Interlop din Valea Jiului în arestul IPJ Gorj

655

Un individ din Lupeni care la sfârșitul săptămânii trecute a băgat spaima în clienții unui local din Straja, lovind cu putere o tânără care era voluntar la Salvamont în stațiunea respectivă, își va petrece următoarele 30 de zile în arestul IPJ Gorj. Sorin Palesică a fost încătușat în cursul zilei de duminică, iar ieri a fost prezentat unei instanțe de judecată, care a dispus arestarea sa preventivă. Bătăușul nu a fost însă dus la Deva pentru a fi introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al IPJ Hunedoara întrucât spațiul respectiv este ocupat la capacitate maximă. Ca urmare, anchetatorii au stabilit ca Palesică să fie „cazat” la Târgu-Jiu, unde a și fost adus în cursul zilei de ieri, după ce magistrații din Petroșani au luat decizia de arestare preventivă a acestuia.
femeie-batutaPalesică este un individ periculos, el mai făcând în trecut închisoare pentru o tentativă de omor. Acum bătăușul s-a ales cu trei plângeri penale pe numele său, după ce a lovit tot atâtea persoane într-un local din Straja. Acolo era organizată în noaptea de vineri spre sâmbătă o petrecere privată, iar el a dat buzna, pe motiv că vroia să mai bea ceva, deși recunoaște că era atât de băut că nu știa ce face. „Nu m-am dus acolo ca să lovesc pe cineva, dar dacă ei nu m-au lăsat să intru. Nu aveam nimic cu nimeni. Îmi pare sincer rău pentru ceea ce s-a întâmplat”, a spus Palesică, el devenind în urma acestui scandal atât de „celebru” încât pe Facebook i-au fost create pagini în care primește înjurături și urări „de bine” de la cei care dezavuează faptele sale.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here