Jandarmii gorjeni au marcat Ziua Jandarmeriei Rurale

334

jandarmiZiua de 1 septembrie a fost prilej de sărbătoare pentru unităţile de Jandarmerie din toată ţara. Aceştia au celebrat Ziua Jandarmeriei Rurale, şi în fiecare unitatea judeţeană, semnificaţia zilei a fost marcată în diverse moduri.

Şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) „Tudor Vladimirescu” Gorj a sărbătorit împlinirea a 117 ani de la promulgarea Legii Jandarmeriei Rurale, prin decretul semnat la 1 septembrie 1893 de Regele Carol I, act ce a statuat înfiinţarea Jandarmeriei Rurale. “Judeţul Gorj nu are în acest moment Jandarmerie Rurală încă n-am putut lăsa ca semnificaţia zilei să nu fie serbată cumva, nefiind deloc lipsită de importanţă pentru noi. Alături, i-am avut pe colegii de la unităţile din Motru şi Novaci”, a declarat Alin Ivan, purtător de cuvânt al IJJ Gorj.

De-a lungul zilei de ieri, la sediul instituţiei a avut loc o adunare festivă cu tot personalul unităţii, acesta din urmă participând şi la o videoconferinţă cu foşti comandanţi, în prezent veterani. De asemenea, s-au prezentat mai multe materiale cu semnificaţia zilei şi a fost vizitat Muzeul unităţii. “În trecut, cu această ocazie se organizau şi competiţii sportive, însă în ultimii ani nimeni nu s-a mai ocupat de organizarea acestora”, a precizat Ivan.

Sărbătoare în toate unităţile

La sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, precum şi în toate unităţile de jandarmerie din întreaga ţară, ieri au avut loc simpozioane, colocvii, vizite documentare şi alte manifestări prilejuite de acest eveniment din viaţa Armei. De altfel, tot ieri, jandarmii au comemorat şi împlinirea a 15 ani de la trecerea în nefiinţă a generalului maior Ion Bunoaica (născut în 1948, decedat în 1995), în urma unui tragic accident aviatic. În semn de respect faţă de memoria fostului comandant al Armei (în perioada 1990-1995), comanda Jandarmeriei Române, precum şi reprezentanţi ai veteranilor de război din MAI au depus coroane de flori la mormântul acestuia, precum şi la Monumentul Eroilor din Cimitirul Ghencea Militar, iar un sobor de preoţi militari au oficiat un ceremonial religios.

Conform spuselor lui Alin Ivan, la 1 septembrie 1893, a intrat în vigoare “Legea pentru organizarea Gendarmeriei Rurale”, promulgată prin Decret Regal de către Carol I, lege care prevedea instituirea unui Corp de pază şi ordine cu caracter militarizat în toate localităţile rurale din ţară, deoarece structurile anterioare nu făceau faţă situaţiei complexe de pe teren şi nu corespundeau unui stat modern. Respectiva lege a pus accentul pe atribuţiile Jandarmeriei Rurale de a „veghea în localităţile rurale la siguranţa publică, la menţinerea ordinii şi executarea legilor”, stipulându-se şi garantarea unei circulaţii normale şi civilizate pe principalele căi de comunicaţie ale ţării. Pe atunci, în toate comunele se înfiinţau plutoane, companii, secţii şi pichete de jandarmerie, aflate în subordinea directă a primarilor. De asemenea, la vremea respectivă, jandarmii se subordonau judecătorilor de instrucţie şi procurorilor.

Până în anul 1998, 1 septembrie era şi Ziua Jandarmeriei Române, însă, odată cu intrarea în vigoare a Legii de organizare şi funcţionare a Jandarmeriei, aceasta se sărbătoreşte la 3 Aprilie, zi care marchează promulgarea, de către domnitorul Grigore Alexandru Ghica, în anul 1850, a primului act de înfiinţare a corpului de jandarmi pe teritoriul României – „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”.

Izabella Molnar

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here