Inspectorii APIA Gorj merg în control la fermieri

384

Fermierii gorjeni vor fi luaţi la puricat de către inspectorii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA Gorj), în perioada următoare. Controlul la faţa locului îi vizează pe fermierii care au depus cereri de solicitare a Plăţilor naţionale directe complementare, sector zootehnic, în anul 2013.

Potrivit APIA Gorj în perioada următoare se va desfăşoară controlul la faţa locului în exploataţiile de ovine şi caprine, pentru care au fost depuse cereri de solicitare a Plăţilor naţionale directe complementare. Vor fi supuse controlului la faţă locului conform prevederilor legii şi totodată potrivit eşantionului de control extras prin metoda aleatorie, un număr de 40 exploataţii (52 cereri), totalizând 12.945 capete ovine şi caprine.
Inspectorii vor verifica următoarele elemente: existenţa reală a efectivului total de animale pentru care s-a solicitat prima pe cap de animal; identificarea animalelor în conformitate cu legislaţia în domeniu, după cum urmează: identificate cu o crotalie auriculară simplă, având imprimat un cod unic de identificare a animalului, în cazul animalelor născute până la 1.01.2008. De asemenea identificate cu două crotalii auriculare simple, având imprimat acelaşi cod unic de identificare a animalului, în cazul animalelor născute în perioada 1.01.2008 – 31.12.2009; identificate cu o crotalie auriculară simplă şi o crotalie auriculară electronică, ambele conţinând acelaşi cod unic de identificare a animalului în cazul animalelor născute începând cu data de 1.01.2010. Totodată corespondenţa dintre efectivul înscris în cerere şi efectivul existent în exploataţie, la data controlului. “Reamintim crescătorilor de animale că efectivul de femele ovine/caprine pentru care au solicitat prima trebuie să fie menţinut în exploataţie la adresa menţionată în cerere, pe perioada de retenţie, respectiv până la data de 3 august 2013 inclusiv. Animalele găsite la control fără numere de identificare (crotalii) sau incorect identificate sunt animale nedeterminate, care generează penalităţi sau excluderi de la plată, după caz. În cazul în care solicitantul refuză sau restricţionează accesul în exploataţie a reprezentanţilor APIA, pentru efectuarea controlului la faţa locului, cererea prin care s-a solicitat primă pe cap de animal devine neeligibilă”, a declarat Constantin Negrea, şeful APIA Gorj.

Solicitarea primei pentru caprine a crescut cu circa 9,53 % faţă de anul trecut
La Centrul judeţean APIA Gorj, până la data de 30 aprilie 2013, au fost depuse 873 cereri pentru un număr de 132.732 animale, din care 515 cereri de solicitare a primei pe cap de animal pentru ovine pentru un număr de 111.861 capete şi 358 cereri de solicitare a primei pe cap de animal pentru caprine pentru un număr 20.871 capete, ceea ce reprezintă o creştere cu circa 9,53 % faţă de anul 2012 (76 cereri cu un număr de 7.276 capete, în plus faţă de 2012).
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here