ori ai Caselor de cultură din judeţ au avut programat un simpozion sau schimb de idei, cum vreţi să-i spuneţi, la Târgu-Jiu, în sala de conferinţe a Muzeului Judeţean de Istorie „Al. Ştefulescu”.

Oamenii serioşi, cu siguranţă, au fost prezenţi. Oricum, nu s-a strigat vreun catalog. Nici nu avem intenţia de a-i identifica pe cei absenţi. În mod cert, s-a vorbit deschis, iar la masa prezidiului au luat loc, printre alţii, Mădălina Ciolocoi, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, dr. Olimpia Bratu, directorul Bibliotecii Judeţene „Christian Tell”, scriitorul Viorel Surdoiu, referent de specialitate al CJCPCT Gorj şi Pompiliu Ciolacu Jr.
Ca idee de bază, s-a reţinut că anul 2013 este unul de criză. În aceste condiţii, nu sunt bani suficienţi, de la bugetul de stat, nici pentru investiţii şi cu atât mai puţin pentru alte cerinţe ale activităţilor din domeniul culturii. Va fi, se înţelege, un buget de supravieţuire. Aşa de pildă, glumind desigur, doamna Adriana Vârdarie, de la Casa de Cultură Ţicleni, se recomanda singură ca un fel de „trei în unul”: bibliotecară, responsabilă de bibliotecă dar şi un fel de şefă; completându-se de minune cu colega domniei sale Elena Mărgineanu. Amândouă s-au adresat colegilor de suferinţă că „dacă nu au spaţiu unde să-şi desfăşoare activităţile sunt bine veniţi la Casa de Cultură a oraşului Ţicleni”.
Ca apreciere generală, s-a afirmat că la ora actuală, în judeţul Gorj, în măsura în care s-au putut aloca fondurile necesare şi s-au găsit şi fondurile necesare s-a desfăşurat o activitate culturală bună. Doamna Mădălina Ciolocoi mărturisea că: „Am vorbit cu domnul preşedinte al consiliului Judeţean, Ion Călinoiu, despre creaţiile ediţiilor trecute ale GorjFest şi acestea vor fi expuse fie la Şcoala primară Hobiţa, după ce va fi reparată şi modernizată, iar o parte dintre ele să decoreze interioarele Centrului de Informare Turistică Peştişani, încercând să fie angajată o persoană care să funcţioneze la acest centru modern. Care, deocamdată, a fost inaugurat şi stă închis din lipsă de personal. Voi încerca să discut cu Consiliul Local Peştişani ca Festivalul Naţional de Poezie „Serile la Brădiceni” să funcţioneze mai bine sub coordonarea Şcolii Populare de Artă Târgu Jiu şi a Consiliului Judeţean Gorj”.
Tot doamna vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, Mădălina Ciolocoi, s-a arătat plăcut surprinsă de activitatea culturală de pe Valea Amaradiei, unde se desfăşoară anual festivalul de la Stoina, la care mai conlucrează şi primarii din jur – de la Stejari şi Bustuchini, care au venit şi cu formaţii proprii dar şi cu bani din partea primăriilor ce le conduc.
Impactul activităţilor culturale de anul trecut a fost destul de mare, chiar dacă şi în 2012 existau greutăţi financiare. În final, doamna Mădălina Ciolocoi i-a îndemnat pe toţi să ceară sprijinul Consiliului Judeţean, promiţând că se vor face eforturi pentru găsirea resurselor necesare. Mai rămâne ca optimismul domniei sale să nu rămână o simplă promisiune.
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here