Pe parcursul săptămânii trecute, inspectorii Direcţiei Sanitar Vetrinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj, au verificat mai multe unităţi din mediul urban şi din cel rural.
În urma controalelor efectuate, s-au constatat şi nereguli, acestea fiind sancţionate cu amenzi în valoare totală de peste 70 de milioane de lei vechi.
În perioada 07-13 februarie 2011, inspectorii D.S.V.S.A. Gorj au efectuat un număr de 73 controale în Târgu-Jiu, Motru, Bumbeşti-Jiu, Novaci, Rovinari, Târgu-Cărbuneşti şi localităţile rurale: Baia de Fier, Peşteana-Jiu, Aninoasa, Turburea, Muşeteşti, Dăneşti, Crasna şi Scoarţa. Cu această ocazie au fost verificate: 24 unităţi de procesare pâine, specialităţi de panificaţie, patiserie şi prăjituri proaspete; 18 unităţi de comercializare cu amănuntul şi ridicata; o unitate de ambalare a ciupercilor deshidratate; patru supermarket-uri; trei baruri; nouă unităţi de alimentaţie colectivă şi publică; zece carmangerii; o măcelărie; târgurile săptămânale din Novaci şi Peşteana-Jiu; patru baruri.
Amenzi şi avertismente
În cursul acestor inspecţii s-au aplicat 8 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 7.600 lei şi un avertisment scris în 6 unităţi de comercializare cu amănuntul a produselor alimentare din Târgu-Cărbuneşti (2), Crasna (2), Scoarţa (1), într-un snack-bar din Novaci, în două brutării din Rovinari, dar şi unei persoane fizice din Dăneşti. Avertismentele s-au dat pentru următoarele motive: nerespectarea normelor sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind condiţiile de depozitare a produselor alimentare; nerespectarea normelor de manipulare a produselor alimentare; efectuarea operaţiunilor de comerţ intracomunitar cu produse alimentare, fără notificarea prealabilă a DSVSA Gorj (avertismentul scris cf. OG 2/2001); comercializarea directă către consumatorul final al produselor alimentare în spaţii necorespunzătoare sau neaprobate sanitar veterinar şi fără respectarea condiţiilor de igienă conform prevederilor legislaţiei în vigoare; vânzarea animalelor fără documente sanitar-veterinare de însoţire. Controalele inspectorilor Direcţiei Sanitar Vetrinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj continuă şi în umrătoarea perioadă.
Minodora Sucea