ISU Gorj, sărbătorit pe 13 septembrie

141

cadre isuInspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Lt.col. Dumitru Petrescu” al judeţului Gorj va sărbători săptămâna viitoare, pe 13 septembrie, Ziua Pompierilor din România, motiv pentru care, instituţia, va organiza mai multe activităţi.

În ziua respectivă, se împlinesc 162 de ani de la „Bătălia din Dealul Spirii”, act eroic al pompierilor militari conduşi de căpitanul Pavel Zăgănescu, împotriva armatei otomane care dorea înăbuşirea Revoluţiei de la 1848. Astfel, ISU Gorj a pornit seria activităţilor încă de luni, 6 septembrie. Până astăzi, s-a desfăşurat Campionatul de Şah şi cel de Tenis de masă cu instituţii cu care ISU Gorj colaborează. De asemenea, la baza sportivă “Arena” din Târgu-Jiu se desfăşoară “Cupa Pompierul” la minifotbal, iar vineri, 10 septembrie, la sediul ISU Gorj se vor desfăşura manifestările evocatoare dedicate Zilei Pompierilor, precum şi ceremonialul militar pentru dezvelirea bustului aparţinând eroului martir „Lt.col. Dumitru Petrescu”. Tot vineri, de la orele 11:30, pe Insuliţa de pe Jiu, se vor executa exerciţii demonstrative de salvare de la înec, folosind bărcile pneumatice din dotarea ISU.

Luni, 13 septembrie, la orele 09:00, la bustul eroului Lt.col. Dumitru Petrescu, din zona Cinema Dacia, se va desfăşura ceremonialul de depunere de coroane de flori, iar la sediul din Târgu-Jiu al ISU şi la subunităţile din Motru şi Turceni, se va organiza „Ziua Porţilor Deschise”. Cei ce doresc să viziteze I.S.U. Gorj cu această ocazie, sunt rugaţi să aibă asupra lor documentele de identitate. Tot luni, în Piaţa Prefecturii Târgu-Jiu, şi în locaţii din Motru şi Turceni, vor avea loc prezentări de tehnică de intervenţie, prezentarea unor materiale video de informare publică cu privire la activitatea şi misiunile Ispectoratului, înmânare de pliante cu reguli de comportare a cetăţenilor în situaţii de urgenţă. În aceeaşi zi, la orele 14:00, personalul ISU Gorj va vizita Muzeul Judeţean de Istorie “Alexandru Ştefulescu” Gorj.

I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here